Din firea noastră veche şi pământească, toţi am deprins obiceiurile rele, căile şi faptele cele rele, laolaltă cu lumea rea.
Toate mădularele noastre se deprind repede cu păcatul şi îl ştiu sluji cu îndemânare.
Ce repede ni se deprinde gura cu vorbele urâte
şi ochii, cu privirile ruşinoase,
şi picioarele, cu căile stricate,
şi mâinile, cu gesturile nevrednice,
şi degetele, cu apucăturile vinovate!…
Şi apoi ce greu ne mai putem scăpa – şi câtă luptă ne trebuie pentru a ajunge să mai scăpăm de sub stăpânirea tiranică a deprinderilor rele pe care le-am învăţat!
Toată viaţa celui credincios este o luptă continuă spre a birui şi înlătura din firea sa aceste deprinderi rele,
dar adesea reuşeşte prea puţin
şi prea târziu.
Numai cine are de la Dumnezeu harul – şi din sine însuşi o voinţă puternică, să asculte de Cuvântul lui Hristos, acela iese de sub robia blestemată a relelor deprinderi,
învăţându-şi mădularele sale cu deprinderile mântuitoare.
Căci numai Dumnezeu îl poate dezvăţa pe om de unele şi-l poate învăţa cu celelalte.
Obişnuinţa este a doua natură a omului – spune o vorbă înţeleaptă. Căci deprinderile rele îl strică chiar şi pe un om bun,
iar deprinderile bune îl schimbă chiar şi pe unul pornit rău.
De aceea este foarte însemnat lucru cu ce deprinderi ne obişnuim. Şi ce deprinderi au aceia cu care ne însoţim de obicei.
Fiindcă oamenii se înrâuresc repede unii pe alţii. Ce uşor ajungi să faci sau să vorbeşti la fel cu cei între care stai!
Cu deprinderile unora, ce uşor se molipsesc şi aceia care sunt cu ei.
Cei răi au, de obicei, un caracter slab.
Oricât de mulţi răi ar fi undeva, ei nu-l pot schimba pe cel bun, care are un caracter puternic.
Dar cel bun poate influenţa puternic tot mediul lui, pe toţi cei din jurul său, dacă este în adevăr bun.
Deprinderile lui bune, dacă sunt practicate mereu, chiar fără nici un cuvânt, vor avea o foarte mare înrâurire asupra celor care sunt cu el.
Purtarea sa demnă şi serioasă se impune pretutindeni.
Munca sa cinstită şi vrednică este admirată de toţi.
Atitudinea sa dreaptă şi curajoasă îi aduce respect.
Gesturile sale măsurate şi cu bun-simţ îi fac numai cinste,
iar bunăvoinţa sa, inima sa gata de ajutor, de iertare, de pace, de orice lucru bun, întâi îi miră pe ceilalţi, dar în curând îi determină pe mulţi să facă şi ei la fel.
Dragă suflete, iată ce mare lucru este deprinderea!
Pentru ca să înveţi deprinderi bune, vino la Domnul Iisus Hristos şi ascultă Cuvântul Lui!
Învaţă de la El mai întâi blândeţea şi smerenia inimii (Mat. 11, 29)
şi toate deprinderile mădularelor tale formează-ţi-le după ale Lui şi după alor Lui.
Apoi, oriunde vei sta, sau vei munci, sau vei petrece, caută să practici cu regularitate deprinderea rugăciunii, a cântării, a dărniciei, a înfrânării, a cinstei, a într-ajutorării,
a bunei-cuviinţe şi a evlaviei.
Cu ele să-ţi deschizi gura, cu ele, ochii, cu ele, urechile,
cu ele mâinile şi picioarele, şi toate mădularele tale.
Şi cu ele caută să deprinzi şi pe alţii, spre a forma în jurul tău caractere sănătoase şi fiinţe vrednice,
suflete credincioase şi trăiri folositoare.
Aşa au lucrat toţi credincioşii Domnului nostru Iisus Hristos, căci cea mai puternică predică a lor n-a fost făcută cu vorba, ci cu fapta.
Oamenii mai întâi L-au văzut la ai Domnului pe El, pe Hristos, făcând binele, apoi L-au auzit.
Biserica Creştină, sute şi sute de ani, mai întâi le-a arătat păgânilor trăirea, apoi învăţătura.
De aceea i-a cucerit!
Fratele meu, tot aşa să facem şi noi! Deprinderile noastre bune să-i biruiască pe cei din jurul nostru. Pe ei şi deprinderile lor. Aceasta este adevărata cale a Evangheliei şi a mântuirii!
Slavă Ţie, Iisuse Doamne, Învăţătorul şi Modelul nostru Desăvârşit!
Te binecuvântăm pentru tot ce ne-ai arătat Tu, mai îna-inte de a auzi ce ne înveţi.
În Tine putem avea fiecare dintre noi,
de orice vârstă şi de orice sex, de orice neam şi din orice stare, şi din orice loc,
singura pildă vrednică de urmat: mai întâi prin trăire, apoi şi prin vorbirea noastră.
Toţi cei care au reuşit să Te imite pe Tine mai bine, au ajuns cei mai buni dintre noi, oamenii.
Toţi cei care s-au deprins să urmeze mai îndeaproape paşii Tăi, au ajuns cei mai sfinţi.
Lumina deprinderilor Tale i-a făcut luminoşi şi ascultarea de Tine i-a făcut vrednici de ascultarea noastră a tuturor (Filip. 3, 17; Evrei 13, 7).
Te rugăm dăruieşte-ne o minte trează şi o voinţă puternică, pentru a cunoaşte şi a practica în toate zilele vieţii noastre deprinderile cele bune şi vrednice de urmat (Filip. 2, 1-8; 1 Tes. 4, 1),
învăţate de la Tine şi de la ai Tăi.
Şi să stăruim necurmat în desăvârşirea lor.
Ca să putem vedea cu bucurie Faţa Ta
şi feţele tuturor semenilor noştri.
Amin.
*
* *
Cuvinte înţelepte:
De evlavie-i nevoie în oricare fapte bune,
dar nevoia cea mai mare ai de ea-n înţelepciune,
căci când faci o faptă bună şi evlavia lipseşte
faci o muncă fără noimă, răsplătirea nu-şi primeşte
– tu, dar, fiul meu, învaţă a evlaviei purtare
şi-o să ai pe orice cale bucuria cea mai mare!
