Cântarea Cântărilor 1, 4
Pentru ca Hristos să te poată trage după El, trebuie ca şi tu să te lepezi de tot ce este lumesc şi firesc în tine, să te înnoieşti în fiinţa ta prin naşterea din nou, să dobândeşti auzul cel nou.
Altfel nu vei desluşi nimic.
Leapădă-ţi înţelegerea veche… o altă înţelegere să ai pentru cele ce ţi se vor dezvălui. Altfel totul ţi se va părea nebunie (I Cor. 1, 23). Şi cine nu înţelege aşa mai bine să nu înţeleagă nimic.
Leapădă-ţi inima cea de carne… şi ia-ţi-o pe cea de duh. Căci lucrurile de care te apropii sunt numai ale Duhului.
De aici încolo nu mai suntem pe pământ.
Am păşit în primul cer.
Oricine poate înţelege şi primi, acela să se bucure.
Cine nu poate încă, să tacă. Şi să se roage să poată. Fiindcă în cer nu se intră decât pe poarta aceasta (Apoc. 21, 27; II Petru 1, 5-11).
Aceasta este Poarta Sărutului dumnezeiesc.
Când soarele sărută un mugur, se naşte o floare.
Când roua sărută un trandafir, se naşte o mireasmă.
Când Hristos sărută un suflet, se naşte o lumină.
Când Duhul Sfânt sărută un gând, se naşte o inspiraţie.
Când dragostea sărută o fiinţă, se naşte un imn.
Toate acestea sunt zămisliri cereşti trimise după omul rătăcit spre a-l aduce la Făcătorul şi Binefăcătorul lui, la Tatăl Ceresc.
Hristos este fluviul de har
larg şi lin,
adânc şi clar,
luminos şi fericit,
drăgăstos şi veşnic
prin care curg veacurile cu noi cu tot din Dumnezeu, prin Dumnezeu, pentru Dumnezeu (Rom. 11, 33-36).
O, Domnul şi Dumnezeul meu Fericit, Te rog, cuprinde-mă în Tine spre a mă face una cu Tine, ca să pot avea curăţia şi fericirea Ta aici şi în cer.
Şi Te rog să-i cuprinzi împreună cu mine şi pe cei dragi ai sufletului meu.
Amin.
Hristos – Pâinea noastră zilnică / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2001
