Home Aduceri aminte: 8 ianuarie 1976

Aduceri aminte: 8 ianuarie 1976

Aduceri aminte: 8 ianuarie 1976

 

8 ianuarie

Pe neaşteptate m-am trezit cu Pop Alexandru la Beiuş.

Vine să-şi ceară iertare, vine să se roage, vine să plângă. Vine să facă orice, numai să fie primit iarăşi de frăţietate.

– Iartă-mă, frate, izbucni. Iartă-mă! În Numele Domnului te implor, iartă‑mă. Sunt gata să-ţi sărut şi picioarele, să fac orice, numai să mă ierţi şi să te rogi pentru mine. Sunt nenorocit, sunt distrus şi eu şi familia mea dacă nu voi fi iertat. Nu-ţi mai aduce aminte de trecutul meu mârşav… Ştiu cât de mult rău am făcut, dar ai milă de mine, iartă-mă şi roagă-te pentru mine…

Îmi era penibil şi îmi era milă.

Nu i-am mai putut spune nimic din tot ce trebuia. Ce mai puteam să-i spun?

– Bine, i-am zis cu teamă, dar să nu mai păcătuieşti. E cumplit ca, după ce ai cunoscut harul lui Dumnezeu, să mai batjocoreşti pe Duhul harului şi să calci în picioare din nou Sângele prin care ai fost răscumpărat şi Jertfa cutremurătoare a lui Hristos! Frăţia ta ai spus atâtora… Şi totuşi ai putut face atâta rău.

– Recunosc, toate le-am făcut! Blestemata mea fire pământească m-a aruncat în toate flăcările iadului. Dar vă rog, iertaţi-mă şi rugaţi-vă pentru mine. Doresc din tot sufletul meu să mă ridic iarăşi…

Eu nu ştiu ce aţi fi făcut voi, oricare, dacă aţi fi fost atunci în locul meu… Dar eu n-am mai auzit în clipa aceea în inima mea decât un puternic glas ceresc:

– Iartă-l şi roagă-te pentru el!

Şi de şaptezeci de ori câte şapte dacă mi-ar fi făcut cât mi-a făcut, n-aş fi putut face decât aşa:

Am îngenuncheat lângă el… Cu lacrimi şi strigăte mari, el şi-a cerut o iertare zguduitoare de la Dumnezeu. Apoi şi-a reînnoit legământul că va fi de aici înainte un smerit şi ascultător copil al Lui, una cu fraţii.

Eu, îngenuncheat lângă el şi profund mişcat, m-am rugat pentru el cu cele mai fierbinţi lacrimi Domnului Iisus să-l ierte şi să-l înnoiască, făcându-l şi pe mai departe un adevărat şi scump lucrător al Său.

După aceea l-am îmbrăţişat, sărutându-l cu lacrimi pe amândoi obrajii, ca pe cel mai nou şi mai drag frate. Eram fericit că măcar unul din cei pierduţi este câştigat.

Aşa am făcut!

Şi l-am rugat apoi, cu mâinile împreunate ca spre cer, să nu mai păcătuiască acum, după această înnoire a legământului său.

Mi-a promis solemn. L-am crezut din toată inima.

Apoi a plecat.

Dumnezeu să aibă milă de el.

Am suferit atât de mult din pricina dezbinării şi a tulburărilor, încât, când am întrezărit o rază de speranţă care ar fi putut duce măcar pe unul dintre aceştia la o cât de mică îndreptare, m-am bucurat poate prea mult şi am crezut poate prea uşor.

Dar sunt atât de mulţi cei care nu doresc să dea nici măcar cel mai mic semn de îndreptare, încât, dacă a apărut acesta unul, am vrut să fac totul spre a‑l încuraja. Poate Dumnezeu îi va ajuta şi pe alţii să facă întoarcerea, iar pe el să şi-o ţină.

De luni de zile ne rugăm şi postim pentru ei.

Poate Dumnezeu va rezolva problema lor, spre slava Lui, spre biruinţa duhului Oastei şi spre fericirea noastră a tuturor împreună cu ei.

Sunt un naiv? Poate! Dar aş vrea mai bine să mor crezând neclintit în puterea dragostei şi a iertării decât să mă îndoiesc vreo clipă de ea.

Tot ce este cu neputinţă la oameni este cu putinţă la Dumnezeu!

Aşteptăm şi ne rugăm încă plini de credinţa că Dumnezeu are puterea să-i ajute să-şi ţină legământul cutremurător al cărui martor am fost atunci în 8 ianuarie 1976 şi care va mărturisi în veci împotriva lui dacă din nou l-ar putea batjocori şi trăda.

Frate Alexandru, nu-l uita! Mă voi ruga pentru tine până când vei putea ieşi biruitor pe deplin din vârtejul încercărilor tale.

Traian Dorz,  din “Istoria unei Jertfe”, Vol. 3

error

Author: Editor

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *