Un om a venit la mine într-o zi, cerându-mi să-i dau o Biblie. De multe ori am cetit, spunea el, că în această carte să găsesc învățăturile, cari duc la mântuire.
I-am împlinit dorința. A luat cartea, a învelit-o într-o gazetă și a așezat-o cu grijă în traistă. Omul era dintre creștinii cu inimă bună, împlinindu-şi datoriile către biserică și către suflet, dar fără să aibă o deosebită grijă pentru mântuirea sufletului său.
Întors acasă, scoate cartea și, în vreme cu răgaz, începe să cetească cu glas înalt, ca să audă și soția. Într-o bună zi, cetind el iarăş cuvântul Domnului, se opreşte deodată şi întorcându-se cătră soţia sa zise: «Nevastă, dacă e drept ce se spune în cartea aceasta, atunci noi nu umblăm pe calea cea adevărată, atunci noi rătăcim». Şi ceti mai departe.
Peste câteva zile se opri din nou în cursul cetirii şi cutremurat, spuse soției: «Dacă e adevărată această carte, atunci noi suntem pierduți!»
Adânc mâhnit omul, totuși nu încetă cu cetirea, la care se dedase și prin care găsise cuvântul vieții. Nu peste mult însă, plin de bucurie și înviorat sufletește, îşi ridică privirea din carte şi se îndreaptă cu vorba caldă cătră soția lui: «Dacă această carte este dela Dumnezeu, și ea trebuie să fie dela Dumnezeu, atunci eu sunt mântuit.» În adevăr omul găsise calea mântuirii, a trecut din moarte la vieață şi-a aflat odihnă şi pace în Domnul, și tărie împotriva tuturor ispitelor.
Ca și fiul rătăcit se întorsese în casa părintelui său, și a trăit de acum cetind mereu cuvântul Domnului, Biblia, sporind în dreptate și în adevăr, având bucurie de vieață și pace între oameni, cari dau roduri de mântuire.
Încearcă și tu, iubite cetitor, să faci la fel şi vei găsi cel mai puternic razim în lupta vieții.
Pr. Iosif Trifa, în Lumina Satelor, nr. 32, 19.08.1923
