din vorbirea fratelui Popa Petru (Batiz) la nunta de la Reşiţa – 16 septembrie 1973
S-a vorbit în seara aceasta – şi până acum am auzit – despre lucruri folositoare pentru noi. Eu m-am gândit la un alt subiect, pe care vreau să vi-l împărtăşesc şi frăţiilor voastre, de la I Tesaloniceni, capitolul 5, versetul 12: „Vă rugăm, fraţilor, să priviţi bine pe cei ce se ostenesc între voi, care vă cârmuiesc în Domnul şi vă sfătuiesc. Să-i preţuiţi foarte mult în dragoste, din pricina lucrării pe care o fac ei”.
Iar în Evrei, capitolul 13, citim următoarele lucruri: „Ascultaţi de mai-marii voştri şi fiţi-le supuşi, căci ei priveghează asupra sufletelor voastre ca unii care au să dea socoteală de ele; pentru ca să poată face lucrul acesta cu bucurie, nu suspinând, căci aşa ceva nu v-ar fi de nici un folos”. Iar mai înainte: „Aduceţi‑vă aminte de mai-marii voştri care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu. Uitaţi-vă cu băgare de seamă la sfârşitul felului lor de vieţuire şi urmaţi-le credinţa”.
Fraţilor iubiţi, numai de la Domnul Iisus încoace aş vrea să vă amintesc: şi Domnul Iisus a ales, dintre toţi apostolii pe care i-a avut, pe Petru, Iacob şi Ioan, care erau priviţi ca stâlpi ai Bisericii. Fraţii, cu orice neînţelegeri între ei (neînţelegeri mai grele) şi cu orice deosebiri de vederi, alergau la cei ce erau priviţi stâlpii Bisericii şi se consultau cu ei, cerând sfat şi lămurire. Vedem că chiar Apostolul Pavel, după ce ne spune că Evanghelia propovăduită de el nu-i de obârşie omenească, pentru că n-a primit-o de la om, când s-a ivit neînţelegerea în familia lui Dumnezeu, pe care a ridicat-o Dumnezeu dintre toate neamurile (căci se ridicaseră fariseii şi cărturarii şi-au spus: „Dacă voi nu vă tăiaţi împrejur, cum şi Hristos S-a tăiat împrejur, Hristos nu vă foloseşte la nimic”), Pavel a avut discuţii grele cu aceşti oameni, dar n-a putut ajunge la nici un rezultat. Şi a fost silit Pavel să se ducă la Ierusalim (citiţi în Galateni, capitolul 2), ca să stea de vorbă cu cei ce erau priviţi stâlpii Bisericii. Şi zice: „Mi-e teamă ca să nu alerg sau să fi alergat în zadar”. Şi a pus problema înaintea stâlpilor Bisericii, care au studiat problema aceasta şi au dat lămurirea chiar prin Apostolul Petru, care a fost cel dintâi care a lucrat la inima lui Corneliu. Când lui i s-a arătat o faţă de masă cu tot felul de dobitoace şi i s-a spus: „Taie şi mănâncă!”, el nu înţelegea ce vrea să însemne dobitoacele acestea. Şi, pe când studia problema aceasta, trimişii lui Corneliu erau la poartă şi întrebau de Sfântul Petru. Şi, când el se frământa cu problema: „Ce-o să însemne animalele acestea, să le tai, să le mănânc?”, atunci – spune Cuvântul Domnului –, Duhul Sfânt îi spune: „Să te duci cu ei, că Eu i-am trimis”. Şi atunci s-a luminat mintea Sfântului Petru şi şi-a dat seama că, pentru că Israelul nu L-a primit pe Dumnezeu (cum a citit un frate, că: „El a venit la ai Săi, dar ai Săi nu L-au primit. Dar tuturor celor ce L-au primit le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu”.), va trebui să se întoarcă către neamuri. Iar pe ei, Dumnezeu i-a risipit pe toată planeta aceasta. Poate nu e colţişor de pământ pe planetă unde să nu fie cineva din poporul evreu. Îi va aduna Dumnezeu când se va împlini numărul neamurilor şi ei se vor întoarce şi vor intra în binecuvântarea lui Dumnezeu.
Acum, din cuvintele acestea, fraţilor, [înţelegem că] orice societate omenească are un comitet; are un număr de oameni care conduc, nu? În toate cultele credincioase e tot la fel.
Lucrarea aceasta în care Dumnezeu ne-a trezit pe noi, pe lângă faptul că suntem noi ataşaţi Bisericii noastre şi conducătorii noştri spirituali ar fi preoţii şi ierarhia noastră, totuşi, în adunările noastre, pentru că dânşii nu prea iau parte, trebuie să fie unii fraţi pentru rezolvarea unor probleme. Apostolul Pavel spune: „Când se naşte vreo neînţelegere între voi şi nu vă puteţi înţelege, vă duceţi la judecătorii cei necredincioşi, ca să vă judece pe voi? Nu este nici un frate în stare să judece între frate şi frate? Vă duceţi la cei pe care Biserica nu-i bagă în seamă…”.
Deci iată că şi pe timpul acela, fiecare comunitate creştină, adunare creştină, trebuia să aibă fraţi de răspundere. Cine sunt aceştia? Lucrătorii! Aţi auzit: „…ei răspund în faţa lui Dumnezeu pentru sufletele voastre”.
va urma
preluat din «Străngeţi fărâmăturile» vol. 3 (50 de vorbiri frăţeşti de la adunările Oastei Domnului).
