„Ca întru numele Lui Iisus tot genunchiul să se plece,al celor cereşti şi al celor pământeşti şi al celor dedesubt” (Flp 2, 10).
Numele cuiva rămâne mai adânc încrustat în conştiinţa umanităţii cu cât faptele şi cuvintele lui sunt mai importante. Un nume va fi veşnic doar în Biserică, iar ca expresie a acestei credinţe, veşnica pomenire se cântă la fiecare slujbă de pomenire a morţilor din Biserică. Însă cel mai important nume pentru Biserică este al lui Iisus. Ucenicii Domnlui au primit putere ca în numele Lui să săvârşească minuni şi să scoată demonii, dar Domnul îi învaţă: „Nu vă bucuraţi că duhurile se pleacă vouă, ci vă bucuraţi că numele voastre sunt scrise în ceruri” (Lc 10, 20). Oare numele noastre sunt scrise în ceruri? Numai lângă Crucea Golgotei putem afla şi noi această valoare a scrierii şi pomenirii numelor noastre în ceruri. Aşa a făcut-o tâlharul cel pocăit şi aşa au înţeles să o facă toţi cei care s-au apropiat de crucea Domnului si şi-au lăsat răstignită firea lor cea învechită de păcat. „Dumnezeu smereşte mai întâi şi apoi ridică. Diavolul, pe de altă parte, îl ridică mai întâi pe om şi apoi îl răstoarnă şi îl umileşte” (Tâlcuirea Evangheliilor, Ed. a V-a, 2000 p. 35). „Domnul Însuşi, făcându-Se pildă desăvârşită de smerenie pentru toţi oamenii, S-a deşertat pe Sine, chip de rob luând… S-a smerit pe Sine ascultător făcându-Se până la moarte şi încă moarte pe cruce” (Flp 2, 7-8).
Aşadar, smerenia este cea care-L face pe Dumnezeu să fie iubitor şi să Se coboare cu iubirea Sa la noi, oamenii, şi tot smerenia este cea care-L face pe Dumnezeu să ne urce, prin iubirea Sa, la cer. Noi am uitat să privim la El ca să învăţăm de la El dragostea şi smerenia. Am uitat să privim la Dumnezeu ca la un Tată iubitor Care are un Fiu blând şi smerit şi un Duh Preasfânt de viaţă darnic şi Sfinţitor care ne sfinţeşte pe noi şi întreaga creaţie ca, prin această sfinţenie, să ne unim şi noi cu El. Din această cauză, adeseori nu mai putem privi nici la casnicii noştri, nici la fraţii noştri cu dragoste şi smerenie, mai ales atunci când auzim că ei au un nume bun între fraţi mai presus de al nostru sau o chemare mai înaltă de la Domnul. Să nu fie! Dacăpurtăm numele Domnului şi Lucrarea este a Domnului, atunci să privim cuma privit Domnul pe ceilalţi. Numai aşane vom putea regăsi în unitatea încare Domnul ne vrea şi pentru careS-a rugat cu lacrimi de sânge îngrădina Ghetsimani.
„Numai smerenia împreunată cu iubirea poate sta pe cruce şi poate fimântuitoare. În Lucrarea Domnuluipot rămâne numai cei care rezistăprobei smereniei, nu numai cu o înfăţişare, ci şi cu o inimă înfrântă şi smerită, iar căderea din acestea este fărăde ridicare, pe totdeauna… Căci înmomentul în care omul cade din smerenie, cade din Hristos, cade din Har. Şi căzut rămâne pe totdeauna, căcinu are cine să-l mai ridice niciodată” (Traian Dorz, Întâi să fim, Ed. O.D. Sibiu – 2016, p. 50).
Sf. Iustin Martirul şi Filozoful (100-160 d. Hr.), trimiţând o scrisoare în apărarea creştinilor către împăratulRomei, spune că diavolul, cunoscând profeţiile Vechiului Testament, a încercat să le imite, ca oamenii să fie înşelaţi şi să nu-L recunoască pe adevăratul Mesia atunci când El va veni. Astfel, a auzit că Se va naşte din Fecioară, i-a amăgit pe unii idolatri să înveţe că zeul lor este născut dintr-o fecioară, a auzit că va veni ca Împărat pe asin, de asemenea a creat zeităţi care imită această profeţie şi alte asemenea imitaţii. Dar, remarcă Sf. Iustin Martirul şi Filozoful, un singurlucru nu l-a putut imita la dumnezeiifalşi, şi anume – răstignirea! Pentrucă diavolul nu poate iubi, nici nu se poate smeri. De aceea nu se găseşte în nici o credinţă, în afară de cea acreştinilor, faptul că Dumnezeu Se răstigneşte din smerenie şi iubire faţăde omul creat de El.
Deci, având noi un Dumnezeu atât de iubitor şi smerit, Care Îşi ţine făgăduinţele, cum putem să nu-L urmăm,cum putem să nu ne încredem în Numele şi Lucrarea Lui şi a celor trimişi de El? Prin urmare, căutând noi să neasemănăm cu Domnul, în iubirea Luismerită, ne vom întâlni pe aceeaşi cărare şi cu profeţii adevăraţi ai vremurilor noastre, ne vom asemăna şi în putere cu El şi ne vom asemăna şi în Viaţă cu El, adică vom avea viaţa Lui.
Preot Mihai-Liviu MARICI
din săptămânalul duhovnicesc ”Iisus Biruitorul”
Anul XXX, nr. 36 (1221) 2-8 SEPTEMBRIE 2019
