Pe măsură ce sufletul credincios pătrunde în cunoaşterea lui Dumnezeu şi se adânceşte în pătrunderea lucrării Sale tainice, pe măsura aceasta el descoperă cu uimire cât de departe sunt gândurile lui Dumnezeu de gândurile oamenilor – chiar şi de ale acelora care se pretind credincioşi.
Cât de departe sunt căile Lui de ale oamenilor
şi felul Lui de a fi de al lor!…
Cu ce bucurie văd ochii credinciosului că Domnul Dumnezeu, Acela Care a făcut cerurile şi pământul, marea şi tot ce este în ea – Îşi ţine credincioşia şi statornicia, şi făgăduinţele Sale în veci, făcând dreptate celor asupriţi,
– chiar dacă cel asuprit este un necredincios, iar cel asupritor un credincios al Său!
Dumnezeu dă pâine celor flămânzi, indiferent dacă gura flămândă Îi mulţumeşte sau Îl înjură…
Dumnezeu izbăveşte pe cei robiţi, ori de câte lanţuri şi depărtări ar fi ei ţinuţi…
Dumnezeu deschide ochii orbilor, oricât de puternic ar fi ei lipiţi sau legaţi…
Dumnezeu îndreaptă pe cei încovoiaţi, oricât de lung timp au umblat astfel şi sub orice apăsare s-ar fi urâţit ei.
Dumnezeu iubeşte pe cei neprihăniţi, oricât de puţin pot ei ajunge prin toate eforturile lor, adesea zdrobitoare, la această stare de neprihănire.
Dumnezeu ocroteşte pe cei străini, cu atât mai mult cu cât bucuria primirii de oaspeţi ajunge tot mai rară, şi uliţele, tot mai pline de câini.
Dumnezeu sprijineşte pe orfan şi pe văduvă totdeauna, dar mai ales atunci când cei apropiaţi îi uită şi cei mai mulţi îi nesocotesc…
Şi Dumnezeu răstoarnă calea celor răi în aşa fel că, tot ce plănuiesc ei nimicitor, se întoarce asupra celor credincioşi tocmai spre binele acestora.
Căci Domnul împărăţeşte în veci şi El are nu numai grija aceasta, dar şi puterea prin care s-o facă
şi înţelepciunea prin care să o ştie.
Cât de minunată este dragostea şi mila Domnului cu care lucrează El cu cei încovoiaţi, îndreptându-i!
Când sufletele ajung împovărate de îngrijorări, El le ridică, uşurându-le umerii împovăraţi.
Când credinciosul ajunge bolnav de un păcat ascuns, Domnul îl vindecă prin lacrimi.
Când duhul împovărat de îndoieli nu mai poate merge drept, Domnul îl întăreşte să poată iarăşi.
Când picioarele se încovoaie şi mâinile obosesc, Domnul le înviorează cu întărire şi sănătate.
Când adunarea este chinuită de dezbinări, de lenevie, de slăbiciuni, de paralizie duhovnicească, de tot felul de neputinţe, şi starea ei este aşa că oricine se uită la aceasta clatină din cap şi doreşte să scape cât mai repede de acolo, Domnul îi vine în ajutor, înnoindu-i sufletele şi puterea.
Gârbovenia păcatelor, sub care umblă încovoiaţi toţi cei ajunşi într-o astfel de stare, le alungă toţi prietenii lor şi le îndurerează toată familia, dar Domnul ajută celor bolnavi, ridică pe cei căzuţi şi are milă de toţi.
Oricine merge odată acolo nu doreşte să mai meargă niciodată, dar Domnul nu-i părăseşte, fiindcă El Şi-a vărsat Sângele pe Golgota pentru ei, ci îi cheamă şi-i aşteaptă me-reu, până când mai este o nădejde pentru ei.
Şi oricine încearcă odată să-i descovoaie pe nişte astfel de gârboviţi şi vede cât de cu neputinţă este aceasta, oboseşte şi se depărtează curând. Numai Domnul nu!
Gârbovenia sufletească este nespus mai urâtă şi mai greu de vindecat decât cea trupească. Totuşi Domnul nu oboseşte iertând şi încercând să-i vindece.
O, ce privelişte tristă este un suflet care,
în loc să stea drept şi să meargă frumos,
stă gârbov şi merge încovoiat sub povara unui păcat ascuns – sau a mai multora – în timp ce Domnul şi fraţii se tot luptă să-l îndrepte.
Ce jalnică este starea când şi mai multe suflete ale aceleiaşi familii au ajuns astfel – şi orice nădejde de vindecare pare pierdută pentru ei!
Dar după ani de încercări şi după ce toţi au pierdut nădejdea de a-i mai îndrepta, totuşi o singură scăpare mai poate fi: minunea lucrării lui Hristos.
Deci să nu-i părăsim de tot niciodată pe cei ajunşi astfel! Ci să strigăm către Domnul, cu atât mai mult cu cât starea lor e mai rea.
Preabunule Doamne, Milostiv şi Răbdător,
Care, plin de îndurare, priveşti spre toţi cei apăsaţi…,
Care pe aceştia i-ai chemat mai duios să vină la Tine,
Te rugăm, ai milă de toţi cei osteniţi şi împovăraţi!…
Osteniţi de a mai merge pe urmele Tale şi împovăraţi cu păcate care îi încovoaie şi-i nefericesc!
Ai milă de ei, Doamne!
Vino, Doamne Iisuse, cu mare putere în ajutorul lor
şi trimite peste ei duhul Tău vindecător care să-i îndrepte.
Înlătură, Doamne, boala din fiinţa lor.
Înlătură păcatul ascuns care le închirceşte şi le anchilozează tot mai nefericit sufletul, înţepenindu-l în neascultare, în nepăsare, în îndărătnicie şi în pierzare.
Trimite peste toată familia şi adunarea care sunt atinse de boala aceasta duhul sănătăţii şi al vindecării depline.
Trimite duhul îndreptării şi al pocăinţei…
şi trimite duhul puterii şi al curăţiei.
Ca sănătoşi la învăţătură şi la credinţă, să fie şi la fapte sănătoşi.
Amin.
*
* *
Cuvinte înţelepte:
«Închină-te şi mulţumeşte lui Dumnezeu şi toată ziua s-o petreci în cuviincioasă îndeletnicire!»
Învăţătura de Credinţă Creştină Ortodoxă
*
«Rugăciunea este cheia ce deschide inima omului pentru Dumnezeu, pentru darurile lui Dumnezeu.»
Preot Iosif Trifa
*
Nu poţi merge drept în viaţă şi nu poţi să izbuteşti
dacă tu pe rugăciune nu cauţi să te sprijineşti!
Cântarea Psalmului 146
Un psalm al lui Agheu şi Zaharia.
- Lăudaţi pe Domnul
toţi, întotdeauna,
laudă pe Domnul,
suflete, întruna,
suflete al meu, pe Domnul laudă-L întruna!
- Voi slăvi pe Domnul
cât trăiesc pe lume,
cât voi fi cânta-voi
Marele Său Nume,
Dumnezeul meu, cânta-Ţi-voi Marele Tău Nume.
- Nu te-ncrede-n cei mari,
căci ei n-au putere,
- Trec ca o suflare
şi-orice plan le piere,
orice planuri ce fac dânşii pier, când omul piere.
- Fericit e-acela
ce-ajutor Îl are
pe Domnul lui Iacov,
Dumnezeul Tare,
fericit e-acel ce-şi pune-n El nădejdea tare!
- El făcut-a cerul,
El, pământ şi mare,
căci pe veci Îşi ţine
marea-I îndurare,
cu credincioşie-Şi ţine marea-I îndurare.
- Pe-asupriţi, de-a pururi
El i-ndreptăţeşte,
la flămânzi dă pâine,
robii-i izbăveşte,
pe toţi prinşii şi-asupriţii Domnu-i izbăveşte.
- Dă le orbi vederea,
gârbovii i-ndreaptă,
Domnu-i bun cu-aceia
ce-I ţin calea dreaptă,
El iubeşte-n veac pe-aceia ce-I ţin calea dreaptă.
- Pe străini păzeşte,
pe orfani i-ajută,
dar răstoarnă calea
celor răi, pierdută,
la cei răi răstoarnă Domnul calea lor pierdută.
- Domnu-mpărăţeşte
veşnic cu tărie,
Domnul tău, Sioane,
stă pe veşnicie.
Lăudaţi pe Domnul, El e Domn pe veşnicie!
*
* *
«Eu n-aş fi nimic, Doamne, dacă Tu n-ai fi în mine!»
Fericitul Augustin
