Botezul şi credinţa sunt unice pe veci, / cum crezi că peste-acestea poţi nelovit să treci? (Traian Dorz)
Domnul a făgăduit că vine şi iată El a venit când nevoia noastră de El era cea mai mare. Când răul s-a înmulţit în lume atât de mult, atunci Dumnezeu Şi-a împlinit vechea făgăduinţă şi S-a arătat pe pământ, dar nu în plină slavă, ci în smerenie şi ascultare de negrăit. Când s-au arătat la Iordan Proorocul şi Stăpânul, Proorocul a atras atenţia mai mult decât Stăpânul. Domnul Hristos Îşi ascundea slava Sa şi măreţia sub două învelişuri groase: unul era trupul omenesc, şi celălalt era smerenia, încât oamenii nici nu L-au băgat în seamă, nici nu L-au recunoscut. Dumnezeu Se ascunde în spatele lucrărilor Sale, tot aşa cum soarele se ascunde noaptea în spatele strălucirii stelelor. De la naşterea Sa în peşteră până la moartea Sa pe Cruce, Domnul Iisus trăia învăţând oamenii despre smerenie şi ascultare, inclusiv şi prin Botezul Său în apa Iordanului.
Proorocul Isaia, în cap. 53, 2, dinainte proorocea despre Domnul Iisus: „..şi când L-am văzut, nu avea frumuseţe ca să ne fie drag”. În mulţimea aceea întreagă de oameni de lângă Iordan, se afla un om care Îl cunoştea cu adevărat. Acesta era chiar Ioan Botezătorul. Ioan a uitat de mulţimea strânsă în jurul apei şi în apă şi, arătând către Iisus, spune liniştit: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii!” (Ioan 1, 29), vădind prin aceste cuvinte smerenia şi ascultarea Domnului Hristos. El a venit pe pământ pentru a le împlini pe toate: atât legile date firii, cât şi legile date omului. El a suferit foame şi sete, istovire şi dureri de tot felul, a crescut încet, aşa cum li se întâmplă tuturor celor care se nasc, de-a lungul a treizeci de ani, până când Şi-a început lucrarea Lui în lume. Din această pricină, El a fost tăiat împrejur şi botezat.
Venirea Domnului în lume, întrupat, împlinind legea, a fost însoţită de fenomene minunate fireşti: steaua de la răsărit, îngerii coborând pe pământ şi veselirea păstorilor din Betleem, slăvirea Pruncului Sfânt de către păstorii cei simpli şi de către crai. Aceasta a fost urmată de uciderea pruncilor de către Irod şi de fuga Mântuitorului în Egipt. Când Domnul a împlinit în faţa lumii legea oamenilor, primind Botezul în apele Iordanului, apele Iordanului şi-au oprit curgerea cea firească întorcându- se înapoi, precum profeţeşte împăratul David: „Marea a văzut şi a fugit, Iordanul s-a întors înapoi” (Psalm 113, 3). Atunci s-au deschis cerurile, s-a auzit glasul Tatălui din ceruri şi s-a văzut Duhul Sfânt în chip de porumbel. Sf. Ap. Pavel spune, în Ep. către Coloseni, cap. 2, 12: Cel care se îngroapă cu Hristos prin Botez, ca în mormânt, se ridică cu Hristos în Învierea Sa. Cel care îşi îneacă mândria, neascultarea, zavistia şi toată necurăţia omului celui vechi, păcătos, va ieşi din apă cu smerenie, umilinţă, ascultare şi dragoste. Cel care moare pentru sine va vieţui împreună cu Dumnezeu (Romani 6, 3-8).
Sfântul Vasile cel Mare spune: „Înainte de a se pune început nou vieţii, trebuie să se pună capăt celei vechi”. Duhul a pogorât asupra lui Hristos atunci când El a ieşit din apă, ca să ne arate că Duhul lui Dumnezeu nu pogoară peste omul cel vechi, care este viu păcatului şi mort pentru Dumnezeu, ci numai asupra omului născut din nou duhovniceşte, care a murit păcatului şi a înviat întru Dumnezeu. Tot el ne spune: „Domnul, care îndrumă vieţile noastre, a întemeiat pentru noi legământul Botezului, care are chipul morţii şi al vieţii… Apa este chipul morţii, a ducerii trupului la îngropăciune, şi Duhul însufleţeşte cu putere dătătoare de viaţă, care înnoieşte viaţa sufletelor noastre, ducând-o de la moartea păcatului, la viaţa cea dintâi”. Prin scufundarea în apă, noi murim cu Hristos şi, prin ieşirea din apă, noi suntem uniţi cu Hristos Cel viu.
Fratele Traian, plecând de la Ep. către Efeseni a Sf. Ap. Pavel, cap. 4, spune: După cum este un singur Domn, Iisus Hristos, tot aşa, pentru noi, nu poate fi decât o singură credinţă, aceea pe care am primit-o prin învăţătura pe care ne-au dat-o nouă înaintaşii noştri şi în care ne-am născut noi din nou. Şi un singur Botez: acela prin care am fost cufundaţi în Hristos, primind semnul Crucii Lui şi dovada intrării noastre în poporul lui Dumnezeu. Botezul este, în Noul Testament, ceea ce era tăierea-împrejur în Vechiul Testament. Şi după cum, la primirea poruncii tăierii-împrejur în Vechiul Testament, toţi au trebuit să primească acest semn în trupul lor, la orice vârstă erau în clipa primirii acelei porunci dumnezeieşti, iar mai târziu s-a statornicit datoria de a primi acest semn la vârsta de opt zile (iată, aşa este scris la Facere 17, 23-27 şi la Luca 2, 21), tot aşa s-a urmat şi cu Botezul Noului Testament. Căci şi cu Botezul a fost tot aşa. La intrarea în creştinism, cei de la început au fost botezaţi la orice vârstă erau când auzeau Evanghelia Harului lui Hristos. Dar, după aceea, Botezul s-a statornicit, în tot poporul creştin, tot aşa ca tăierea-împrejur în poporul evreu: în primele zile după naşterea copilului. Ioan nu boteza cu botezul creştin, în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Botezul lui Ioan nici nu cunoştea aceasta. El era ocazional, făcut numai atunci, ca o dovadă de pregătire în vederea primirii venirii lui Mesia. Iar o dată cu venirea Domnului Iisus, acest Botez a încetat. Nimeni şi nicăieri nu mai practică de-atunci.
Sf. Ap. Pavel spune la Coloseni 2, 12: „Fiind îngropaţi împreună cu Hristos prin Botez şi înviaţi împreună cu El prin credinţă”. Deci după cum învierea nu poate veni decât după ce ai fost îngropat şi nicidecum înainte, tot aşa iată că nici credinţa nu poate veni cu adevărat decât după Botez, şi nu înainte de el. Facă Dumnezeu ca Botezul şi credinţa noastră să fie dovedite de naşterea din nou. Căci fără naşterea din nou, nici botezul, nici credinţa nu ajută la nimic, precum spune Mântuitorul la Ioan 3, 5. Amin
. Slăvit să fie Domnul !
Pr. Nelu PAVEL
