Câtă vreme omul nu se teme de Dumnezeu, el săvârşeşte cu nepăsare păcatul şi nu se teme, nici nu se ruşinează de făptuirea nelegiuirii sale.
Câtă vreme omul n-are frică, n-are nici respect.
Iar când cineva se găseşte într-o stare fără acestea, el nu face decât nebunii şi răutăţi.
Vai de omul crescut şi învăţat să n-aibă frică şi respect faţă de nimic!
Neavând frică, el nesocoteşte datoria lui,
neavând respect, nesocoteşte pe semenii lui.
Plin de îndrăzneală, omul acesta va asculta mereu numai de el însuşi…
Plin de nepăsare, va trece mereu peste alţii.
Până când, în calea vieţii lui, pe neaşteptate, se va prăbuşi peste el şi ai lui lovitura lui Dumnezeu.
Câtă vreme lucrează omul astfel,
ori sub ce lozincă ar lucra cel nesupus şi îndrăzneţ,
el este în întregime lipsit de înţelepciune.
Numai când ochii omului încep să se deschidă şi să desluşească cu adevărat roadele faptelor lui, atunci, cutremurându-se de ele, în capul său începe să se facă ziuă. Şi, pe drumul lui, lumină.
O, ce binecuvântată clipă este când undeva răsare soarele
şi când undeva se face lumină,
când cineva se trezeşte din beţie şi din ameţeală, ieşind din prăpastie!
O, ce binecuvântare este venirea înţelepciunii în viaţa cuiva!
Fericit este acela care se trezeşte cu groază, privind faptele sale rele şi văzând plata rea de la Dumnezeu, Care le aşteaptă!
Căci, în mintea unui astfel de om va veni, prin frica aceasta, înţelepciunea care, mai întâi, îl va opri dintr-o dată de pe drumul cel rău,
apoi îl va face să caute cu tot dinadinsul îndreptarea răului pe care l-a făcut.
Pentru că numai aşa conştiinţa lui va putea afla pacea şi liniştea înaintea lui Dumnezeu.
Înţelepciunea îţi arată adevărul,
iar adevărul te face să lucrezi dreptatea, cinstit şi temător, în tot ce datorezi lui Dumnezeu, sau fraţilor, sau oricărui om.
În adevăratul om şi adevăratul credincios, respectul vine prin înţelepciune, din îndemnul cugetului său atent şi curat (Rom. 13, 5).
Pe ceilalţi oameni, lipsiţi de aceste daruri, numai frica îi poate face să aibă respect.
Când omul începe să aibă frică de Dumnezeu…,
frică de Ochii Lui şi de Cuvântul Lui,
frică de Judecata şi de pedeapsa Lui, –
abia atunci începe să capete el înţelepciunea care vine din frică.
Şi e bună şi aceasta!
Dar este o altă înţelepciune, nespus mai fericită şi mai bună, aceea pe care o dă omului dragostea de Dumnezeu, nu frica,
respectul de adevăr, nu frica,
cinstea faţă de semenii săi, nu frica,
şi părtăşia lui Hristos, nu frica satanei.
Această înţelepciune nu vine de jos, ci vine de Sus (Iac. 3, 17).
Nu vine din afară, ci dinlăuntru.
Nu vine din frică, ci din conştiinţa proprie, trează şi curată. Şi aceasta este cea mai mare şi mai scumpă înţelepciune.
Dragul meu, desigur, tu faci cum vrei.
Nimeni nu te va putea opri să nu te arunci în prăpastie, dacă chiar vrei să te arunci.
Însă bine faci dacă ţii seama de cei care stăruiesc de tine, ani de zile, să nu te arunci.
Bine faci dacă ţii seama de sfatul celor care te cheamă cu lacrimi stăruitoare să vii acasă, astăzi, la Dumnezeu.
Să te desprinzi de tot ceea ce este străin şi să te uneşti în totul cu ceea ce este al tău, curat şi sfânt.
Bine faci dacă laşi adevărata înţelepciune de Sus să te îndrumeze, împreună cu fraţii tăi, şi nu închipuirile nesupunerii tale, împotriva lor.
Bine faci dacă te întorci cu adevărat la Dumnezeu, ca să primeşti înţelepciunea,
să înveţi respectul
şi să lucrezi binele.
Că Dumnezeu te va binecuvânta, dacă asculţi.
Preabunule şi Dreptule Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!
Slavă Ţie pentru toată răsplata fericită pe care o dăruieşti, o dată cu înţelepciunea care vine de Sus şi prin ea, tuturor celor care Ţi-o cer, Ţi-o primesc şi Ţi-o ascultă! (Iac. 1, 5).
Slavă Ţie pentru Cuvântul Tău şi pentru copiii Tăi care ne mustră şi ne îndeamnă spre înţelepciune!
Nu ne lăsa, Doamne, să nu ascultăm, căci orice neascultare va fi blestem şi osândă pentru noi.
Te rugăm, Doamne, ai milă de toţi cei care se mai îndărătnicesc în neascultarea de Tine,
fără frică de Judecata şi pedeapsa Ta pentru păcatele pe care ei le fac nepăsători.
Ci trezeşte-le frica, Doamne, spre a ajunge la înţelepciunea întoarcerii mântuitoare.
Ajută-ne, Doamne Iisuse, pe toţi să ajungem şi noi la înţelepciunea dragostei şi a părtăşiei cu Tine, pentru că aceasta singură ne poate face să-Ţi aducem închinarea, ascultarea şi slujba cu adevărat vrednică.
Amin.
Cântarea Psalmului 111
Scris pe vremea lui Neemia.
- Să-L lăudaţi pe Domnul
din harfe şi-alamot!
Voi lăuda pe Domnul
din sufletul meu tot,
cu sufletele-acelea
curate-n viaţa lor
şi-n adunări, cu-ntregul
aleşilor popor!
- Mari lucruri face Domnul,
Puternicul Ceresc,
cercate cu credinţă
de cei ce le iubesc.
- Lumină şi mărire
e-n veci lucrarea Sa,
Dreptatea Lui cea sfântă
cât vecii va ţinea.
- De-a Lui minuni în lume
istorie-a lăsat,
căci milostiv e Domnul
şi bun, şi îndurat.
- El, celor ce-L ascultă,
dă hrană pe pământ,
căci pururi Şi-aminteşte
de sfântu-I legământ.
- El, la ai Săi, lucrarea
puterii Şi-a-arătat,
căci moştenirea altor
popoare El le-a dat.
- Lucrările Lui toate
credincioşie sunt,
poruncile Lui drepte
ca Adevărul Sfânt,
- Sunt toate întărite
pe veci de veşnicii,
făcute în curate
şi-adânci credincioşii.
- La-ai Săi le-a dat scăparea
şi-un veşnic legământ,
Puternicul Lui Nume
e-nfricoşat şi sfânt.
- A Domnului Sfânt frică
e bunul început
de-nţelepciune sfântă
la omul priceput.
Au mintea sănătoasă
toţi cei care-o păzesc,
şi slava Lui va ţine
cât vecii dăinuiesc.
*
* *
Cuvinte înţelepte:
«Ascultarea este scara cea mai scurtă către cer.»
Sf. Vasile cel Mare
*
«Toate ascultările din această lume trebuie să aibă legătură cu marea ascultare de Dumnezeu. Orice fel de ascultare ce se face în lumea aceasta trebuie să purceadă din ascultarea de Dumnezeu şi să cheme la ascultarea de Dumnezeu.
Preot Iosif Trifa
