Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Libertatea este cel mai valoros dar.

Libertatea este cel mai valoros dar.

Libertatea este cel mai valoros dar.

Şi totuşi când cineva se poticneşte şi cade în prăpastie, pentru că alegerea i-a pricinuit răul de moarte, mai bine să se fi lipsit de darul acesta. Numai cel scăpat printr-o împrejurare fericită din ghearele balaurului nemilos ştie cum să-şi plătească aşa-zisa dorinţă de mai bine. Păcatul roade ca gangrena, ca viermele copacul cel mare, ca dăunătoarele planta cea verde, făcându-le mormane de uscăciuni.

Să nu-l acuzăm pe Adam în alegerea sa cea rea, că a ales neascultarea în locul ascultării, devenind tatăl tuturor celor ce se pogoară în groapă. El, cel dintâi împărat pământean după voia lui Dumnezeu, cu depline facultăţi intelectuale ca nimeni altul, avea legături zilnice cu Dumnezeu Creatorul, Care, în răcoarea zilei, venea în Grădină, să stea de vorbă cu omul. Toate lucrurile i-au fost îngăduite, afară de una singură, care, împlinind-o după voia lui Dumnezeu, îl va fi înălţat pe culmile sfinţeniei, asemănându-se îngerilor în nevinovăţie şi strălucire. Dar n-a fost aşa. Adam, deşi avea libertatea să aleagă între ascultare şi neascultare de Dumnezeu, nu s-a folosit de dreptul acesta, nu s-a călăuzit de judecata proprie, ci a permis amestec străin de voia lui Dumnezeu şi în afara dorinţelor de mai bine, împotriva fericirii sale. Cel ce-l îndemna la rele era cel ce se răzvrătise odinioară împotriva lui Dumnezeu, era pârâşul fraţilor săi, cel împotriva căruia s-a răzvrătit cerul (cf. Is 14, 12, 15), era satana, care prin vicleşug l-a înlăturat pe om de pe scaunul de împărat şi s-a aşezat el. Sufletul viu şi dumnezeiesc din gră-dina Eden, înţelegerea-i desăvârşită se clatină, se rostogolesc în întunecime şi întinăciune.

În alegerea lui Adam stătea fericirea sau nenorocirea întregii omeniri, căci, prin Adam, toţi au păcătuit, şi, prin el, sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu (cf. Rom 3, 23). Prin alegerea sa, Adam a dat orientare stricată întregii omeniri, şi printr-o singură greşeală a venit osânda care a lovit pe toţi oamenii (cf. Rom 5, 18). Orientarea dată de Adam omenirii este drumul celor ce se pogoară în groapa celor ce mor, şi alegerea sa a dat nenorocirea. Din el, izvorul omenirii s-a preschimbat în râu al jalei şi al suferinţelor, al pustiirilor. Pretutindeni pe unde străbate acest râu blestemat al jalei se datoreşte alegerii sale nechibzuite, alegerii lui Adam, care a avut libertatea şi puterea să aleagă binele.

Libertatea ne este de folos doar atunci când prin ea dobândim pacea cu Dumnezeu. Astăzi, în mulţimea împrejurărilor vieţii, alegerea poate fi fatală. Sunt cazuri când oamenilor le lipseşte posibilitatea de a alege, li se impune conduita vieţii, ca şi itinerariul acesteia. Hotărârea de a răsturna ceea ce se impune dă naştere la nemulţumiri. Or Adam nu cunoştea păcatul. În conştiinţa lui nealterată voia lui Dumnezeu, sfinţenia vieţii, ascultarea răsunau vii, vibraţii sonore, desluşite. Avea libertatea deplină să aleagă, dar a ales minciuna diavolului în locul Adevărului dumnezeiesc. Iată de ce Dumnezeu, în bunătatea Sa nemărginită, a trimis lumii pe Fiul Său, Cel Unul Născut, ca să-L reprezinte şi prin El omenirea să recâştige sfinţenia şi dreptul de a fi, drept pierdut prin alegerea celui dintâi Adam.

Izvorul, săpându-şi o nouă albie în mersul lui, nu poate ieşi singur pe câmpiile arse de secetă, oricât de mare ar fi aşteptarea. Prin Adam toţi au căzut din har. El este capul omenirii şi greşeala lui a căzut asupra tuturor urmaşilor lui. Prin el, toţi am greşit, născându-ne din sămânţa lui cea vinovată (cf. Fac 3, 16-19). Dacă prin greşeala unuia singur moartea a domnit prin el singur, cu mult mai mult cei ce primesc în toată plinătatea harul şi darul neprihănirii vor domni în viaţă prin Acel Unul Singur, Care este Iisus Hristos, Domnul nostru.

Şi iată-ne din nou puşi în faţa libertăţii de a alege, fiecare pentru el personal. De data asta, prin Jertfa Domnului Iisus nu ni se impune groapa pieirii celui dintâi Adam, ci să alegem calea vieţii veşnice prin Domnul Iisus Hristos. Al doilea Adam, Fiul lui Dumnezeu, Trimisul Tatălui Ceresc, a venit în lumea noastră să ne mântuiască din groapa pieirii, să ne ia pe braţele Sale, să ne ungă rănile cu untdelemnul iubirii Sale, să ne dea puteri divine să ieşim biruitori din lumea plină de necurăţii. Ispitele care pe Adam l-au ademenit, făcându-l să cadă din har şi cu el întreaga omenire, Domnul Iisus le-a biruit. Satana I-a promis lumea cu gloria şi slava ei, cerându-i alianţa; dar Domnul l-a biruit prin puterea Sa atotbiruitoare şi deplină, descătuşând prin Jertfă, Moarte şi Înviere, prin Sine, întreaga omenire. Prin darurile Crucii Sale, prin Sângele Său suntem eliberaţi.

Suntem liberi să alegem viaţa sau moartea, mântuirea sau osânda. Suntem liberi acum să-L alegem pe Hristos sau pe satana; dar mâine ni se va impune iadul şi osânda, dacă nu ne-am pocăit de faptele moarte ale întunericului şi continuăm părtăşia cu satana, cu îngerii şi cu apostolii lui.

Suntem ispitiţi să ne bizuim pe propriile noastre puteri, deşi suntem avertizaţi că „despărţiţi de Domnul nu putem face nimic”. Prin păcat dovedim stricăciune, prin stricăciune slăbiciune, şi prin toate, că suntem fiii lui Adam cel vechi, părtaşi firii celei roabe stricăciunii şi deşertăciunii al cărei stăpân şi rob este satana.

În fiecare zi dăm examenul Lui, Îl acuzăm, dorim eliberarea, dorim viaţa lipsită de boli, înşelăciuni, îmbătrâniri, dorim viaţa fără de sfârşit, ne îngrozim în faţa morţii; dar nu ne cutremurăm, nu încetăm a mai păcătui, să scuturăm jugul robiei, să rupem alianţa cu satana şi argaţii lui, să omorâm eul, să ne naştem din nou, să luăm chip asemănător Domnului Iisus Hristos, şi El să domnească în şi peste fiinţa noastră şi în sfânta părtăşie să adormim ca să viem în slavă.

Cu păcatele noastre săvârşite trebuie să se întâmple ceva. Nu prin civilizaţie, nici prin modernizare; ci prin Sângele Domnului Iisus care şterge orice păcat. Fără Dumnezeu în lume suntem de două ori morţi şi dezrădăcinaţi. El aşteaptă să dea mântuirea celui ce se apropie cu credinţă şi cu pocăinţă de scaunul milostivirii Sale.

Drumurile lui Adam sunt deschise şi azi în faţa omenirii. Fiecare om este liber să aleagă harul în care este primit şi iertat de Dumnezeu, deşi prin faptele săvârşite merită osânda veşnică. Venind cu pocăinţă, în asemănarea fiului pierdut, Tatăl cel Ceresc îl iartă şi-l primeşte, privindu-l prin neprihănirea Domnului Iisus. Sau să aleagă: păcatul care duce la moarte şi care este piedică în calea idealurilor. Păcatul a smuls fericirea omenirii. Domnul Iisus Hristos ne-a redat-o. Prin păcat murim, prin Hristos înviem. Păcatul ne osândeşte şi ne aruncă în văpaia focului veşnic nestins (cf. II Tes 1, 8). Harul ne dă viaţa veşnică (cf. Rom 6).

Timp de pregătire şi har / Cornel Rusu. – Sibiu : Oastea Domnului, 2011

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!