Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Recunoscători lui Dumnezeu pentru darurile primite

Recunoscători lui Dumnezeu pentru darurile primite

Recunoscători lui Dumnezeu pentru darurile primite

Meditaţie la Apostolul Duminicii a 6-a după Rusalii; de la Romani, 12, 6-14

Sfântul Apostol Pavel scrie romanilor: „Avem felurite daruri, după harul ce ni s-a dat…, după măsura credinţei” (Rom 6, 12). Este un avertisment acest cuvânt, fiindcă nimic nu putem face fără credinţă. Credinţa stă în strânsă legătură cu tot ceea ce descrie mai departe Sf. Ap. Pavel în Ep. către Romani (12, 6-14). Toate acestea: proorocia, slujba, învăţătura, îndemnul, ajutorarea, poziţionarea în fruntea semenilor, mila, dragostea, iubirea frăţească, iubirea de străini, statornicia, bucuria, suferinţa, răbdarea, rugăciunea şi binecuvântarea sunt strâns legate de credinţă. Toate aceste daruri acţionează „după măsura credinţei”. De aceea, când scade credinţa, scad şi darurile amintite mai sus.

E trist ceea ce se întâmplă astăzi în lume, sub ochii noştri. Este o necredinţă afişată ostentativ, sunt vremurile când normalul a devenit anormal, şi anormalul, normal. Şi, deşi nu ne mai este îngrădită libertatea de a ne exprima credinţa, tot mai des, multora dintre noi ne este ruşine a ne face cruce în prezenţa altor oameni, ne este teamă de ironiile ce ar putea veni peste noi, ne ruşinăm să Îl mărturisim pe Dumnezeu din toată inima „după măsura credinţei”. Ne înrăutăţim viaţa, suntem mereu într-o alergare de nenţeles pentru a strânge „comori” trecătoare, uitând de „feluritele daruri” ce ni s-au dat de la Dumnezeu.

„Când am depus povara păcatelor la Crucea Domnului Iisus, la Golgota, sufletul – descătuşat, despovărat, eliberat – se umple cu darurile Crucii şi aduce roade bune pentru Împărăţia Slavei veşnice. Darurile Crucii Mântuitorului, câştigate de El – prin Jertfă, Moarte şi Înviere – ne sunt date spre biruinţa finală. Fraţilor, să fim tari în credinţă, să nu ne înecăm în valuri, la un pas de înviere, la un pas de Ţărmul fericirii eterne, voi şi copiii pe care vi i-a dat Domnul” (Cornel Rusu, Biserica din casa ta, Ed. Oastea Domnului, Sibiu, 2011).Cu alte cuvinte, să nu ne socotim a fi mai buni decât cei de lângă noi, ci mai degrabă să ne îndreptăm privirea spre „sfânta moştenire ce ne-a lăsat-o Părintele Iosif” şi care este şi „programul sfintei Lucrări a Oastei: «Iisus cel Răstignit!»” (Moise Velescu, Profetul vremilor noastre, vol. 1, Ed. «O. D.» – Sibiu, 1998, pg. 31).

Dacă ne-am atins de Domnul şi am primit felurite daruri, nu mai putem rămâne ca înainte. În privinţa aceasta, Sf. Ap. Pavel spune: „Deci, dacă este cineva în Hristos, este făptură nouă; cele vechi au trecut, iată, toate s-au făcut noi” (II Cor 5, 17). „Căci umblăm prin credinţă, nu prin vedere” (II Cor 5, Meditaţie la Apostolul Duminicii a 6-a după Rusalii; de la Romani, 12, 6-14 7). „Iar noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul cel de la Dumnezeu, ca să cunoaştem cele dăruite nouă de Dumnezeu” (I Cor 2, 12). Şi învaţă apoi, în Apostolul acestei Duminici, cum să folosim aceste daruri primite de la Dumnezeu. Proorocii să proorocească, după măsura credinţei, fără a uita însă cuvântul Sf. Ap. Petru: „…Niciodată proorocia nu s-a făcut din voia omului, ci oamenii cei sfinţi ai lui Dumnezeu au grăit purtaţi fiind de Duhul Sfânt” (II Ptr 1, 21). În legătură cu acest cuvânt, iată o relatare a fratelui Traian Dorz: „…Zici că îţi vorbeşte Dumnezeu direct. Spune, te rog, cum Îl auzi? Auzi vreun glas, vezi vreo fiinţă, ai vreun vis, vreo vedenie, îţi vine un gând sau numai simţi un îndemn cam aşa cumva… Cum se manifestă asta clar? Căci noi ştim, din Sfânta Scriptură, cum Se arăta Domnul profeţilor Săi, în ce chip cutremurător, la marile răscruci de evenimente şi în împrejurări clare. La dumneata cum se petrece asta?… Dacă tot ce spui cu arătările astea sunt numai o boală a ta de nervi, încă n-ar fi prea grav, poţi să-ţi revii şi să te vindeci. Dar dacă, într-adevăr, este un duh care-ţi vorbeşte, asta este ceva foarte grav. De asta mă tem că nu te vei vindeca niciodată. Domnul să aibă milă de tine!” (în Hristos – mărturia mea, Ed. Oastea Domnului, Sibiu, 2016, pg. 472). Cu alte cuvinte, trebuie să fim foarte atenţi, pentru că nu întâmplător Sf. Ap. Ioan spune: „Iubiţilor, nu daţi crezare oricărui duh, ci cercaţi duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, fiindcă mulţi prooroci mincinoşi au ieşit în lume…. Noi suntem din Dumnezeu; cine cunoaşte pe Dumnezeu ascultă de noi; cine nu este din Dumnezeu nu ascultă de noi. Din aceasta cunoaştem Duhul adevărului şi duhul rătăcirii” (I In 4, 1-6).

Cei chemaţi să fie în frunte să fie cu tragere de inimă. „Avem atâtea exemple triste şi amintiri dureroase, atât din istoria Bisericii, cât şi din istoria noastră, despre cei care au venit în Lucrarea Domnului în smerenie, pentru că erau mici şi necunoscuţi. Iar când li s-a părut că au devenit cineva, fiindcă li s-a arătat o dragoste care i-a depăşit, şi-au dat ei înşişi o prea mare importanţă şi au căzut. S-au îngâmfat, crezându-se mult mai mult decât erau. Şi căderea aceasta este fără ridicare pe totdeauna…, pentru că, în momentul în care omul cade din smerenie, [acela] cade din Hristos, cade din har – şi căzut rămâne pe totdeauna, fiindcă n-are cine să-l mai ridice niciodată” (Traian Dorz, Întâi să fim / Ed. Oastea Domnului, Sibiu – 2016, pag. 50).

Slăvit să fie Domnul!

Sorin MICUŢIU

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *