1. Adevăratul trimis dumnezeiesc nu-L predică, ci Îl mărturiseşte pe Hristos.
Mărturisirea este de o mie de ori mai mult decât predica.
Mărturisitorul este o flacără, predicatorul este un funcţionar.
Predicatorul va vorbi pentru un salariu sau pentru o laudă.
Pentru o pâine mai comodă,
pentru o funcţie mai uşoară,
pentru o satisfacţie a inimii, adeseori stăpânită de trufie şi de fire lumească (bine ascunsă după „râvna” Evangheliei),
dar mărturisitorul va pătimi, va asuda şi se va topi,
pentru a-L face lumii cunoscut pe Mântuitorul său Preaiubit. Pe Hristos.
Aceasta este deosebirea.
Dumnezeu n-a trimis predicatori, ci mărturisitori ai lui Hristos.
2. Cât este de la materie până la spirit,
de la literă până la duh,
de la obligaţie şi până la iubirea fierbinte,
de la datoriile fireşti până la roadele firii duhovniceşti,
atât este de la lege şi până la Har
şi de la o credinţă de nume la credinţa adevărată.
3. Cea mai desăvârşită lege nu poate să-l facă pe cineva să plângă cu un păcătos şi pentru el.
Cea mai frumoasă lege nu-l poate face pe cineva în stare să-şi dea de bunăvoie viaţa pentru aproapele său.
Nici măcar să-i ierte şi să-i acopere din toată inima, cu înţelegere şi cu bunătate, un păcat al acestuia.
Nici să îngăduie cu răbdare şi blândeţe pe nimeni, găsind milă şi alinare pentru zbuciumul şi slăbiciunile cuiva.
Nici nu poate face pe cineva ca, din înaltul îndemn al propriei sale conştiinţe, să trudească jertfindu-se pentru a face totul mai frumos, mai bun, mai mult, mai curat decât se cere şi decât se poate pentru alţii.
Dar cât de uşor, de natural, de fericit, de neobosit le face pe toate acestea Harul!
Cât de minunat şi de fericit osteneşte, dăruieşte, ajută, mângâie, rabdă, iartă, munceşte şi suferă Harul în toate acestea!
Fără să-i fie prea greu
sau prea mult.
Aceasta este deosebirea dintre lege şi Har.
4. De lege este nevoie numai acolo unde încă nu s a ajuns la Har
sau unde Harul s-a pierdut.
De obligaţie este nevoie numai acolo unde nu există simţământul datoriei din conştiinţă.
De amintirea datoriei cerute este nevoie numai acolo unde dragostea părtăşiei este uitată, dispreţuită, părăsită şi călcată.
Ce trist este să ceri ceva care ar trebui oferit cu cea mai bucuroasă dărnicie!
5. Sabia Domnului are două tăişuri: şi spre în afară, şi spre înăuntru.
Harul are două mijloace de lucru: dragostea şi nuiaua.
Amândouă sunt folositoare şi amândouă sunt folosite de aceeaşi mână atotştiutoare a lui Dumnezeu
Care urmăreşte şi mântuirea noastră
şi neştirbirea Adevărului Său.
6. Nu dispreţui conţinutul din pricină că ţi se pare că vasul care îl poartă este prea modest!
Când ţi se înfăţişează harul lui Dumnezeu cu adevărat, să nu te oprească simplitatea celui prin care Dumnezeu ţi-l trimite, ci primeşte-l smerindu-te!
Aurul dă valoare şi pungii în care este ţinut.
7. Adevărata smerenie este aceea care, în tăcere şi în răbdare, doreşte sincer locul cel mai din urmă,
şi sarcina cea mai grea,
şi răsplata cea mai mică.
8. Smerenia nu se va supăra niciodată,
nu se va certa niciodată,
nu va pretinde niciodată merite şi răsplată de la nimeni şi pentru nimic.
Smerenia renunţă totdeauna,
mulţumeşte totdeauna şi pentru toate
şi este totdeauna liniştită, îndelung răbdătoare şi sta¬¬tornic credincioasă.
9. Smerenia nu se va asemăna pe ea însăşi niciodată cu ceea ce este mai mult, mai bun, mai ales şi mai vrednic de cinste între oameni.
Totdeauna va alege mai degrabă desprinderea de meritele şi calităţile sale
decât să se arate într-o stare mai văzută înaintea oamenilor.
De aceea este frumoasă smerenia.
10. Roadele smereniei lucrate în tăcere şi în cinste sunt curate şi sănătoase, totdeauna dulci şi sfinţitoare.
Cuvintele smereniei sunt totdeauna măsurate, înţelepte, rare şi frumoase.
Pentru că izvorăsc dintr-o inimă sfinţită
şi dintr-o minte stăpânită de credinţă vie şi în¬ţeleaptă,
care nu-şi pierde niciodată din vedere marea parte de slăbiciune pe care o are.
Nici nu uită cât de puţin împlineşte din ceea ce ar fi nevoie să fie făcut.
va urma
Traian Dorz, din “Piatra Scumpã”
