Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Armele unui ostaş din Oastea Domnului şi oricărui creştin luptător

Armele unui ostaş din Oastea Domnului şi oricărui creştin luptător

Armele unui ostaş din Oastea Domnului şi oricărui creştin luptător

“În epistola sa către Efeseni cap. 6, Apostolul Pavel are o minunată înfăţişare a creştinului luptător contra ispititorului diavol. Iată ce fel de arme recomandă Apostolul Pavel pentru un bun ostaş al lui Hristos:
«Îmbrăcaţi-vă în toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţine piept împotriva uneltirilor diavolului. Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi a sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii… Pentru aceea, luaţi toată armătura lui Dumnezeu, ca să vă puteţi împotrivi în ziua aceea rea şi să rămâneţi în picioare după ce veţi fi biruit totul.
Staţi gata dar, având mijlocul încins cu adevărul, îmbrăcaţi cu platoşa neprihănirii, având picioarele încălţate cu râvna Evangheliei păcii. Pe deasupra tuturor acestora luaţi scutul credinţei, cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale celui rău.
Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu… Faceţi în toată vremea tot felul de rugăciuni şi cereri. Vegheaţi la aceasta cu toată stăruinţa şi cu rugăciune pentru toţi sfinţii (fraţii)» (Efes. 6, 11-18).
Să cercetăm mai cu de-amănuntul cele spuse mai sus de Sf. Ap. Pavel – căci ele ne privesc îndeaproape pe noi, toţi ostaşii Domnului.
Ele sunt în chip deosebit ale noastre.
Întâi şi întâi apostolul Domnului zice: Îmbrăcaţi-vă în toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotriva meşteşugirilor diavolului… Asta înseamnă că uneltirile diavolului nu se pot birui decât – cu har şi putere de sus, de la Dumnezeu – întărindu-ne puterile noastre cele sufleteşti. Lupta noastră împotriva vrăjmaşului diavol este o luptă duhovnicească; şi această luptă se poate câştiga numai cu arme duhovniceşti. Poţi fi u


n trup tare şi mare cât un munte, căci diavolul te biruie şi îşi bate joc de tine dacă nu eşti înarmat cu mare putere duhovnicească. Goliat era un uriaş înarmat cu fier… dar a fost biruit de David, cel înarmat cu încrederea şi cu Duhul lui Dumnezeu.
«Staţi gata dar, având mijlocul încins cu adevărul»… Ce înseamnă asta? Înseamnă că un credincios trebuie să fie, înainte de toate, înarmat cu adevărul Evangheliei… Să vadă lumea şi viaţa în lumina adevărului Evangheliei… Diavolul este tatăl minciunii şi el caută să pună înaintea noastră lumea şi viaţa într-o înfăţişare mincinoasă… ca s-o trăim în chefuri, în beţii, în pofte, în desfrânări trupeşti… Faţă de această viaţă pierzătoare, Evanghelia pune în faţa noastră viaţa cea adevărată în lumina ei cea adevărată. Pe aceasta trebuie s-o trăim… Să fim încinşi cu adevărul, adică să luptăm în contra vieţii celei mincinoase… Diavolul a umplut lumea cu minciuni de toate soiurile.
Un ostaş al Domnului trebuie să fie un luptător contra minciunii. Lui nu trebuie să-i pese şi să-i fie frică de nimeni, ci să strige după minciună ori în ce chip ar vedea-o, ori în ce loc s-ar întâlni cu ea. În acest înţeles zice Scriptura: Până la moarte să te lupţi pentru adevăr, iar Domnul Dumnezeu va lupta pentru tine (Înţ. lui Sirah 4, 32-33).
«Îmbrăcaţi-vă cu platoşa neprihănirii» (zaua dreptăţii) – zice mai departe apostolul Domnului. Zaua este cămaşa de fier pe care o îmbrăcau mai demult luptătorii. Prin asta ei se asigurau contra săgeţilor vrăjmaşului. Ele nu puteau pătrunde prin cămaşa de fier. Această zauă ne trebuie şi nouă. Ştiţi care este această zauă? Este viaţa curată, ferită de păcat, o viaţă fără de prihană. Aceasta este viaţa cea trăită cu Domnul, cea cuprinsă şi cârmuită de Duhul Domnului. Păcatul este uşa ce i se deschide diavolului, spre a intra în inima noastră… un steag al Satanei înfipt în câmpul nostru de luptă. «Zaua dreptăţii», viaţa cea fără prihană, ne apără împotriva Satanei.
Medicii spun că oasele cele mai tari din trupul omenesc sunt acelea ce apără inima… Tot astfel, Sf. Ap. Pavel pune, pentru apărarea inimii, două din cele mai tari scuturi: adevărul şi neprihănirea, dreptatea…
Satana este şi un mare vrăjmaş al dreptăţii. El a răsturnat aproape cu totul tronul dreptăţii din lume şi a pus în locul lui strâmbătatea, înşelăciunea, mişelia. Un ostaş al Domnului trebuie să lupte oriunde pentru dreptate… să însetoşeze după dreptate, luptând pentru izbânda dreptăţii.
«Încălţaţi-vă picioarele cu râvna Evangheliei păcii» – ni se spune mai departe. Asta înseamnă că lupta şi viaţa noastră trebuie să se reazeme pe terenul cel tare şi de neclintit al Evangheliei. Cel ce nu se reazemă pe Evanghelie, pe puterea de nebiruit a învăţăturilor Evangheliei, a pierdut terenul şi a pierdut lupta contra Ispititorului…
Picioarele noastre «încălţate cu râvna Evangheliei păcii» mai înseamnă şi aceea că trebuie să umblăm mereu numai în căile şi poruncile Domnului… Pe calea «cea strâmtă», pe calea vieţii, arătată în Evanghelia Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Evanghelia Sa ne dă şi darul păcii, pacea cea dulce a sufletului, pe care nici toate bogăţiile şi plăcerile din această lume nu ne-o pot da.
«Peste toate, luaţi pavăza credinţei», zice mai departe Sf. Ap. Pavel. Căci pavăza, scutul, era arma cea mai însemnată în războaiele cu săgeţi. Cu pavăza se apăra luptătorul de săgeţile vrăjmaşului.
O aşa însemnătate are şi pavăza credinţei pentru viaţa noastră.
«Pavăza credinţei» înseamnă să avem o credinţă vie, înţelegătoare şi lucrătoare. Trebuie să avem o credinţă tare şi neclintită… care duce la o încredere neclintită în Dumnezeu… la o ascultare desăvârşită de toată voia lui Dumnezeu, în toate lucrurile şi în toate zilele noastre… La o predare şi ascultare a noastră întru totul de Cuvântul şi Duhul lui Dumnezeu.
Toate sunt cu putinţă celui care are o astfel de credinţă… o astfel de credinţă «mută şi munţii»… De o astfel de credinţă se izbesc neputincioase toate săgeţile vicleanului, ca de un scut puternic.
«Luaţi coiful mântuirii»… – zice mai departe Sfântul Pavel.
Coiful stă sus, deasupra tuturor armelor. Asta înseamnă că privirile noastre trebuie să se ridice sus spre Golgota, spre Jertfa cea Mare a Crucii. Iisus a murit pentru noi, pentru iertarea şi mântuirea noastră. Noi trăim – şi trebuie să trăim – numai prin darul şi harul Jertfei de pe Cruce. Noi trebuie să ne punem şi să avem siguranţa şi încrederea mântuirii noastre în Jertfa cea mai Mare şi Sfântă de pe Crucea Mântuitorului nostru… Încrederea şi siguranţa nezguduită că «Sângele Lui ne-a spălat – şi ne spală – de orice păcat» (I Ioan 1, 7) şi că prin Sângele Mielului biruim (Apoc. 7, 14) pe Ispititorul. Şi prin El câştigăm biruinţa.
«Şi sabia Duhului Sfânt, care este Cuvântul lui Dumnezeu» – zice mai departe Sf . Ap. Pavel. Asta înseamnă că, pentru câştigarea biruinţei, se cer şi darul şi harul Duhului Sfânt. Prin Duhul Sfânt lucrează Dumnezeu, prin Duhul Sfânt lucrează şi Mântuitorul. Duhul Sfânt este Izvorul darurilor. Prin Duhul Sfânt ne vin darurile Crucii Mântuitorului nostru. Fără darul şi harul Duhului Sfânt nu este nici biruinţă, nici mântuire.
Sabia Duhului Sfânt este Cuvântul lui Dumnezeu… Acest Cuvânt se află în Sfânta Scriptură, în Biblie, în Evanghelia Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Biblia este o carte plină de putere, de dar şi de har ceresc.
În cuvintele Scripturii este o putere, este un dar, este ceva din Duhul lui Dumnezeu. Este Dumnezeu Însuşi. Când citeşti Scripturile cu credinţă şi cu dor de mântuire sufletească, stai sub ploaia harului de Sus, stai sub o revărsare de har şi… putere care lucrează în tine. «Viu este Cuvântul lui Dumnezeu şi lucrător, mai ascuţit ca orice sabie cu două tăişuri» (Evrei 4, 12). Acest Cuvânt viu şi lucrător se află în Scriptură şi cine se hrăneşte cu El capătă har şi putere.
Câţi însă dintre creştini citesc Scripturile şi se întăresc cu Duhul lui Dumnezeu din Cuvântul lor?
Acestea sunt armele pe care le recomandă Sf. Ap. Pavel pentru «un bun ostaş al lui Hristos». Cercetându-le cu de-amănuntul, aflăm că în ele se cuprind toată taina şi toate învăţăturile mântuirii sufleteşti.
Dar, de încheiere, Apostolul Pavel mai spune ceva. După atâta zgomot de arme, de scuturi, de săgeţi, de coifuri, te-ai aştepta ca Apostolul Pavel să încheie spunând: «şi acum daţi năvală!»… Dar Apostolul Pavel încheie cu vorbele: «faceţi în toată vremea rugăciuni cu stăruinţă… rugaţi-vă şi privegheaţi».
Minunată încheiere este aceasta pentru noi, ostaşii Domnului, care suntem chemaţi şi porniţi la lupta mântuirii.
Apostolul Pavel îl apleacă în genunchi pe cel îmbrăcat în toată armătura biruinţei. Da, da – pentru că rugăciunea este darul cel mai mare prin care putem atrage în viaţa noastră puterea biruinţei. Fără rugăciune, biruinţa nu se poate nici câştiga, nici păstra… Viaţa noastră trebuie să fie o viaţă de rugăciune…
Rugăciunea este de cea mai mare însemnătate pentru un ostaş biruitor asupra păcatului… Rugăciunea este cheia ce deschide inima omului pentru darurile din cer… şi deschide cerul pentru darurile de care are nevoie inima omului…
Satana nu se sperie când te hotărăşti contra păcatelor… Nu se sperie nici când scrii la Sibiu că vrei să intri în Oastea Domnului. Nu se sperie nici când pui cruciuliţa Oastei pe piept. Dar tremură şi fuge Satana când îngenunchezi cu pocăinţă şi smerenie la picioarele Crucii Mântuitorului Iisus Hristos, adâncindu-te cu toată inima ta în rugăciunea de predare Domnului. O, ce putere mare este rugăciunea fierbinte şi înlăcrimată! Ea străbate cerul şi pământul… precum Însuşi Mântuitorul a spus că «Satana cu nimic nu se poate alunga decât cu postul (înfrânarea) şi cu rugăciunea» (Marcu 9, 29). Noi suntem slabi fiindcă nu postim şi nu ne rugăm. Nu ne ştim ruga cu putere…
Rugăciunea noastră este telefonul nostru sufletesc, este legătura noastră cu cerul, cu Dumnezeu, cu Crucea şi Jertfa Mântuitorului nostru Iisus, Care ne-a împăcat cu Tatăl, ne-a deschis nouă legătura cu cerul – şi această legătură este rugăciunea. Prin ea putem cere şi putem primi neîncetat tot ce avem nevoie, tot ce ne trebuie de la Dumnezeu. Când cazi plângând în faţa Crucii Mântuitorului Iisus, rugându-te, tu ai în faţa ta un «telefon» care îţi duce la cer toate cererile tale, iar de acolo îţi aduce har, tărie, mângâiere, viaţă, binecuvântare şi tot ce îţi lipseşte… De acest «telefon» avem neapărată nevoie în câmpul nostru de luptă cu Ispititorul şi cu atacurile lui… Cei care aţi fost pe front ştiţi de ce mare însemnătate este legătura telefonică în vreme de război. Telefonul ţine legătura între comandantul luptei şi oştirea luptătoare. Prin telefon primesc ostaşii îndrumări, prin telefon cer muniţie şi hrană pentru luptă, prin telefon primesc înştiinţările de ajutor când sunt copleşiţi în luptă de atacurile vrăjmaşului…
Când o oştire şi-a pierdut legătura telefonică cu comandantul, atunci şi-a pierdut rostul, cumpătul, orientarea şi toată nădejdea ei de biruinţă. În orice clipă, această oştire poate fi biruită şi prinsă de vrăjmaş. Întocmai aşa se petrec lucrurile şi pe câmpul nostru de luptă cu diavolul şi atacurile lui. Rugăciunea este legătura noastră de luptători cu Marele nostru Comandant, Iisus Biruitorul… Această legătură este taina biruinţei noastre. Când ni s-a stricat acest «telefon», când am pierdut această legătură, ne-am pierdut tot rostul luptei, am pierdut toată orientarea, toată puterea, toată biruinţa…
…Dar nu orice rugăciune aduce putere în viaţa omului, ci numai rugăciunea cea adevărată…
…Rugăciunea cea adevărată nu este cea pe care o fac oamenii în graba mare, seara ori dimineaţa, pentru ca apoi toată ziua să trăiască fără Dumnezeu… suduind sau vorbind tot felul de vorbe rele şi urâte…
Rugăciunile cele adevărate nu sunt nici nesfârşitele cerşeli cu care îşi fac unii rugăciunile. Sunt unii care îşi închipuie că cerul este o mare magazie de boi şi vaci, de bani şi averi, de haine şi maşini, pe care să le scoată cu rugăciuni pentru ei.
Sunt unii pentru care cerul parcă este o bancă din care vor să scoată, prin rugăciune, tot felul de bani şi bunătăţi trecătoare…
…Dar rugăciunea este mai înainte de toate a sufletului; ea trebuie să ceară daruri sufleteşti… Să ceară «pe Duhul Sfânt», să ceară «înţelepciunea care vine de Sus» – să ceară «orice lucru bun şi desăvârşit» pentru mântuirea sufletului…
Iată statutele şi iată armele noastre, fraţii mei din Oastea Domnului!…“

Părintele Iosif Trifa
«Lumina Satelor» nr. 49, din 28 nov. 1926

Author: admin

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *