Cu ocazia Sărbătorilor oraşului nostru, închinate Sfâtului Andrei, patronul spiritual al întegii Românii şi al Galaţiului, ne dorim şi noi ostaşii Domnului să petrecem în părtăşie frăţească la Adunarea Anuală a Oastei Domnului din zona Galaţi, ce va avea ca şi temă – “Chemarea celor dintâi creştini – Chemarea Oastei Domnului“.
Vă invităm sâmbătă 26 Noiembrie 2016, începând cu ora 14.00, la Liceul ,,Radu Negru”,Galati, Strada Știintei, nr. 119, la Adunarea Anuală a Oastei Domnului ce se va încheia în jurul orei 19.00. După o scurtă pauză, va urma un Program de creație ce va cuprinde cântare, poezie, eseu, scenete religioase şi se va finaliza cu un Concurs de 10 întrebări de tip test grilă din Sfânta Scriptură, Psaltire, Catehism Ortodox, Învățăturile Sfinților Părinți și a Înaintașilor Oastei. Se vor acorda 6 premii ( 3 pentru frați și 3 pentru surori ) ce vor consta în ” Pelerinaj la mănăstiri din Grecia ” în perioada 01 – 03 decembrie 2016, la : Sf.Dimitrie Izovorâtorul de Mir, Sf.Grigorie Palama, Sf.Arsenie Capadocianul, Sf.Paisie Aghioritul, Sf.Anastasia Romana, Sf. Tedora din Tesalonic, Sf.Cuvios David din Tesalonic și la Mănăstirile cu hramul Sf.Efrem Sirul, Sf.Dionisie De la Muntele Olimp și Mănăstirea Vlatadon. Mențiunile vor consta în carți și CD-uri la alegere de la stand.
Duminică, 27 Noiembrie 2016, ne vom reîntâlni la Biserica Sf. Pantelimon [lângă Piață] la Sfânta Liturghie, după care va urma imediat în continuare acesteia, Adunarea Oastei Domnului.
Invităm părinţi, fraţi şi surori din toată țara, să participe alături de noi la aceasă bucurie duhovnicească!
Vă aşteptăm cu drag!
Slăvit să fie Domnul!
Cu ajutorul Domnului vom transmite această adunare prin intermediul www.OasteaDomnului.TV
Sfatul Zonal Galați