Cu acest număr din «Iisus Biruitorul», lăsăm în urmă un an vechi, care s-a scurs, şi începem un an nou, pe care-l aşteptăm. La acest moment, se cade să ne facem fiecare un bilanţ cu multă seriozitate, să vedem cât ne-am putut împlini promisiunile în faţa Domnului în acest an care-a trecut. Se cade să lepădăm de la noi toată grija cea umească şi să aşteptăm anul care ne păşeşte pragul vieţii noastre, ca şi cum acest an va putea fi ultimul din viaţa noastră. Însă eu constat, cu durere, că un bilanţ, aşa cum l-a făcut Părintele Iosif în noaptea de trecere din anul 1922 în noul an 1923, un bilanţ făcut cu amare lacrimi, prăbuşit pe genunchi, este departe de foarte mulţi dintre noi… Facem, mai mult formal, nişte rugăciuni şi promisiuni, în noaptea de Revelion sau în prima zi a anului, dar apoi rămânem tot aceiaşi, cu vechile noastre năravuri rele.
Se vede în poporul nostru, şi nu numai, atâta frământare şi zbucium, stresat fiind bietul om de grija zilei de mâine: cel sărac şi lipsit se tulbură că nu are bani suficienţi pentru a-şi satisface nevoile familiei, cei bogaţi, chiar cinstit lucrând, se frământă cum să-şi înmulţească banii, cum să-şi mărească profitul firmelor, iar cei care au dobândit banii în mod abuziv şi necinstit stau stresaţi că s-ar putea să dea socoteală în faţa legii pământeşti – că de Legea lui Dumnezeu nu le pasă – pentru banii furaţi din buzunarele miilor de săraci şi se gândesc la fel de fel de metode, încât să pară cu sunt cinstiţi.
Mamona însemnă diavolul care ispiteşte pe oameni prin bani. De aceea se zice că banul este ochiul diavolului, iar Mântuitorul spune că …nu puteţi sluji la doi stăpâni: şi lui Dumnezeu şi lui mamona (adică banului). Şi, cu toate acestea, toţi ne zbatem după bani, pentru că banii sunt mijlocul de existenţă. Însă depinde cât suntem de legaţi cu inima de ei. „Căutaţi mai întâi Împărăţia cerurilor şi toate celelalte se vor adăuga pe deasupra”, ne spune Domnul Iisus. Sf. Împărat David zice că „Tânăr am fost şi am îmbătrânit şi n-am văzut pe cel drept părăsit, nici seminţia lui cerând pâine”. Dar oare cât ţinem noi seamă de aceste cuvinte ale Sf. Scripturi? Vrând-nevrând, luaţi de valul grijilor pământeşti, mintea noastră se frământă, făcând mereu socotelile banilor, mulţi sau puţini cât sunt. Şi, de ce să nu recunosc, că uneori mă văd şi pe mine, păcătosul, căzut în mreaja acestei ispite, frământându-mă şi îngrijorându-mă.
Acum, la sfârşit de an, când fiecare dintre noi, cum spuneam, trebuie să ne facem bilanţul faptelor noastre, noi ne facem bilanţul cheltuielilor pentru sărbători, pentru anul nou.
Am văzut lume multă săracă plângând acum, în preajma Sf. Sărbători, oameni care nu au ce pune pe masă, că nu au bani, nu îşi pot lua medicamente, lemne sau o bucată de pâine, că nu au bani. Pe unii dintre aceştia i-am auzit, zilele trecute, disperaţi spunând: Nu vreau să mai trăiesc în sărăcia asta! Mai bine mor! Şi i-am auzit blestemându-i pe cei din conducerea ţărişoarei noastre şi rostind cuvinte grele de disperare.
Diavolul ne dă de lucru la toţi, mai ales acum, la sfârşit de an vechi şi început de an nou, când fiecare vrea să simtă că trăieşte mai bine şi că are de toate. Cei bogaţi îşi fac bilanţul lor financiar, material, iar cei săraci, la fel. Şi fiecare are de lucru şi zi, şi noapte. Frământăm în mintea noastră tot felul de planuri pentru a avea banii necesari pentru traiul nostru modest… şi nu numai.
Fratele Traian zicea foarte frumos că mulţi ne plângem că nu avem cu ce trăi, dar nu ne plângem că nu avem cu ce muri.
Măcar acum, la începutul acestui an nou, să ne facem bilanţul să vedem dacă avem cu ce muri. Deci să lăsăm măcar pentru câteva clipe grija acestei vieţi trecătoare şi să avem mai presus grija morţii, care presupune cu ce fapte plecăm din lumea aceasta, nu cu câţi bani sau alte lucruri, ci cu câte fapte bune, cu câtă mulţumire şi pace sufletească.
Cel cu adevărat credincios nu va ajunge niciodată în depresie, oricât de lipsit ar fi sau oricât de bogat ar fi. Numai fără credinţă, fără Dumnezeu, şi unii şi alţii pot ajunge în această boală, mai mult sufletească decât trupească.
Dragul meu, dacă ai cele necesare pentru traiul tău şi-al familiei tale, mergi şi la cei care plâng în sărăcie, şi-i mângâie cu ce poţi… Iar tu, omule, oricine ai fi, şi oricât de sărac, de bolnav şi de lipsit ai fi, gândeşte-te că sunt alţii mai săraci, mai bolnavi şi mai lipsiţi. Şi gândeşte-te că Însuşi Domnul Iisus, când a venit pe pământ, nu a găsit un loc unde să-Şi plece capul…, nici măcar în inima ta sau a mea…
Costel ROTARU
