Să ştii s-aştepţi făgăduinţa ce negreşit se va-mplini
cu-ncredinţarea neclintită că tot ce-i scris aşa va fi,
nici cât de lunga-ntârziere, nici cât de mulţi şi tari vrăjmaşi
să nu-ţi înfrângă-ncredinţarea, să lupţi crezând, să nu te laşi! (T. Dorz)
Aşteptarea este una dintre cele mai grele stări. Atunci când noi cerem ceva lui Dumnezeu în rugăciune, ne-am dori să se întâmple în acel moment sau în cel mai scurt timp. Numai că Dumnezeu nu gândeşte ca şi noi, şi El ştie cel mai bine când să îndeplinească acea dorinţă, desigur, dacă este una spre folosul mântuirii noastre.
Să privim puţin spre oamenii bineplăcuţi înaintea lui Dumnezeu care au aşteptat. Un exemplu sunt părinţii Maicii Domnului, sfinţii Ioachim şi Ana. Ştim că erau evlavioşi, cucernici şi drepţi şi, cu toate acestea, nu aveau nici un copil, deşi cereau acest lucru în rugăciunile lor. Pe vremea aceea, dacă nu aveai copii, erai privit ca fiind blestemat, iar familiile cu mulţi copii erau privite ca binecuvântate. Deşi erau înaintaţi în vârstă, dreptul Ioachim şi dreapta Ana nu au încetat niciodată să ceară, în rugăciunile lor, un copil. Având credinţă tare şi neclintită, ei nu au deznădăjduit, ştiind că toate sunt cu putinţă la Dumnezeu. Sfântul Ioan Damaschin spune că firea celor doi s-a biruit prin har şi a rămas supusă. Nu a luat-o înaintea harului. A aşteptat neroditoare până când harul a înflorit rodul.
Evanghelia apocrifă a vieţii Maicii Domnului ne spune că Ioachim a zis către soţia sa, Ana: „Pe mine nu mă îndeamnă inima să mai intru în casa mea. Mă duc la munte şi acolo voi posti şi mă voi ruga lui Dumnezeu să ne dăruiască un copil”. Ceea ce este minunat e faptul că Ioachim nu spune cât va sta. Nu se duce să-I ceară lui Dumnezeu cu jumătăţi de măsură. Iar soţia sa, Ana, îşi face partea ei, rugându-se stăruitor şi cu lacrimi astfel: „Doamne, Atotţiitorule, Cela ce numai cu cuvântul ai făcut cerul şi pământul şi toate câte se văd; Cela ce ai zis făpturilor Tale să trăiască şi să se înmulţească; Cela ce ai binecuvântat pe Sarra, femeia lui Avraam şi a născut pe Isaac, la bătrâneţe; şi ai dăruit Anei fiu, de a născut pe Samuel prorocul, dă-mi şi mie roadă pântecelui meu şi nu lăsa să fiu de ocară între oameni! Că, de voi naşte fiu, sau fiică, îl voi închina Ţie cu toata inima şi-l voi da să slujească în biserica slavei Tale” (I Regi 1, 11).
Meditând la viaţa acestor sfinţi, putem observa cum aşteptarea sporeşte rugăciunea, întăreşte credinţa şi înfloreşte dragostea pentru Dumnezeu. Atunci când dorinţa noastră este îndeplinită, să nu uităm să Îi mulţumim Domnului.
De aceea, suflet drag care citeşti aceste rânduri, când doreşti să ceri ceva de la Dumnezeu, să te încumeţi cu postul şi rugăciunea, dar şi cu aşteptarea. Să nu deznădăjduieşti dacă dorinţa ta nu este îndeplinită în scurt timp. Uneori, Domnul încearcă credinţa noastră şi ne lasă să aşteptăm pentru a spori rugăciunea şi a ne curăţi sufletul de tot ce este întinat, pentru ca Harul Lui să îşi poată face sălaş în fiinţa noastră.
Victoriţa GAVRILOAIE
