Mărturii Meditaţii

SUFERINŢA VERIFICĂ CALITATEA CREDINŢEI

Şi astăzi se fac minuni, dar ochii unora sunt opriţi a le vedea. De ce? Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în conştiinţa lor, şi astfel au fost lăsaţi în voia minţii lor blestemate şi fac lucruri neîngăduite (cf. Rom 1, 28). Au ajuns biruiţi de patimile cele rele, îndeamnă şi pe alţii să le facă şi luptă cu dârzenie împotriva celor ce fac binele. În acest fel şi prin multe născociri, se fac unelte ale celui rău; şi aşa sporeşte necredinţa. Zilele acestea, o fetiţă rostea cuvinte porcoase, care, altădată, unui om vârstnic îi venea greu să le rostească. Şi nu se sinchisea că o auzeau mulţi trecători, ca şi când ar fi rostit un salut binevenit. Un om în vârstă şi bisericos acuza pe Dumnezeu că i-a luat soţia.

Zicem noi că ar creşte râvna pentru Dumnezeu şi credinţa ar spori dacă cei ce cred ar călca numai pe flori, şi nu pe orice flori. Dacă cei credincioşi ar triumfa în bine. Da, al lor este triumful, dar nu aici, şi totuşi de aici. Suferind ca Hristos-Domnul, răbdând cum a răbdat El, murind împreună cu El. Astea-s florile care se presară pe calea credinţei: spinii încunună capul, pietre şi bolovani, ocări, blesteme, suferinţe, cruci destule, greu de suportat pentru omul firesc. El nu vrea fericirea numai Dincolo, în răsplătire. Nu simte dulceaţa Harului Divin. Nu ştie ce-i fericirea în a suferi, a răbda cu bucurie hulele şi ocara. Şi aceste stări agitative conduc tot mai mult spre necredinţă, sporesc lepădarea de credinţă şi se pune întrebarea biblică: „Când va veni Fiul Omului întru Slava Sa, găsi-va El, oare, credinţă pe pământ?” (Lc 18, 8). Credinţa adevărului ascultă numai de glasul Domnului şi stă neclintită înaintea feţei Sale, râvneşte pentru Domnul Dumnezeul Savaot chiar şi atunci când legămintele multora sunt călcate, când altarele Domnului sunt dărâmate, proorocii ucişi cu sabia. Ştie că Domnul are sub grija şi paza Sa ocrotitoare pe mulţi nebănuiţi de el, care nu s-au închinat fiarei şi ale căror buze nu s-au supus sărutului vinovat.

Astfel a străbătut Biserica lui Hristos-Domnul de-a lungul istoriei şi străbate mereu prin ploi de gloanţe, valuri de furtună, nori care ameninţă cu furtuna, războiul cel duhovni-cesc declanşat de iad. Şi mulţi biruitori ai credinţei nu ne sunt cunoscuţi, nu sunt scrişi în nici o carte pe pământ; dar în Ziua cea mare a Judecăţii li se vor citi numele scris de Domnul în Cartea vieţii veşnice. Atunci chipul fiecăruia din ei va străluci cum nu suntem în stare să scriem. Împotriva acestor lucruri şi stări ferice va fi de acela care le întâmpină cu zâmbet, rostind în plinătatea încrederii sale în Domnul: „Fie voia Ta!” (Fapte, cap. 21).

 

Biserica din casa ta / Cornel Rusu. – Sibiu : Oastea Domnului, 2011

Lasă un răspuns