„…Am citit ieri dimineaţă ceva din vol. II din Istoria unei jertfe, unde fratele Traian descrie greutăţile cu care a luptat să menţină ziarul şi legătura cu fronturile Oastei, când ameninţa războiul şi erau atâtea primejdii de moarte peste ţara noastră, când li se rupseseră toate legăturile de comunicare dintre fraţi şi când, spune fratele Traian, fiecare se temea de celălalt de lângă el. În condiţiile acelea, se chinuiau când la Oradea, când la Cluj, prin diferite tipografii şi redacţii ca să poată totuşi să ţină legătura cu fraţii. Iar acum ne uităm câtă libertate avem, ce posibilităţi şi ce condiţii ne-a dat nouă Dumnezeu şi dragostea Domnului nostru Iisus Hristos ca să avem atâta hrană în faţa noastră, să avem atâta cuvânt şi atâta spaţiu aici, în Biserica noastră!… Altădată nu era aşa ceva. Pentru toate acestea mă gândesc cât de datori suntem noi să-I mulţumim şi să-I rămânem încredinţaţi şi statornici în această Biserică şi-n această Lucrare…
De fiecare dată când citim în Cuvântul Sfânt, găsim în el o hrană gustoasă, proaspătă, parcă şi mai bună decât cea de ieri, şi mai clară, şi mai limpede, şi mai caldă şi mai dulce. Prima dată când am ascultat această Evanghelie ( Pilda samarineanului milostiv – Luca 10, 25-37 ) şi a explicat-o la noi un frate bătrân a spus aşa: Fraţilor, din Ierusalim spre Ierihon cobora omul, din stare duhovnicească spre păcat. Şi, când coboară omul din starea de neprihănire spre păcat, în drumul acesta al coborârii, vin tâlharii vrăjmaşului diavol, care sunt ispitele, păcatele. Şi acestea rănesc, batjocoresc pe bietul om şi pe bietul suflet. Şi spune Evanghe listul că l-au lăsat şi dezbrăcat şi bătut, aproape mort acolo. Şi-au trecut pe-acolo şi preotul şi levitul acelor vremuri, şi-au trecut pe-alături. Şi a venit un samarinean pe acelaşi drum. Şi fratele Traian zice că samarineanul urca spre Ierusalim. Nu-l poţi vedea pe cel căzut câtă vreme şi tu cobori. Nu poţi să fii lumină la alţii câtă vreme şi tu eşti întuneric. Câtă vreme trăieşti în păcat şi faci păcatul, nu poţi să fii de ajutor celui de lângă tine. Poţi doar să-l apeşi mai rău în groapă, însă nu-l poţi ridica. Şi zice fratele Traian că, pentru a-l putea ridica, trebuie să te apleci mai jos decât el, să pui umărul şi numai aşa vei putea să-l ridici. Să pui sufletul, să-l poţi înţelege, să-ţi fie milă de el. Samarineanul urca spre Ierusalim. De ce, oare, este pusă Evanghelia aceasta tocmai acum? Şi Sf. Părinţi neau rânduit aceste frumoase îndemnuri necesare tocmai ca să înţelegem cum trebuie să ne pregătim sufletele pentru semenii noştri, să putem primi bucuria Naşterii Domnului cu sufletele noastre împreună…”
Fratele Petrică Pocitar (Cornuţel Banat, Caraş Severin)
