Aș vrea să-Ți țes, Iubire,
din cântecu-mi de dor
un scutec cald și moale,
cu el să Te-nfăşor.

O iesle, nu din paie,
de vite-nconjurat,
ci inima-mi văpaie,
cum nimănui n-am dat.

Şi-o cruce, nu din lemnul
prea greu pe umăr sfânt,
ci-n rugăciune semnul
smerit să Ți-l cuvânt.

Şi nu din spini cunună,
ci-al rugăciunii nimb,
cu fapta mea cea bună
cununa să Ți-o schimb.

Și nu mormântul rece
Te strângă-atât de greu,
ci Învierea-Ți trece
prin legământul meu.

Şi toate-a’ mele-Ţi spună
cum vor a fi: veşmânt,
și iesle, și cunună,
și cruce, și mormânt.