Se spune că un rege avea un fiu inteligent şi curajos. Totuşi, pentru ca să fie pregătit de domnie, hotărî să îl trimită la un bătrân înţelept. Aflat în faţa înţeleptului, prinţul întrebă:
– Ce trebuie să ştiu pentru a fi pregătit pentru viaţa care îmi stă înainte? Luminează-mă! – Ia-o pe drumul acesta. În drumul tău, vei întâlni trei porţi. Citeşte cu atenţie ce scrie pe fiecare dintre ele, şi vei afla stările şi trăirile prin care va trebui să treci şi din care vei învăţa ce trebuie să ştii, îi spuse bătrânul.
Tânărul porni pe drumul indicat de bătrân şi îndată întâlni prima poartă pe care scria „Schimbă lumea”. Tânărul îşi spuse îndată în gând: „Aceasta este şi intenţia mea!” Încercă deci să modeleze lumea după plăcerea sa. În demersul acesta, găsi plăcerea şi mândria, dar nu află şi pacea sufletului.
Apoi întâlni a doua poartă pe care scria „Schimbă pe ceilalţi”. Şi se gândi: „Oamenii sunt sursă de bucurie, dar şi de neplăceri. Îi voi ajuta să se schimbe”. Încercă deci să pătrundă în caracterul oamenilor şi să le schimbe comportamentul, eliminându-le defectele. Meditând la succesele şi insuccesele sale, înţelese că nu ceilalţi sunt sursa bucuriilor şi întristărilor sale. Ei sunt doar prilejurile care scot la lumină ceea ce avem în caracterul nostru.
Pe a treia poartă ce o întâlni în drum scria: „Schimbă-te pe tine însuţi”. Şi se gîndi: „Dacă eu sunt cauza fericirii şi a nefericirii mele, înseamnă că aceasta îmi rămâne de făcut”. Începu atunci lupta cu el însuşi şi descoperi că sunt lucruri pe care le putea îmbunătăţi şi lucruri pe care singur nu putea să le schimbe.
Bâtrânul înţelept îi ieşi din nou în cale şi, aflând de experienţele tânărului, îl îndemnă să privească cu atenţie înapoi. Astfel observă că pe a treia poartă scria pe verso „Acceptă-te pe tine însuţi”, pe a doua scria „Acceptă-i pe ceilalţi”, iar pe prima scria „Acceptă lumea”.
Tânărul acesta suntem noi. Regele este Dumnezeu, iar drumul este viaţa noastră. Pilda aceasta ne învaţă că oamenii, în drumul vieţii, întâlnesc pe rând diverse ispite şi provocări. „Schimbă lumea” este ispita de la început, aceea de a fi precum Dumnezeu, dar fără El. „Schimbă-i pe ceilalţi” este ispita de a cere ascultare de voinţa noastră de la cei din jur sau, altfel spus, ispita de a fi recunoscuţi ca fiind dumnezei. De fapt, ceea ce nu ne place la cei din jur este ceea ce nu ne place la noi. Ceea ce ceilalţi trezesc în noi ne arată nouă cine suntem şi ce avem de schimbat. Fii recunoscător tuturor! „Schimbă-te pe tine însuţi!” este o provocare pe care nu o putem împlini oricum, ci urmând paşii pe care Sfânta Scriptură ni-i arată:
1. Recunosc în mine păcatul sau defectul.
2. Accept că este al meu.
3. Cer iertare oamenilor şi lui Dumnzeu şi apoi cer ajutor să mă schimb.
4. Mă străduiesc să-mi trăiesc viaţa alături de Domnul Hristos şi să Îl arăt pe El.
Această pildă ne mai învaţă că trebuie să iubim pe aproapele nostru aşa cum este el şi să încercăm să vedem chipul lui Hristos în fiecare din semenii noştri. Să iubim lumea – mai bine spus, omenirea, creaţia lui Dumnezeu – aşa cum este ea, pentru că este oglinda sufletului nostru. Când suntem fericiţi, viaţa ni se pare minunată; când suntem necăjiţi, lumea ni se pare tristă, chiar întunecată. De aceea trebuie să acceptăm toate lucrurile şi pe toţi oamenii fără să judecăm, fără să punem condiţii, dar să încercăm noi să fim mai buni, cu ajutorul Domnului. Să fim noi lumină, să fim noi schimbarea, să fim noi pacea şi înţelegerea. Sfântul Serafim de Sarov spunea: „Află pacea şi sute se vor mântui în jurul tău”. Aşa să ne ajute Dumnezeu! Amin.
Ciprian PUIU
