Viaţa omului este o cale de la naştere şi până la moarte. Şi calea aceasta poate fi ori strâmtă, ori largă. Calea cea strâmtă este îngrădită prin hotarele legii lui Dumnezeu, care nu ne lasă pe noi să ne abatem nici la dreapta, nici la stânga. Calea cea largă însă a stricat îngrădirea legii lui Dumnezeu şi ne dă libertatea să umblăm, rătăcindu-ne după voinţa noastră. La intrarea pe calea cea strâmtă stă CRUCEA şi, împreună cu ea, smerenia, lepădarea de sine, blândeţea şi toată fapta bună, lucruri care, pe dinafară, sunt fără strălucire. Dar, pe dinăuntru, sunt pline de frumuseţe. Iar pe calea cea lată stau iubirea de arginţi, răutatea şi tot păcatul, care, pe dinafară, este dulce. Iar, pe dinăuntru, amar şi urât mirositor. Pe calea cea strâmtă stă înfrânarea trupului, iar pe cea lată stă plăcerea trupului. Pe cea strâmtă este postul, pe cea lată este beţia. Pe cea strâmtă sunt lacrimile, pe cea lată este dănţuirea. Pe cea strâmtă este suspinarea, pe cea lată se află veselia şi jocul. Pe cea strâmtă este curăţia, pe cea lată este desfrânarea.
Înainte-Călător pe calea cea strâmtă este Însuşi HRISTOS, Fiul lui Dumnezeu, Cel care a purtat Crucea şi S-a răstignit. El grăieşte tuturor: „Cel ce voieşte să vină după MINE, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie”. Pe calea aceasta merg toţi cei care s-au depărtat de lume, şi-au luat crucea lor, şi Lui Îi urmează, ca unui Povăţuitor şi Învăţător: prin smerenie, dragoste, răbdare, blândeţe şi ascultare. Pe calea cea lată se află „stăpânitorul lumii şi al întunericului” şi cei care îl urmează pe el prin mândrie, păcate şi slavă deşartă.
Lumea nu se mai ascunde, separarea între fiii lui Dumnezeu şi fiii diavolului este chiar sub ochii noştri. În aceste zile s-a desfăşurat în inima României, la Cluj Napoca, un festival numit Untold la care participă sute de mii de tineri din ţară şi străinătate. Unul dintre artiştii aleşi să cânte la acest festival poartă numele de „don diabolo (domnul diavol)” şi atunci nu mă miră lipsa de discernământ spiritual şi lipsa de creştinism a tinerilor ce participă la acest festival din dorinţa de „distracţie”… Ce să mai spunem despre faptul că o firmă de livrat mâncare face reclamă unui colţ de magie şi vrăjitorie de la acest festival… Nu mă miră că poliţia a prins zeci de traficanţi de droguri şi nu mă miră că acolo a avut loc o bătaie, ca în filme, între nişte închinători pasionaţi ai diavolului şi că majoritatea tinerilor consumă băuturi energizante (ce se găsesc în orice magazin alimentar) pe care scrie „Hell” – care înseamnă IAD – şi pe care este desenat chipul diavolului. Iar porţile spre lumea demonică se ştie, de când lumea, că se deschid prin consumul de băutură, tutun, droguri etc., care, sub influenţa unei muzici frenetice dedicate dracilor, aceştia abia aşteaptă să vină la cei care îi invocă. Apoi tot societatea culege următoarele roade: spitalele pline de depresivi, unii se aruncă de pe la etaje sau în lacuri cu tot cu copii, boli de tot felul apar fără număr şi mai apar şi zeci de mii de noi abonaţi la „vânzătorii de droguri”.
Acum, când vezi ce se promovează la aceste festivaluri, oare eşti conştient ceea ce alegi? Oare realizezi că lumea are zilnic de ales tot mai mult între diavolul şi DUMNEZEU? Apostolul Ioan ne spune că Hristos a venit să nimicească lucrările diavolului, care sunt păcatele (I Ioan 3, 8). Hristos ne cheamă la Sine pe poarta cea strâmtă a renunţărilor de toate felurile: de la mâncare multă, de la fumat, de la bătaie, de la băutură şi desfrânare, de la ură şi mânie, de la mândrie şi lene, de la făţărnicie; renunţare hotărâtă de la toate păcatele mari şi mici, împotriva Duhului Sfânt sau strigătoare la Cer, care, cu mic cu mare, mai puţin sau mai mult, ne învăluie viaţa noastră. TU ce faci? Sporeşti lucrările diavolului şi vei suporta consecinţe pământeşti şi veşnice? Sau doreşti, împreună cu Hristos, să distrugi aceste lucrări din tine şi să ai pace şi binecuvântare aici şi Dincolo? TU ce vrei să fii? Victimă a demonilor sau biruitor al acestora cu Hristos? „Orice pom care nu face roade bune este tăiat şi aruncat în foc” (Matei 7, 15-29). Ai grijă pe cine invoci şi cu cine te însoţeşti!
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, ajută-ne să aflăm poarta strâmtă care ne duce întru Împărăţia Ta! Amin!
Pr. Ionuţ GÎRNIŢĂ

