din vorbirea fratelui Popa Petru (Batiz) la nunta de la Reşiţa – 16 septembrie 1973
Să vă ridicaţi tremurând aci şi să vă rugaţi, fraţilor! Să vă rugaţi mereu lui Dumnezeu. Am văzut undeva că unii fraţi, când îi pui să vorbească… el începe să fluiere şi… cu atâta uşurătate ia Biblia în mână… Fraţilor, s-o luaţi plângând! Şi să vă rugaţi lui Dumnezeu, că asta-i comoara lui Dumnezeu pe care a câştigat-o prin moartea Fiului Său. Şi nu un suflet, ci miile şi sutele de mii de oameni care sunt în ţara noastră, ei trebuie să rămână cârmuiţi de Duhul Sfânt. Ca să nu ne trezim că Banatul crede într-un fel, Moldova crede într-altul şi Ardealul crede într-altul. Nu, fraţilor! Dacă v-am vorbit româneşte, toţi mă-nţelegeţi. Ce Duhul Sfânt descoperă în Banat, descoperă şi în Moldova, descoperă şi în Ardeal, descoperă pe toată planeta Pământ. Dar oamenii stăpâniţi de firea pământească, aceştia caută prozeliţi pentru ei, caută să arate alte căi: „La noi e bine!”, „Haideţi la noi!”, „La noi e mântuirea”. Fiecare te trage de mânecă.
Şi Domnul a spus lucrul acesta: „Va veni vremea când vor veni hristoşi mincinoşi şi vor zice: «Hristos e în odăiţe ascunse». Să nu-i credeţi! «Hristos e în cutare loc.» Să nu vă duceţi”. Hristos e aici! Hristos e aici, în Biserica noastră în care ne-am născut. Asta-i Casa lui Dumnezeu. A dovedit-o Mântuitorul: „Oare nu ştiaţi că trebuie să fiu în casa Tatălui Meu?”. Iar Apostolul Pavel, la Timotei, spune: „Dacă voi zăbovi, să ştii cum să te porţi în Casa lui Dumnezeu, care-i Biserica, stâlpul adevărului”. Asta-i Biserica.
Îmi iau îndrăzneala să spun că, dacă preoţii noştri n-o mai recunosc aşa, noi o recunoaştem. Dacă ei nu-nţeleg că acolo-i Casa lui Dumnezeu, stâlpul şi temelia adevărului, aceste învăţături, cu care noi trebuia mereu să ne alimentăm, stau prăfuite în câte-o bibliotecă – cum am găsit în atâtea biserici. (…) Deci rostul nostru, fraţilor, n-a fost ca să înmulţim numărul sectelor. Rostul nostru a fost aici, în Biserica noastră, să reîncreştinăm Biserica noastră; că s-a prea păgânizat. A intrat băutură la Botezuri, la înmormântări… peste tot. La parastase, biserica miroase ca în cârciumi, de băutură. Nu e permis, fraţilor! Şi, împotriva acestor obiceiuri, noi trebuie să luptăm. Nouă ne trebuie o Biserică vie! Nouă ne trebuie o Biserică cârmuită de Duhul Sfânt. Nu ne luăm la ceartă cu nimeni. Dar dăm dovadă, prin practica vieţii noastre, că trebuie să trăim aşa ca să putem avea în ţara noastră această Biserică vie şi lucrătoare.
De ce noi nu putem pleca în alte părţi? – că am fost chinuiţi şi noi destul! (Am fost chinuiţi şi de mai-marii noştri, de preoţii noştri.) Dar nu plecăm din Biserica aceasta! Pentru că aici ne-a chemat Dumnezeu; şi aici vrem să lucrăm şi noi, pentru desăvârşirea sfinţilor, în Biserica noastră. Să putem dovedi şi noi, prin fraţii noştri pe care căutăm să-i creştem pentru Hristos, că Biserica poate să nască sfinţi pentru Împărăţia lui Dumnezeu.
Spunea un baptist Părintelui Iosif:
– Părinte Iosif, Biserica nu mai poate naşte. E o mamă stearpă.
– Biserica-i mamă stearpă? Veţi vedea voi că nu-i o mamă stearpă!
Şi a pus Biblia în mâna poporului, l-a alimentat din Cuvântul lui Dumnezeu şi [Biserica] a devenit o mamă rodnică, încât pe timpul Părintelui Iosif se ridicase Lucrarea Oastei la 700-800 de mii de suflete.
Au năpădit [sectarii] peste noi, peste fraţii noştri, pe care nu i-am pregătit să se lupte cu citate biblice împotriva altor credinţe, ci am căutat să le-arătăm dragostea lui Dumnezeu, mântuirea lui Dumnezeu. Ei i-au pregătit pentru război. Şi au răpit din mijlocul nostru atâtea suflete! Le-au răpit – vor răspunde! Eu asemăn aceasta cu o mamă: mama creşte doi sau trei copii, sau patru, cinci. Vine şi-i răpeşte cineva. El va răspunde! Asta-i o mamă vitregă, care a luat copiii. Niciodată copilul nu se va lipi de-o mamă vitregă cum s-a lipit de mama lui care l-a născut. Martori sunt, prin atâtea mărturisiri, cei care au plecat dintre noi. Au spus: „Dacă Lucrarea Oastei a avut ceva, a avut dragostea, pe care n-am întâlnit-o de când am plecat de-aici din Lucrare.
Ei, asta-i principal: să fie dragoste; iubire între fraţi. Nu vă vorbiţi de rău unii pe alţii! Iubiţi-vă din toată inima, cum Hristos ne-a iubit pe noi. Asta-i puterea unei adunări: dragostea! Căci arată Cuvântul: „De-aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, de-aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa, credinţă… să mut munţii, să‑mi dau trupul să se ardă, averea la săraci, dacă n-am dragoste, nu sunt nimica”. Arma puternică cu care noi căutăm să chemăm sufletele din lume să vină la Dumnezeu este dragostea lui Dumnezeu: că Dumnezeu te iubeşte, că Dumnezeu vrea să te mântuiască, vrea să facă din tine un copil al lui Dumnezeu.
Iertaţi-mă că am fost cam lung. Voiam să folosesc prilejul acesta aseară, când au fost atâţia fraţi, dar nu mai era timp. Căci… ştie Dumnezeu când ne vom mai vedea iarăşi. Şi veţi merge la casele frăţiilor voastre şi la adunările frăţiilor voastre şi de multe ori vă întrebaţi că fraţii… dispar fraţii, nu prea vin la adunare. Păi cum să vină, frate? Căci Părintele Iosif arăta documentat un lucru: în Veneţia este o biserică, în centrul oraşului. Şi în fiecare zi, un om vine cu un sac de seminţe pe care le aruncă în piaţa [din faţa bisericii]. La ora 12 se trage clopotul. Şi toţi porumbeii din oraş vin, când aud clopotul, căci ştiu că soseşte sacul de seminţe. Dar dacă ar trage clopotul, dar nu s-ar mai duce cel care aruncă seminţele, ar mai merge porumbeii? N-ar mai merge.
Tot aşa se întâmplă şi-n adunările noastre. Şi-n bisericile noastre. Tragem clopotul – bisericile sunt goale. De ce? Nu se dă hrană! Nu se dă hrană! Şi mulţi sunt geloşi pe noi, că Dumnezeu a ridicat din popor oameni plini de Duhul Sfânt, care vorbesc cu atâta măiestrie, că parcă au făcut Teologie. Asta-i datorită Duhului Sfânt. Şi de multe ori sunt geloşi pe noi.
Deci, fraţilor, căutaţi şi alipiţi-vă de preoţi. Alipiţi-vă de Biserică, [unde] se poate. Alipiţi-vă! Şi daţi dovadă că adunările noastre sunt mai numeroase decât oamenii care [se strâng] la biserică. Pentru că se dă hrană!
Domnul să ne binecuvânteze! Şi să ne dea putere, ducându-ne la casele noastre, să fim mai harnici, mai hotărâţi pentru o lucrare, mai hotărâţi de-a avea legătură cu Duhul Sfânt. Să fim oamenii rugăciunii şi să sprijinim Lucrarea din întreaga ţară şi pe fraţii lucrători care au răspundere mare pentru Lucrarea lui Dumnezeu, căci trebuie, la sfaturi, să ia hotărâri luminate de Duhul Sfânt, cum şi Apostolul Pavel spunea: „Ne-am adunat noi împreună cu Duhul Sfânt…”, şi au luat diferite hotărâri.
Duhul Sfânt să fie călăuzitorul acestei Lucrări pe mai departe, iar noi să lucrăm cu dragoste în tot ceea ce facem. Amin.
preluat din «Străngeţi fărâmăturile» vol. 3 (50 de vorbiri frăţeşti de la adunările Oastei Domnului).
