din vorbirea fratelui Traian Dorz
de la nunta de la Pechea – sâmbătă, 14 iulie 1984
Mulţumim lui Dumnezeu pentru o astfel de nuntă binecuvântată. Când s-a mai putut vedea oare, acum câte zeci de ani, aşa o sărbătoare strălucită şi creştinească, şi binecuvântată de Dumnezeu, la o nuntă care se petrecea atunci?
Dacă astăzi noi ne bucurăm că în mijlocul nostru se petrec minuni de acestea, când la botezul copiilor noştri, în loc să se petreacă cu cântece destrăbălate şi cu bancuri murdare, se petrece în Cuvântul lui Dumnezeu şi în binecuvântarea Duhului Său cel Sfânt,
dacă, la trecerile dintr-un an în altul, revelioanele noastre nu se petrec cu destrăbălări, cu beţii, cu chiote şi cu bătăi, şi cu ucideri, cum se petreceau cândva, şi putem să petrecem trecerea dintr-un an în altul într-o sărbătoare atât de minunată cum este starea noastră de acum, când trecem dintr-o zi în alta în miezul acestei nopţi care pare mai strălucit decât oricare miez de zi,
dacă la nunţile noastre, în loc să se petreacă cu vorbe şi cu petreceri lumeşti, se petrece în Cuvântul cel Sfânt al lui Dumnezeu, în cântări ca acestea care numai în cer poate că se mai pot auzi, în astfel de rugăciuni cu care îi însoţim pe mirii noştri care păşesc cel dintâi pas în viaţa lor plină – cum ştiţi – de atâtea încercări care pot să izbească în luntrea cu care plutesc cei doi pe marea vieţii, uneori atât de primejdioasă,
dacă noi avem astfel de prilejuri la privegherile morţilor noştri (căci ne aducem aminte în ce fel păgânesc şi murdar se petreceau aceste seri într-o familie care-şi ducea spre moarte pe unul dintre cei mai iubiţi ai lor, când, în loc să fie petrecut mortul credincios cu Cuvântul lui Dumnezeu, cu cântările Domnului şi cu rugăciuni binecuvântate, era petrecut în cele mai murdare bancuri şi prostii, şi jocuri),
zic, dacă acum noi putem să petrecem aceste momente în felul acesta, ca acesta de astăzi, noi trebuie să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru că, în mijlocul poporului nostru, acum atâţia zeci de ani, Dumnezeu a ridicat cel mai mare binefăcător al poporului nostru, prin care Dumnezeu ne-a dezrobit sufleteşte.
Noi cinstim pe eroii patriei noastre care s-au jertfit, care au luptat atâtea zeci şi sute de ani pentru ca noi, în generaţia noastră, să ajungem la eliberarea noastră naţională, la dezrobirea noastră naţională de sub jugul atâtor stăpâniri străine care ne-au dominat şi au robit sute de ani poporul nostru. Şi binecuvântăm în veci memoria tuturor acelora care s-au jertfit pentru ca să ajungem noi la eliberarea noastră naţională. Nu vom uita pe nici unul dintre aceşti eroi; şi, în rugăciunile noastre, să-i pomenim mereu, că ei şi-au dat uneori toată viaţa lor şi sângele lor pentru ca noi să ne bucurăm de această libertate astăzi.
Dar cu atât mai mult n-ar trebui să-i uităm niciodată pe acei de care Dumnezeu s-a folosit ca să ne dezrobească pe noi sufleteşte. În 1918-1919, Dumnezeu ne-a dezrobit patria noastră de toate stăpânirile care ne robeau trupeşte. Dar îndată după această dezrobire, Dumnezeu a vrut să ne dea o dezrobire mai completă: dezrobirea noastră de sub stăpânirea patimilor şi păcatelor, care ne robeau mai tiranic şi mai nenorocit. Şi această dezrobire a venit prin Lucrarea Oastei Domnului; şi Dumnezeu ne-a trimis-o prin profetul Său şi alesul Său, care a fost Părintele Iosif.
Acum prea puţin se poate vedea marea minune şi marea importanţă pe care a făcut-o Dumnezeu şi ne-a arătat-o Dumnezeu prin acest om. Va veni vremea însă când tot poporul nostru, când toată Biserica noastră va preamări pe Dumnezeu că, în acel moment al eliberării noastre naţionale, El ne-a trimis pe acest om care a venit să ne aducă dezrobirea noastră spirituală. Că în zadar este o eliberare de sub stăpânirea unui tiran păgân pământesc, dacă ne domină şi ne stăpâneşte un păcat, două păcate, zece păcate care ne distrug familia, ne distrug sufletul, ne distrug credinţa şi ne distrug viaţa şi neamul. Pentru că în zadar ne putem noi bucura de o bunăstare materială, dacă suntem orbi şi robi la nişte păcate nenorocite care ne distrug pe noi, sufletul nostru şi mântuirea noastră sufletească pentru totdeauna.
Şi Dumnezeul nostru, Care n-a vrut să ne dea o libertate naţională fără o libertate spirituală, ne-a trimis-o, îndată după prima, şi pe a doua. Pentru ca noi, după cum ne bucurăm şi cinstim pe cei prin care am primit-o pe prima, să nu-i uităm şi să-i binecuvântăm şi mai mult pe cei prin care am primit-o pe a doua.
Pentru că libertatea noastră naţională este frumoasă şi fericită şi-L binecuvântăm pentru ea, în ea, pe Dumnezeu. Dar dacă noi suntem robii beţiei, robii desfrânării, robii patimilor păcătoase, robii corupţiei, robii lăcomiei, robii certurilor, ai dezbinărilor şi ai urii dintre noi, la ce ne foloseşte chiar atât de mult o libertate care ne satisface partea din jos a trupului nostru, stomacul şi ce-i sub stomac, dacă nu avem o libertate care să ne elibereze inima, gândirea, mintea şi sufletul nostru de sub povara păcatului, care nenoroceşte familiile noastre, nenoroceşte sufletele noastre, nenoroceşte tineretul nostru, îi nenoroceşte pe părinţii noştri, îi nenoroceşte pe toţi acei care cad pradă păcatului?
Oastea Domnului a fost trimisă de Dumnezeu, nu de un om, să aducă în mijlocul poporului nostru această dezrobire, începând cu eu, începând cu individul, începând cu omul, cu sufletul, cu fiecare separat; apoi cu familiile, apoi cu întreg poporul. Şi binecuvântat să fie Dumnezeu, Care a avut grijă ca noi să putem ajunge o astfel de stare şi la un astfel de adevăr.
Oastea Domnului este o minune, este un miracol, este un fenomen unic în lume. Dumnezeu S-a îndurat de poporul nostru în chip aşa de minunat! Şi, prin această Lucrare, vedeţi ce bucurii putem noi avea! Ce frumoase vot fi nunţile noastre, aniversările noastre, privegherile morţilor noştri, înmormântările noastre, revelioanele noastre, Paştele noastre, Crăciunul nostru, toate sărbătorile noastre, îmbinate şi îmbibate cu Cuvântul lui Dumnezeu, cu petrecerile acelea sfinte şi frumoase pe care le-au avut înaintaşii noştri din primul secol, dar pe care, o dată ce au venit stăpânirile păgâne, ele au nimicit aceste bune obiceiuri şi au strecurat în sufletele noastre obiceiurile lor păgâneşti, degradante, murdare, necredincioase, întinând tot ce a fost curat şi frumos în sufletul nostru de la început.
Acum Dumnezeu a făcut această revelaţie ca o naştere din nou a întregului nostru popor. Priviţi ce frumoase sunt feţele tinerilor noştri, feţele tinerelor noastre! Ce frumoşi sunt mirii noştri împodobiţi cu sfinţenia şi cu credinţa! Ce frumoase sunt aceste nunţi, unice în istoria tuturor popoarelor! Nimeni nu mai are aşa sărbători frumoase. Şi nouă Dumnezeu ni le-a dăruit în această Lucrare. Şi cât de aproape simte sufletul poporului nostru căldura dragostei lui Dumnezeu arătată lui prin toate aceste binecuvântări!
De aceea, alipiţi-vă de această Lucrare. Hotărâţi-vă pentru Domnul! Căci atunci ascultaţi glasul părinţilor noştri, nu numai glasul lui Hristos şi glasul apostolilor Săi. Ci acest glas sfânt, multiplicat şi răspândit prin cronicarii noştri, prin înaintaşii noştri, ajuns până la noi, mărturisindu-ne testamentul cel sfânt al lui Hristos lăsat lor de înaintaşii lor şi lăsat nouă de înaintaşii noştri.
Alipiţi-vă de Dumnezeu! E o binecuvântare cum nu se poate mai mare această Lucrare a lui Dumnezeu. Sufletul poporului nostru simte salvarea lui prin această Lucrare. Oameni de răspundere din poporul nostru au ajuns să se convingă că singura salvare a poporului nostru şi a credinţei noastre este în această Lucrare care face o renaştere duhovnicească şi evanghelică în viaţa noastră, începând cu individul. Acesta este omul cel nou pe care-l preconizează toţi acei care voiesc binele neamului nostru. Omul cel nou corect, cinstit, demn, vrednic, pe care te poţi bizui oriunde, care-şi face datoria cinstit la locul său de muncă, nu din frica maistrului sau a celor care-l supraveghează, ci din dragoste pentru Dumnezeu, Care ne porunceşte nouă, fiecăruia dintre noi, să fim şi-n mijlocul pădurii, şi-n mijlocul nopţii, şi-n mijlocul singurătăţii sfinţi în toată purtarea noastră şi să ne purtăm în chip vrednic totdeauna, căutând folosul altora, nu folosul nostru. Prin felul acesta, acest om nou este acela pe care toţi doresc să-l aibă, pentru că el este acela care va garanta continuitatea fericită a familiei. Un soţ care-şi iubeşte familia, care-şi aduce banul muncit pentru întreţinerea copilaşilor săi în chip cinstit. Un om care se supune stăpânirii nu din frică, ci din îndemnul cugetului; căci Cuvântul lui Dumnezeu spune: „…supuneţi-vă stăpânirii, fiindcă nu este stăpânire decât rânduită de Dumnezeu”; „Rugaţi-vă pentru mai-marii voştri, ca să puteţi duce o viaţă paşnică, liniştită şi frumoasă în mijlocul lor”; „Cinstiţi şi rugaţi-vă pentru cetatea voastră, căci fericirea voastră depinde de cetatea voastră”.
Lucrarea aceasta a Domnului ne-a făcut să iubim pământul ţării noastre, să-l muncim cu dragoste şi să rămânem pe el şi lângă el orice s-ar întâmpla cu el. Noi n-avem alt loc nicăieri, decât aici. Dumnezeu ne-a aşezat aici. Asta este patria noastră. S-o iubim!
Un cuvânt frumos a spus Domnul de trei ori în decursul istoriei omenirii. O dată, când l-a făcut pe om şi a zis: „Creşteţi şi vă înmulţiţi, şi stăpâniţi pământul”. Altă dată, când i-a scos, ca dintr-o altă naştere, din potop. I-a spus lui Noe cel dintâi cuvânt: „Creşteţi, vă înmulţiţi şi umpleţi pământul”. Şi Mântuitorul a lăsat în Cuvântul Său această voie: „Creşteţi!”. Asta înseamnă, în primul rând, creşterea noastră spirituală, naşterea noastră în Domnul. Fiecare creştere presupune o naştere întâi. Naşterea noastră în Domnul, naşterea noastră prin credinţă, naşterea noastră din nou, apoi creşterea noastră: creştere în dragoste, creştere în cinste, creştere în respect, creştere în punctualitate, în demnitate, în tot ceea ce este frumos, vrednic şi preţuit înaintea oamenilor şi înaintea lui Dumnezeu. În toate acestea să creştem. Şi după aceea să creştem în jurul nostru copii ai noştri, trupeşti şi sufleteşti, generaţii de credincioşi, care să ducă mai departe, până la marginile ţării sau lumii şi până la marginile istoriei, mesajul acesta al lui Dumnezeu, Care vrea să vadă fericit fiecare individ şi întreg poporul. În primul rând poporul nostru şi după aceea să ne folosească pe noi la mântuirea şi la fericirea altor popoare.
Acesta este sensul nunţii şi acesta este înţelesul cel minunat al prezenţei lui Hristos în mijlocul nostru. Am dori din toată inima ca aceste suflete minunate şi frumoase pe care Dumnezeu ne-a adunat în această seară împreună aici şi cărora ne-a spus aceste adevăruri să ni le însemnăm… să ni le însemnăm. Să le scriem, cum spune profetul, pe tăbliţa inimii noastre şi să le punem în fruntea noastră, şi să-i învăţăm pe copiii noştri şi pe copiii copiilor noştri aceste adevăruri, cum a spus Neagoe Basarab fiului său Teodosie: „Învaţă tu, fiul meu, şi învaţă pe fiul tău şi pe fiii fiilor tăi aceste adevăruri, pentru că ele vor garanta fericirea voastră, independenţa voastră, mântuirea voastră şi ca individ, şi ca familie, şi ca neam”.
Pe acestea am vrea şi noi să vi le lăsăm.
Suntem fericiţi că Dumnezeu ne-a ajutat să ajungem să ne petrecem această zi aşa în mijlocul dumneavoastră. Existenţa noastră e o minune. Şi faptul că putem sta împreună astăzi să ne vedem feţele este o lucrare puternică a minunii lui Dumnezeu. Dar nu numai aceasta este o minune. Minune e şi faptul că dumneavoastră aţi ajuns aici. Că Dumnezeu v-a pus pe inimă odată, undeva, cândva, cumva unul din cuvintele Sale care v-a străpuns inima şi v-a făcut să vă schimbaţi viaţa, şi v-aţi născut din nou, şi v-aţi alipit de Domnul, logodindu-vă cu El pentru Nunta cea minunată care ni se pregăteşte şi la care vom fi în curând. Şi aceasta, fiecare minune, multiplicată cu numărul celor care suntem aici.
Binecuvântăm pe Domnul pentru fiecare. Pentru fiecare suflet şi pentru fiecare faţă pe care o vedem. Nu vă pară rău că în această noapte mai sacrificaţi câteva minute şi un ceas, poate, ca să auzim împreună aceste cuvinte ale lui Dumnezeu. Sunt nişte adevăruri pe care, dacă nu le vom uita şi le vom încresta cu litere de aur în inima noastră, punând hotărâre să le împlinim de-aci înainte mai frumos în viaţa noastră, atunci ele vor fi cea mai mare binecuvântare, atât în viaţa aceasta, cât şi în Ziua cea mare a Judecăţii, când, după Cuvântul lui Dumnezeu, fiecare dintre noi ne vom înfăţişa înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, să ne primim răsplata pentru binele sau răul pe care fiecare dintre noi l‑am făcut când eram în trup. Aceste cuvinte, cei care citiţi Biblia, ştiţi că sunt adevărate.
De aceea, bucuraţi-vă de aceste lucruri! Primiţi în inimă pe Domnul Iisus! Hotărâţi-vă şi mai puternic pentru El. Iar cei care v-aţi hotărât înnoiţi-vă legământul, să-l ţineţi mai frumos, mai curat, pentru ca venirea Domnului să vă găsească credincioşi. Aceasta, la venirea Lui. Dar până atunci, să ajutăm la fericirea poporului nostru, la ridicarea demnităţii noastre ca popor credincios şi creştin. Să fim o pildă de credincioşie, de ascultare, de curăţie, de smerenie, de hărnicie, de economisire, de supunere mai-marilor noştri şi de purtare demnă în mijlocul tuturor celor între care suntem.
Aceasta este porunca lui Hristos şi aceasta este învăţătura Oastei.
Binecuvântăm pe Domnul acum, după atâţia ani, când ne vedem atât de mulţi. Însă cel mai frumos lucru este ca, în ziua sărbătorii, să-ţi aduci aminte de cei care ţi-au pregătit-o. În ziua eliberării, să-ţi aduci aminte de cei care s-au sacrificat pentru ca tu să poţi ajunge să te bucuri de această eliberare. În ziua când noi numărăm cu miile adunările noastre, binecuvântăm stăpânirea patriei noastre care înţelege că noi, în mijlocul societăţii acesteia, suntem ca o sare care ferim de putreziciune şi care căutăm să salvăm această societate de la tot ceea ce este rău şi putred, şi murdar. Suntem nu numai o lumină în mijlocul pământului, ci suntem o sămânţă necesară prin care Dumnezeu vrea să ridice mereu alte şi alte generaţii, până când tot poporul nostru va fi născut din nou şi nu se va mai pomeni de corupţie, de furt, de necinste, de murdărie şi de păcat în viaţa noastră, ci vom binecuvânta pe Dumnezeu de la o margine a ţării la cealaltă, privindu-ne unii pe alţii ca nişte fraţi.
Aşa vrea Dumnezeu să ajungem. Aşa ţinteşte Lucrarea Oastei să renască întreg poporul nostru. [Să fie] o sămânţă care, în mijlocul credinţei părinţilor noştri, în mijlocul Bisericii noastre strămoşeşti, aduce nu o schimbare, cum s-a mai spus, a învăţăturii, a dogmelor, a canoanelor. Nu aceasta! Ci înnoirea vieţii. Trăirea Cuvântului. Dacă noi cântăm la biserică: „Toată viaţa noastră lui Hristos s-o dăm”, apoi să I-o dăm! Şi dacă spunem: „Câţi în Hristos v-aţi botezat, toţi în Hristos v-aţi îmbrăcat”, să ne îmbrăcăm în Hristos! Să nu fie cântarea noastră o minciună, în cele două ceasuri de Liturghie. Ci să fie o realitate în toată săptămâna noastră, şi afară din biserică. Să nu fie Hristos un prizonier, un închis în biserica noastră, la Care să mergem la vorbitor o dată sau de două ori pe lună, un ceas sau două, să-L aşteptăm. Şi, după ce am ieşit, să-L lăsăm pe Hristos închis în altar, închis în biserică şi să ne ducem fără Hristos la munca noastră, la comerţul nostru, la preocupările noastre şi la toate celelalte.
Hristos să fie în mijlocul nostru şi-n mintea noastră şi El să ne controleze calitatea muncii noastre. El nu ne lasă să dăm nici un rebut.
Hristos nu ne lasă să punem mâna pe nimic şi să ascundem.
Hristos nu ne lasă să falsificăm nici un act.
Hristos nu ne lasă să luăm nici un picur şi nici un strop, şi nici un ban care nu-i cinstit şi nu-i binecuvântat al nostru.
Aşa ne învaţă Hristos. Ăsta este omul cel nou pe care-l creează Hristos; este omul cel nou pe care-l creează Oastea Domnului. Omul cel nou de care are nevoie Biserica noastră, ţara noastră, lumea întreagă. Şi pe acest om numai Hristos îl poate face. Pentru că El face o operaţie pe dinăuntru. El nu face un transplant de inimă, să aducă o inimă din altă parte şi s-o pună în om. Aceasta este o înşelăciune şi, de multe ori, o amăgire. Hristos schimbă inima aia rea dinainte. Aţi auzit ce frumos a vorbit un frate tânăr aici cum i-a schimbat lui, la 22 de ani, Hristos inima. Inima aia rea dinainte, El a făcut-o nouă. Şi această inimă nouă de acum Îl mărturiseşte pe Hristos şi trăieşte o viaţă nouă. Ăsta este omul cel nou, căruia Dumnezeu i-a schimbat mintea, felul de a judeca, şi i-a schimbat inima, felul de a simţi. El altfel vorbeşte, altfel se poartă, altfel lucrează. Şi de acest om nou are nevoie nu numai lumea, ci şi Dumnezeu. Prin acest om nou, Dumnezeu a schimbat şi va schimba lumea.
Dumnezeu a avut milă de poporul nostru şi a adus această Lucrare prin care a făcut această mişcare minunată. Toţi sunteţi oameni noi. Altfel gândiţi astăzi, de cum gândeaţi înainte. Cine v-a oprit să mai mergeţi, cine vă opreşte să mai mergem la păcat, la stricăciune, la dezbinare şi la tot ce-i rău? Puterea lui Dumnezeu şi inima cea nouă, pe care v-a schimbat-o Domnul! Nu-i nevoie să ai paznici din afară, să-ţi spună: „Nu-i voie să furi!”, pentru că Dumnezeul nostru ne-a schimbat inima. Şi chiar dacă ne-ar îndemna o sută să luăm, nu putem lua, pentru că în inima noastră este Acela care ne-a schimbat-o şi Care ne dă acum nu dorinţa după lucruri care nu-s permise, ci dragostea de tot ceea ce este curat, frumos, vrednic de iubit şi de preţuit.
Vă rog să mă iertaţi că poate am lungit prea mult această stare de vorbă. Dar adevărurile acestea pe care am simţit că trebuie să le spun, Dumnezeu mi le-a dat. Şi simt că-i nevoie să ni le împrospătăm unii altora. Şi am simţit că e nevoie să asigurăm pe mai-marii noştri de cinstea noastră curată, de inima noastră curată, de conştiinţa noastră curată, pentru binele poporului nostru şi pentru salvarea credinţei noastre. Pentru binele şi salvarea noastră din păcate, din rătăciri şi a Bisericii noastre din rătăcirea de la credinţă. Şi, prin rugăciunile noastre, să-L ţinem mereu pe Dumnezeu în mijlocul nostru, ca să ne apere de tot ce ne poate ameninţa fie dinăuntru, fie din afară.
Cuvântul lui Dumnezeu a spus aşa: „Dacă într-o cetate va fi un singur om credincios, Dumnezeu va apăra şi va salva toată cetatea din pricina acelui om”. Şi noi credem aceasta, pentru că am văzut. Dar dacă sunt mai mulţi credincioşi şi se roagă, câtă binecuvântare aduce în mijlocul poporului rugăciunea lor, curăţia lor, prezenţa lor, credinţa lor, corectitudinea lor, fapta şi viaţa lor înnoită!
Asigurăm pe conducătorii noştri, cu orice ocazie, că noi ne dăm din toată inima silinţa să fim oamenii noi după voia lui Dumnezeu, spre binele societăţii şi al poporului nostru iubit, în mijlocul neamului şi al fiinţelor printre care trăim. (…)
preluat din «Străngeţi fărâmăturile» vol. 4
