Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home ”Poţi dormi noaptea? … Eu nu pot dormi, mă apasă grija Lucrării şi mă tem! Şi mă tem!”

”Poţi dormi noaptea? … Eu nu pot dormi, mă apasă grija Lucrării şi mă tem! Şi mă tem!”

”Poţi dormi noaptea? … Eu nu pot dormi, mă apasă grija Lucrării şi mă tem! Şi mă tem!”

„Doamne, unde este turma pentru care noi am muncit? Au venit hoţii, au venit furii, au venit lupii… Cu ce am mai rămas?”

Astăzi ne dăm noi seama bine de ceea ce a spus Sfântul Apostol Pavel: „După plecarea mea, vor veni între voi lupi răpitori care nu vor cruţa turma şi se vor scula din mijlocul vostru oameni care vă vor învăţa lucruri stricăcioase”.

Cum spunea un crescut răsfăţat, zicând: „Când eram copil, vorbeam ca un copil, gândeam ca un copil, dar când am crescut om mare am lepădat ce era copilăresc”. Adică: „Atunci când eram copil, mergeam cu mama la biserică şi făceam cruce, dar acum am crescut mare şi nu mai merg la biserică şi nu mai fac cruce!”.

Iată, fraţii mei, cum se scoală oameni care învaţă lucruri stricăcioase! Iată cum interpretează Cuvântul Domnului! În loc să spună: „Când eram copil, mai greşeam, mai alunecam, mai cădeam şi veneam plângând la mama, să mă spele sau să mă lege, dar acum, prin harul Domnului, nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. El poate totul! Poate birui, poate ierta, iubi şi ierta”.

Aşa se creşte să se ajungă la statura plinătăţii lui Hristos!

Da, şi noi am făcut o greşeală, pentru că noi nu ne-am adus aminte de lucrul acesta; că după ce plecăm noi vin alţii.

Acuma, dragii noştri, lăsăm, căci Dumnezeu ştie şi cunoaşte… N-am vrut osteneala nimănui! N-am intrat în munca nimănui! Dar ne vom pune iarăşi pe lucru şi Dumnezeu ne va ajuta iarăşi cum i-a ajutat şi lui Iacov timp de şapte ani, când şi-a crescut o turmă cu mult mai frumoasă decât a lui Laban.

Şi dragii noştri păstori s-au pus iarăşi pe muncă, rugăciune şi jertfă, chemând în ajutor pe cei care aveau o inimă. Şi au început dregerea gardurilor, paza uşilor. Părinţii s-au pus pe lucru! Dar au spus aşa: „Fraţilor, iubiţilor, cei care simţiţi în inimile voastre, ajutaţi-ne! Fraţii mei tineri, ajutaţi-ne de acum să facem un nou staul! Nu vom lăsa oile noastre singure. Suntem bătrâni, istoviţi, suntem munciţi… Ziua am muncit, noaptea nu am putut veghea! Fraţii noştri tineri, ajutaţi-ne să refacem staulul. Pentru că staulul ne va fi de folos. Pentru că peste staul nu va putea oricine, orişicând să sară şi orişicum.

Fraţii noştri tineri, ajutaţi-ne! Dacă noi, cei dinainte, am muncit – şi ştie Dumnezeu munca noastră, truda noastră şi osteneala noastră –, ajutaţi-ne la dregerea gardurilor! Şi Dumnezeul nostru ne va ajuta! Şi turma va creşte mereu”.

Au început părinţii noştri să facă, să amenajeze staule, să păzească uşile, ca să nu mai intre oricine şi să nu mai iasă cum ar vrea. Să nu mai lase oile afară din staul, să nu mai lase mieluşeii să fie sfâşiaţi de fiare. Dar s-au ridicat glasuri de proteste care strigau: „Dar asta n-a fost de când lumea! Dar nu-s oile toate ale Domnului? De ce le îngrădiţi? De ce nu le lăsaţi să meargă unde vor? De ce staule? Al Domnului e pământul. A Domnului e turma. Veţi răspunde de ceea ce faceţi”.

Auzi glasul hoţului care se preface frate? Vorbeşte de turma Domnului, vorbeşte de oi în numele Domnului, ca să-şi poată ascunde viclenia, să poată înşela şi fura, şi junghia slobod.

Dar din experienţa amară a părinţilor noştri – că au fost prea largi la inimă şi i-au crezut fraţi şi pe hoţi, şi pe tâlhari –, vom drege staulul şi vom păzi uşile, să nu mai intre hoţul cum vrea el.

Fraţilor tineri, voi aveţi o moştenire bogată de la părinţii voştri. Dacă simţiţi în inimile voastre cum aţi simţit şi până aici, dacă aţi rămas credincioşi legământului sfânt pe care l-aţi făcut de la început, atunci nu staţi nepăsători.

Ajutaţi-i pe părinţii voştri! Ajutaţi-i la munca grea cu staulul şi cu uşile. Veţi cunoaşte străinul, că mereu va striga: „Să nu mai fie uşi! Să nu mai fie gard! Să fie slobozenie, că aşa zice Duhul!”.

Încă nu am ajuns să pască lupul cu mielul. Până atunci păstorii răspund în faţa Domnului de turmă şi de tot ce s-a furat şi pierdut!

Ajutaţi-vă părinţii obosiţi, dragi tineri, cum au ajutat Aron şi Hur mâinile lui Moise, că ei au nevoie de ajutorul vostru.

Fraţilor bătrâni, şi frăţiile voastre aveaţi nişte miei cândva. Unde sunt ei acum? Puteţi dormi voi liniştiţi?

Părinţii noştri ne-au lăsat o moştenire câştigată cu multe osteneli, lacrimi şi jertfe! Păziţi avutul rămas de la părinţi! Mesele noastre sunt pline cu cele mai scumpe daruri ce le are Dumnezeu. Cântări cum nu au mai fost de când e pământul. Sunt lacrimile şi jertfele părinţilor noştri. Păziţi-le, să nu se mai bucure străinul de munca părinţilor noştri. Spuneţi la oiţe, mieluşei şi la porumbeii nevinovaţi, ca să ştie şi cei ce nu ştiu, că staulul e pentru hoţi şi uşile pentru lupi.

Spuneţi acestor fiinţe nevinovate că sunt şi colţi de lup şi sunt şi tâlhari. Căci fiinţele acestea nu se pot nici gândi la aşa ceva. Ele nu au coarne, ca să împungă – ele nu se pot gândi că cineva împunge. Ele nu au dinţi să muşte – nu se gândesc că cineva poate muşca. Ele, care nu au copite să lovească, nu se gândesc că cineva poate lovi. Ele, care nu au otravă sub limbă, nu se pot gândi că cineva are otravă.

Cu ele am vrea să stăm de vorbă, cu aceste fiinţe nevinovate. Le atragem atenţia şi tragem un semnal de alarmă, cum zice poetul:

„Am fost clopot de alarmă,

trist sunând în dungă,

să vă pot trezi din vreme,

foc să nu v-ajungă.”

Poate unii vă vor spune: „La staule trebuie şi portari!”

Portarul trebuie să vegheze cine intră şi cine iese. Fiţi voi aceia, scumpii noştri fraţi tineri, fiţi voi aceia! Staţi la porţi şi păziţi. Să vedeţi totdeauna cine intră. Să vedeţi cine iese.

Dacă vă aduceţi aminte din rânduielile Bisericii noastre, înainte de Simbolul Credinţei se spune: „Uşile! Uşile! Cu înţelepciune să luăm aminte!” Şi apoi se rosteşte Crezul acela, simbolul acela puternic: Cred în Dumnezeu… Creatorul (…), cred în Fiul… Care a venit şi S-a întrupat din Sfânta Fecioară (…), cred în Duhul Sfânt (…), cred în înviere (…), cred în viaţa veşnică…” Atunci când se spunea acest Crez, uşile trebuia păzite, ca nimeni din cei ce nu credeau exact aşa să nu fie înăuntru.

Fraţii mei dragi, am vrea ca şi uşile noastre să fie păzite.

În Lucrarea Oastei sfinte în care Dumnezeu ne-a chemat şi v-a chemat şi pe voi, iubiţii mei fraţi tineri, să faceţi măcar slujba aceasta: păziţi măcar uşile! Faceţi-vă slujba aceasta şi Dumnezeul nostru vă va binecuvânta. Voi sunteţi binecuvântaţi cu o comoară ce o avem, cu o bogăţie, cu o avere cum n-a mai fost pe pământul acesta. O, părinte Pavel! O, părinte Iosif! O, părinte Marini! Ce frumos aţi luptat voi şi aţi pus jertfa voastră în slujba lui Hristos!

Nu demult, un frate – părinte ostenitor – vorbea cu un fost prieten al său care zicea că nu mai poate lucra, că-l doare inima. Şi fratele l-a întrebat:

– Poţi dormi noaptea?

– Pot, zicea el.

– Atunci nu te doare inima… Eu nu pot dormi, mă apasă grija Lucrării şi mă tem! Şi mă tem! Mă tem ca galatenii să nu primească o altă evanghelie, un alt duh, un alt Iisus! Mă tem de corinteni să nu facă partide, să nu zică: „Eu sunt al lui Pavel. Eu sunt al lui Apolo. Eu sunt al lui Chifa”. Mă tem să nu pună bază mai mult pe limbi decât pe dragoste! Mă tem să nu se ocupe cu descoperirea păcatelor altora, şi nu cu pocăinţa lor. Mă tem, mă doare inima şi nu pot dormi.

Domnul să ne ajute să învăţăm din experienţa părinţilor noştri şi să ne păzim staulul şi uşile, să învăţăm oiţele să deosebească păstorul de hoţ. Să-şi cunoască staulul unde s-au născut, păşunea unde s-au hrănit, mâna ce le-a legănat, braţele ce le-au purtat. Să cunoască şi mieluşeii mirosul de lup şi să nu iasă din staul. Şi porumbeii să cunoască cine i-a hrănit şi cine caută să-i fure, ca apoi să‑i junghie.

O, Părinte Iosif, şi tu ai fost vândut de fraţii tăi, dar astăzi vin ţările şi cer bucate de la tine!

Fii binecuvântat, Iisuse, Marele Păstor al oilor! Binecuvântează şi păstorii Tăi de care Tu Te-ai folosit şi cu care Tu ai fost – şi lumea întreagă a putut să vadă lucrul acesta. Ce lucruri mari ai putut să faci, Doamne!

Da, acum, fraţii mei cei tineri, aveţi o comoară lăsată de la păstorii voştri… Păstraţi-o măcar! Păziţi măcar uşile, ca să nu se mai întâmple ceea ce s-a întâmplat altădată. Pentru că un păstor pe care dragostea nu-l lasă să doarmă, pe care mila nu-l lasă să nu vegheze, el a câştigat prin dragoste şi prin muncă, şi prin durere ceea ce avem noi astăzi.

Putem să avem din belşug, dar să păzim cu scumpătate ceea ce avem noi de la părinţii noştri. Pentru ca la capătul călătoriei noastre să spunem şi noi că am fost de folos, măcar după ce am venit la o bogăţie aşa de mare.

Măcar acum să fie păstrată!

Cineva spunea: „Am rămas de la părinţii mei sărac… Şi a fost un timp când n-am avut nici lingură. Şi a trebuit să ne luăm toate din munca noastră. Dar hărnicia şi credinţa ne-au ajutat şi astăzi am o casă, am o familie, am de toate lucrurile, cu ajutorul lui Dumnezeu!”.

O, fraţii mei dragi, şi sufleteşte aşa au fost părinţii noştri… Ei au început de jos, ei n-au avut nimic, dar au adunat pentru astăzi adevărate comori atât de scumpe şi de rare… Păziţi-le şi păstraţi-le!

O, ziua de astăzi, binecuvântat să fie Dumnezeu, Care ne-a rânduit să ne mai întâlnim cu El şi cu fraţii noştri dragi.

cap. 44. „STAUL”, „PORTAR” ŞI „HOŢ”
din vorbirea fratelui Popa Petru (Săucani) la nunta de la Ciula – mai 1981
Strângeţi fărâmiturile, vol. 1 / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2010

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!