Dumnezeu Cel Atotputernic a creat întregul univers văzut şi nevăzut numai prin gândire şi Cuvânt; a zis şi s-au făcut şi toate erau bune şi frumoase.
La sfârşit, ca o încununare a creaţiei, Dumnezeu l-a făcut pe om; în el a adunat ca-ntr-un mănunchi perfecţiunea întregii lumi.
Omul era o făptură superioară şi deosebită de toate cele înconjurătoare. Numai lui, Creatorul i-a dăruit pecetea „chipului Său”; dorind ca „asemănarea” s-o dobândească prin ascultare şi comuniune. Trupul omului a fost făcut din ţărâna pământului; apoi Dumnezeu a suflat în faţa lui suflare de viaţă. Era scânteia divină din care s-au născut raţiunea, gândirea, voinţa şi libertatea – câteva din însuşirile Creatorului.
Dumnezeu Cel Unic în fiinţă şi întreit în persoane, privindu-l pe Adam, a zis: „Nu este bine să fie omul singur; să-i facem ajutor potrivit pentru el” (Fc. 2, 18). Şi astfel Creatorul a diferenţiat firile, modelând femeia luată din coasta lui Adam, apoi i-a binecuvântat şi a zis: „Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul” (Fc. 1, 28).
Ştiind că modelul treimic de viaţă este unitate şi comuniune iubitoare de persoane distincte şi libere, Adam, când a văzut singura fiinţă asemenea lui, a îndrăgit-o şi a rostit prima profeţie: „De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi amândoi un trup” (Fc. 2, 24).
În frumuseţea şi puritatea lor feciorelnică, Adam şi Eva se bucurau de liniştea şi pacea Paradisului, de apropierea, comuniunea şi iubirea Creatorului. Asemeni unor copii nevinovaţi, amândoi erau goi şi nu se ruşinau.
Prof. Ion Lazăr
din ”PEDEAPSA NEASCULTĂRII”
sau Păcatul strămoşesc oglindit în stihia plăcerii sexuale
Ediţia a II-a,revăzută şi adăugită
Editura «Oastea Domnului» Sibiu, 2009
