Home Aşa, fraţilor, să înţelegem şi noi unitatea de credinţă în această Lucrare.

Aşa, fraţilor, să înţelegem şi noi unitatea de credinţă în această Lucrare.

Aşa, fraţilor, să înţelegem şi noi unitatea de credinţă în această Lucrare.

Deci, fraţilor dragi, înţelegeţi-ne bine ce avem pe inimă şi în gând: Lucrarea aceasta a ridicat-o Dumnezeu pentru un viitor mai îndepărtat. Lucrarea aceasta a ridicat-o Dumnezeu – cum recunosc unii, chiar ierarhii Bisericii noastre –, căci, în situaţia în care se află Biserica, Lucrarea aceasta o mai poate salva din impasul în care se găseşte, după atâta moleşeală duhovnicească.

Lucrarea aceasta a fost un nume de răsunet pentru ţara noastră. Poate cunoaşteţi unii trecutul acestei Lucrări, în ce vremuri grele a trăit şi în ce condiţii vitrege s-a născut. Şi aşa cum unele plante trăiesc în apă şi cresc în apă… aşa a fost şi Biserica lui Dumnezeu: totdeauna a trăit în strâmtoare. Durerea, lacrimile şi prigoanele au fost medii prielnice în care s-a născut, a trăit şi a crescut Biserica lui Hristos, adunarea lui Dumnezeu.

Niciodată n-a fost iubită şi înţeleasă Lucrarea lui Dumnezeu, pentru că, pe pământul acesta, diavolul, care răcneşte ca un leu, a căutat să strice lucrarea lui Dumnezeu, a căutat să-i dezbine pe oamenii lui Dumnezeu în diferite grupuleţele şi bisericuţele sau crezuri diferite.

Credinţa era una, dar oamenii care n-au primit lămurirea de la Duhul Sfânt şi n-au stăruit în învăţăturile apostolilor şi ale înaintaşilor noştri au ajuns în starea aceasta atât de primejdioasă, de a se împotrivi lui Dumnezeu.

Fraţilor iubiţi care v-aţi strâns de pe atâtea meleaguri, întâlnirea noastră e de scurtă durată; veţi pleca fiecare pe meleagurile pe care vi le-a încredinţat Dumnezeu ca să le lucraţi. Noi vă îndemnăm, fraţilor dragi şi surorilor iubite, şi tinerilor dragi, care aţi avut parte de o chemare atât de sfântă, vă îndemnăm să duceţi Cuvântul acesta al lui Dumnezeu, să nu uitaţi că Biserica de la început era o inimă şi un gând.

Puneţi-vă întrebarea şi frăţiile voastre care sunteţi aici dacă fiecare avem o inimă şi un gând, dacă avem gândul lui Hristos, cum Apostolul Pavel spunea: „Să aveţi în voi gândul care era în Hristos!”.

Care a fost atunci „gândul lui Hristos”? Ca să mântuiască pe cei păcătoşi, pe cei pierduţi. Tot misiunea aceasta a avut-o şi Oastea Domnului, deşi am fost învinuiţi – şi încă mai suntem şi astăzi – că trăim într-o capişte de idoli, că n-am ieşit din Biserica Sfinţilor Părinţi, că trăim între idoli, unde sunt numai idoli peste tot, că icoanele şi Crucea sunt idoli…

Noi am înţeles din partea Domului nostru Iisus că El, Mântuitorul nostru, a venit să mântuiască pe cei pierduţi, pe cei păcătoşi, pe cei bolnavi, care au trebuinţă de doctor, nu pe cei sănătoşi. Noi nu ne-am spurcat că am intrat în Biserica sfântă – numită, după părerea altor rătăciţi, capişte de idoli –, noi nu ne-am întinat cu nimic, după cum un bulgăre de aur, dacă îl tăvăleşti prin noroi, tot îşi păstrează proprietatea lui, dacă e curat bulgărele de aur. Aşa L-am înţeles noi pe Dumnezeu. Aşa L-am primit pe Hristos în inima noastră – şi am intrat oriunde erau suflete de salvat pentru Hristos. Ne-am păstrat calităţile duhovniceşti pe care le-am primit din partea Cuvântului lui Dumnezeu.

Deci, fraţilor dragi, înţelegeţi-ne bine ce avem pe inimă şi în gând: Lucrarea aceasta a ridicat-o Dumnezeu pentru un viitor mai îndepărtat. Lucrarea aceasta a ridicat-o Dumnezeu – cum recunosc unii, chiar ierarhii Bisericii noastre –, căci, în situaţia în care se află Biserica, Lucrarea aceasta o mai poate salva din impasul în care se găseşte, după atâta moleşeală duhovnicească.

Vă rugăm, fraţilor: ca să fiţi o inimă şi un gând, trăiţi în legătură cu Dumnezeu prin Duhul Sfânt. Rugaţi-vă mereu lui Dumnezeu alături de cei care au mâinile ridicate spre ceruri, bătrânii de odinioară, bătrânii de astăzi, care nu mai pot merge la adunare, dar ard pe altarele lui Dumnezeu, înălţând tămâia rugă­ciu­nii lor, pentru ca Biserica lui Dumnezeu să fie o inimă şi un gând.

Ce greu va fi odată în faţa Domnului, dacă noi, în chipul acesta, am sfâşiat în mii de părţi cămaşa lui Hristos… Dacă nici romanii, popor păgân, n-au sfâşiat cămaşa Domnului, care era dintr-o singură bucată, atunci, fraţilor, este potrivit Cuvântului lui Dumnezeu să păstrăm unitatea lui Dumnezeu, Biserica lui Dumnezeu, să nu sfâşiem noi unitatea sfinţeniei lui Dumnezeu în grupuleţe. Nu vom face noi aceasta. Poate s-au strecurat şi prin adunările frăţiilor voastre oameni cu gânduri şi încredinţări străine, oameni cu dragoste prefăcută, oameni cu credinţă nesănătoasă, ca să atragă pe ucenici de partea lor. Dar Apostolul Pavel spune: „Aduceţi-vă aminte că n-am încetat să sfătuiesc pe oricare dintre voi cu lacrimi”… Aşa, fraţilor, să înţelegem şi noi unitatea de credinţă în această Lucrare. Avem înaintaşi glorioşi. Pământul ţării noastre e presărat cu mormintele înaintaşilor noştri care au murit pe câmpul de bătălie duhovnicească ţinând sus steagul biruinţei, Crucea Domnului; şi în inimile adunărilor a fost pus un Nume care, mai presus de orice nume, este Iisus cel Răstignit. „N-am vrut să ştiu alt­ceva între voi, decât pe Iisus cel Răstignit”.

Oameni care n-au acest gând, am găsit undeva într-o adunare. Şi, în lipsa unor fraţi, pentru câteva clipe, au început numaidecât, prin antenele lor, să tulbure adunarea cu întrebările lor vinovate: „Ce este parastasul? Ce este Crucea?” Şi aşa mai departe… Fraţii au început să discute cu ei…

Fraţilor dragi, să fim bine înţeleşi: noi nu propovăduim parastase, noi nu propovăduim forme; noi propovăduim conţinutul, – adică pe Iisus cel Răstignit. Şi, dacă vrea cineva să ne întrebe de Iisus cel Răstignit, vă vom putea spune despre El, Care a dat preţul de răscumpărare pentru noi.

„N-am vrut să ştiu nimic altceva între voi, decât pe Iisus cel Răstignit” – a fost cuvântul testamentar spus de Părintele Iosif, ca şi de Sfântul Apostol Pavel. Acesta a fost printre ultimele cuvinte testamentare ale Părintelui Iosif, care, ca o santinelă credincioasă, a căzut pe câmpul de bătălie duhovnicească după ce trupuşorul lui purta şapte răni, şapte operaţii. Dar după toate acestea, zicea cu Sfântul Pavel: „În fiecare zi mă apasă grija pentru Bisericile lui Dumnezeu”.

Frumoasele învăţături pe care le-am primit de la Dumnezeu prin vasul acesta au fost stropite de sânge, spun martorii care au fost lângă el. În nopţile când noi dormeam liniştiţi, el stătea cu genunchii ridicaţi, [sprijinind] coala de hârtie care dimineaţa era stropită de sânge… Sânge care ieşea din pieptul lui, ca să trimită fraţilor, la fronturile de luptă, hrană duhovnicească pentru creşterea duhovnicească.

Ne va osândi pe noi odată Dumnezeu dacă am călcat cuvântul spus de Apostolul Pavel: „Priviţi la înaintaşii voştri, la sfârşitul felului lor de vieţuire şi urmaţi-le credinţa”. Înaintaşii noştri au fost oameni de mare valoare înaintea lui Dumnezeu. Şi, ca dovadă că au vorbit de la Dumnezeu, trimişi de Duhul Sfânt, vă pun înainte pe Gamaliel, care a spus aşa când fariseii şi cărturarii şi-au pus în gând să-i omoare pe apostoli: „Bărbaţi galileeni, băgaţi de seamă ce vreţi să faceţi! Nu vă atingeţi de oamenii aceştia! Căci s-a ivit Iuda Galileeanul, s-au ivit atâţia care au dus mult popor în rătăcire. Dacă lucrarea aceasta (cea făcută de apostoli) e de la Dumnezeu, nu o veţi putea nimici; dar dacă este de la oameni, se va nimici ea singură.”

Iată dovada grăitoare că Lucrarea aceasta nu e de la oameni, căci nu s-a nimicit singură… Iată dovada că e de la Dumnezeu, căci a trăit, trăieşte şi va trăi. E vie, pentru că Cel ce ne alimentează pe noi este Duhul Sfânt, Care pune în inima noastră dorinţa după unitate duhovnicească, ca şi în cer să fim una, cum suntem acum aici una.

Nu uitaţi, fraţilor dragi, de înaintaşii noştri care ne-au vestit nouă Cuvântul lui Dumnezeu cu preţul vieţii lor! Aşa au învăţat ei din partea Domnului.

Şi astăzi sunt oameni aleşi şi puşi de-o parte pentru măreaţa Lucrare a lui Dumnezeu. Dumnezeu a ridicat în Lucrarea aceasta (după cum spunea Părintele Iosif că a văzut undeva, în Elveţia sau în Italia, o statuie: un bou înjugat, iar în urma lui, un plug şi scris dedesubt: „Gata şi pentru plug, şi pentru jertfă”), Dumnezeu a ridicat acest voluntariat duhovnicesc şi pentru plug, şi pentru jertfă, ca să ţinem sus acest Cuvânt Viu al lui Dumnezeu, să mărturisim Cuvântul lui Dumnezeu urmaşilor noştri, vouă, tinerilor de azi, care ne veţi lua locul mâine. Noi, cei vârstnici, nu vom mai trăi mult pe pământul acesta. Se va deschide şi pentru noi un mormânt.

 

22. O INIMĂ ŞI UN GÂND
din vorbirea fratelui Popa Petru (Batiz) la nunta de la Vălani – 20 mai 1978
Strângeţi fărâmiturile / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2010 – vol. 1

error

Author: Editor

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *