După trei luni de la oprirea foii «Isus Biruitorul», la data de 1 august 1937, apăru «Ecoul», cu fratele Ioan Marini, ca redactor.
Directorul, Octavian Metea, scria pe prima pagină:
„Cuvânt către fraţii cititori
Pornim din nou la drum cu alte forţe pentru o nouă luptă.
Azi – când satele sunt lipsite de un informator cinstit, când agitatori şi iresponsabili otrăvesc viaţa spirituală a poporului nostru numai cu vorba, făcând din minciună o armă, iar din calomnie o dogmă – pornim la drum…
Azi – când în numele Crucii se comit crime, când viitorii preoţi cu securea şi revolverul îşi ciopârţesc fratele, în loc să-i aline durerile sufleteşti şi trupeşti – poporul trebuie îndrumat să cunoască adevărul şi calea cea dreaptă.
Noi vom sluji adevărul şi îl vom trâmbiţa prin aceste coloane, fie el oricât de dureros. Numai servind adevărul, o gazetă îşi justifică viaţa. Ţelurile noastre sunt lupta cinstită în Numele Domnului pentru Adevăr, Credinţă şi Lumină.
Iată un întreg program, o întreagă operă de înfăptuit… Pornim la drum cu ajutorul lui Dumnezeu pentru înfăptuirea voii Lui…“
Fratele Marini striga şi el îndemnul: „Hotărâţi şi statornici“, tot în pagina 1.
Pe celelalte pagini, rapoarte şi descrieri ale marilor adunări frăţeşti din ţară, iar în pagina 3, un dureros comunicat despre starea Părintelui Iosif:
„A şaptea operaţie
Durerea ne încearcă iarăşi din greu. Sunt abia două luni de zile de când scumpul nostru Părinte Iosif a avut să sufere pentru a şasea oară o operaţie care l-a slăbit nespus de mult. A rămas numai pielea şi oasele. În fiecare zi este mutat de 2-3 ori de pe un pat pe altul.
Suferinţele îi sunt nespus de grele… Cu febră până la peste 39 de grade, acest om al durerilor se topeşte ca o lumânare pe altar. Şi, în această stare fiind, a trebuit să fie dus din nou la operaţie. Un os este atacat de boală şi trebuie să fie tăiat. Şi astfel, marţi 27 iulie, cuţitul şi ferăstrăul doctorului au tăiat din nou, deschizând o nouă rană în corpul acesta plin de răni şi de dureri.
Iar pe lângă aceste suferinţe nespuse, mai e şi alungat, batjocorit şi pedepsit de oameni, luându-i-se şi mijlocul de trai, prin oprirea foii, ameninţat cu oprirea cărţilor, cu închiderea Tipografiei şi a Librăriei şi târât prin judecăţi şi procese, ca un răufăcător. El însă le rabdă pe toate liniştit şi împăcat sufleteşte, ştiind că merge pe urmele Stăpânului Său, Iisus Hristos, Care ne-a dat nouă o pildă să călcăm pe urmele Lui (I Petru 2, 21).
Ostaşii Domnului, purtând o veşnică recunoştinţă celui care i-a adus la lumina Evangheliei, stau îngenuncheaţi la picioarele Crucii Domnului Iisus şi se roagă pentru sănătatea şi izbăvirea părintelui lor iubit şi pentru un nou grai, spre vestirea Evangheliei lui Hristos şi îndrumarea noastră pe căile Lui…“
Traian Dorz, din ”Istoria unei Jertfe”, vol II
