Foamete este nu numai aceea când un om sau un popor nu au nimic ce să mănânce,
ci este, mai ales, aceea când mănâncă, dar nu are niciodată ca să se poată sătura.
Are ce să mănânce, dar n-are niciodată atâta cât să se poată sătura, ci se scoală de la masă totdeauna flămând.
Când primeşte pâinea şi hrana, dar cu o mână închisă, şi noaptea se zvârcoleşte flămând în aşternut.
Când găseşte totdeauna numai câte ceva, dar niciodată cât are nevoie – şi totdeauna suferă.
Când are, dar niciodată de toate şi de-ajuns.
Când grija hranei îl chinuieşte mereu, ziua şi noaptea,
şi când frământarea şi alergarea când după una, când după alta nu-l mai lasă pe om în pace şi nu-i mai lasă nici o bucurie.
Lăcomia sau lipsa celor ce nu le are nu-i dau omului pace ca să se bucure nici de ceea ce are…
Atunci omul peste tot găseşte ceva închis… Ori uşile, ori mâinile, ori inimile.
Abia atunci ştim să preţuim cum se cuvine vremea când trăim fără griji, când avem de-ajuns.
O, cu ce amărăciune ne aducem aminte în astfel de vremuri ce bine era când Mâna lui Dumnezeu era deschisă faţă de noi! Când Mâna Domnului era deschisă peste lanurile noastre, dând vremuri roditoare.
Şi era deschisă peste poporul nostru, dând vremuri de libertate şi pace.
Şi era deschisă peste inimile noastre, dând duh de înţelegere, de unitate, de bucurie, în acelaşi duh şi gând peste toţi fraţii, peste toate hotarele noastre.
Dar ne aducem aminte cu amărăciune şi cât de puţin am înţeles noi, oamenii,
şi am preţuit
aceste timpuri binecuvântate!
Căci deşi Mâna lui Dumnezeu a fost deschisă în toate privinţele spre noi, mâna noastră s-a închis faţă de El tot mai mult.
Şi noi n-am băgat de seamă această rea purtare a noastră faţă de Domnul, decât după ce nelegiuirile noastre au făcut Mâna Lui cea binefăcătoare să Se închidă şi ea faţă de noi.
Abia atunci când vin vremurile de foamete…,
de foamete după pâine, după pace, după Cuvântul Sfânt,
de foamete după tot ce este bun şi care satură trebuinţele fiinţei noastre,
abia atunci gândim: ce bine era cândva, când totul era deschis şi totul era îmbelşugat!…
Dar gândurile acestea le avem nu numai noi despre Domnul, ci le are şi El despre noi…
Adu-Ţi aminte – zice Domnul – de unde ai căzut…,
întoarce-te la faptele tale dintâi…,
la dragostea dintâi (Apoc. 2, 4-5).
Adu-ţi aminte cum ai primit şi ai auzit (Apoc. 3, 3).
Aduceţi-vă aminte de… credinţa, de ascultarea, de râvna, de fericirea voastră de altădată… (Gal. 4, 12-15).
O, cu ce îndurerare pomeneşte Cuvântul Domnului despre aceste zile fericite, acelora care, şi ei, au avut cândva faţă de El şi faţă de Lucrarea Lui inimile şi mâinile lor deschise!
Dar care acum nu mai sunt aşa, căci o ispită şi un ispititor le-au închis.
O sufletul meu şi fiul meu, oare mâna ta este acum deschisă faţă de Dumnezeu?
Oare dai tu pentru Lucrarea Domnului cu dragă inimă şi fără zgârcenie? (2 Cor. 9).
Oare dai tu pentru cei săraci cu o darnică mână deschisă? (Ps. 41, 1).
Şi oare primeşti tu pe cel străin cu o binevoitoare uşă deschisă? (Evrei 13, 2; 1 Petru 4, 9).
Căci în măsura în care inima ta şi mâna ta, şi uşa ta sunt deschise pentru aceste cerinţe ale lui Dumnezeu, în măsura aceasta şi Inima Domnului, Mâna Lui şi uşa Lui vor fi des-chise pentru tine!
O, cât de încredinţat trebuie să fii de lucrul acesta!
Doar tu însuţi ai văzut de atâtea ori că nici n-ai apucat tu bine să-ţi deschizi mâna spre altul cu puţin, până ce Mâna lui Dumnezeu s-a deschis spre tine cu mult.
Dar de când mâna ta a început să se închidă cu zgârcenie, cu teamă sau cu răceală, au început să se împuţineze şi binefacerile Domnului faţă de tine, binefaceri care te făceau să fii nu numai mai îndestulat înainte, dar şi mai fericit.
O deschide-te, sufletul meu şi fiul meu, şi tu, tot mai larg şi tot mai binevoitor faţă de Domnul şi faţă de toţi ai Lui, fără teamă şi fără zgârcenie, pentru ca să te bucuri şi tu totdeauna din destul de Mâna Lui cea darnică!
Preabunule Tatăl Sfânt, Milostiv şi Darnic,
Tu, Care cu Mână largă şi deschisă ne saturi pe toţi după dorinţă,
fii binecuvântat şi slăvit de noi toţi, care ne îndestulăm din dărnicia Ta!
Te rugăm, Doamne, ţine-ne mereu deschisă Mâna Ta bună deasupra noastră şi a locurilor noastre,
spre a nu mai ajunge, Doamne, nici noi, nici nimeni în vremi de foamete, de lipsuri şi de apăsare niciodată,
căci în vremile când mâna Ta se închide, totul se veştejeşte, se usucă şi piere.
Piere nu numai verdeaţa de pe câmpuri, ci şi lumina din ochi şi pacea de pe pământ.
Piere bucuria din suflete şi bunăvoinţa dintre oameni.
Piere tot ce satură şi fericeşte inima noastră şi patria noastră, şi familia noastră.
Nu ne lăsa, Doamne, pe noi, oamenii, să ne închidem cu zgârcenie şi cu răutate nici mâna şi nici inima faţă de Tine
şi faţă de aproapele nostru,
spre a nu ajunge să fim pedepsiţi.
Ci, cu o dragă inimă deschisă şi darnică, să fim totdeauna fiecare dintre noi oriunde se cere,
pentru ca şi noi să găsim o astfel de inimă oriunde cerem.
Amin.
*
* *
Cuvinte înţelepte:
Bunătatea este semnul care-arată cel mai bine
că un om are lumina sfântă şi-adevăru-n sine;
cine n-are bunătatea s-o arate-n grai şi-n fapte,
cât şi-ar zice fiu al Milei,
el e orb şi umblă-n noapte!
Cântarea Psalmului 145
O cântare de laudă a lui David.
- Te voi înălţa, o Doamne, Domnul şi-Mpăratul meu
şi-al Tău Nume lăuda-L-voi până-n veci de veci mereu.
- Zi de zi, până-n vecie, Te voi binecuvânta
şi-al Tău Nume plin de slavă până-n veci voi lăuda.
- Mare este Domnul, foarte vrednic de mărirea Lui
şi mărimea-I necuprinsă nu-i pătrunsă nimănui.
- Fiecare neam de oameni să-I slăvească a Lui lucrări,
a Lui mari minuni să spună peste multe depărtări.
- Strălucirea cea slăvită a mărimii-Ţi voi vesti
şi cânta-voi, Doamne,-a Tale mari minuni cât voi trăi!
- De a Ta putere mare oamenii vor tremura,
vor vorbi de ea, eu însă voi vesti tăria Ta.
- Să I se vestească slava nesfârşitei bunătăţi,
să se laude-ale Tale veşnice şi mari dreptăţi.
- Domnul este plin de milă şi de îndurare-i plin,
îndelungă I-e răbdarea şi e bun, e bun deplin.
- Bun cu toţi în veac e Domnul şi-a Lui veşnice-ndurări
se întind în toată vremea peste toate-a Lui lucrări.
- Toate lucrurile Tale, Doamne, Te vor lăuda
şi-ai Tăi credincioşi de-a pururi Te vor binecuvânta.
- Slava-mpărăţiei Tale şi puterea-Ţi voi vesti
- Strălucirea-mpărăţiei şi-a puterii toţi a-Ţi şti.
- Veşnică Ţi-e-mpărăţia şi domnia Ta-i pe veac.
- Domnu-ndreaptă pe cei gârbovi, dă puteri la cei ce zac.
- Ochii tuturor spre Tine se îndreaptă orişicând;
Tu le dai la vreme hrana, trupul nu li-l laşi flămând.
- Îţi deschizi Tu mâna plină, Dumnezeul nostru Sfânt,
şi după dorinţă saturi tot ce-i viu de pe pământ.
- Domnul este drept în toate a Lui căi şi-n orice fel,
Milostiv e Domnu-n toate câte le lucrează El.
- Domnu-i lângă toţi aceia câţi Îl cheamă şi suspin’,
lângă toţi cei care-L caută din tot sufletul, deplin.
- Celor ce se tem de Dânsul le-mplineşte-orice dorinţi,
le aude rugăciunea şi-i ajută-n suferinţi.
- Pe oricine Îl iubeşte, Domnu-n veac Îl va păzi,
iar pe toţi cei răi cu moarte şi cu foc va nimici.
- A mea gură să-I vestească laudele Lui pe plac
şi-al Lui Nume să-L slăvească orice om, acum şi-n veac!
