„Fericiţi cei fără prihană în cale, care umblă în Legea Domnului.
Fericiţi cei care păzesc poruncile Lui şi-L caută cu toată inima lor…“
(Ps 118, vers. 1-2).
Cine e fără păcat? Sigur, nu acela care călătoreşte pe o cale oarecare, ci numai acela care umblă în Hristos. El a fost Cel Care a zis: „Eu sunt Calea“ (Ioan 14, 6).
Nu cunoaşte greşeală cel care călătoreşte pe această Cale, cu condiţia să nu se îndepărteze, să nu se abată de la ea.
Şi Legea e o cale; şi pentru aceasta e omul fără păcat, câtă vreme continuă să umble în Legea Domnului. Nu înceta să o faci, dacă nu vrei să te afli lipsit de curăţia lui! Nu te uita nici în stânga, nici în dreapta, paşii tăi să nu fie şovăielnici; nu fă popasuri îndelungi, nu pierde timpul aşteptând; umblă! Umblă fără să te laşi tulburat de aduceri-aminte, dorind mereu ceea ce-ţi stă înainte, totul fiind întins la maximum; ştii premiul care te aşteaptă şi te face să te grăbeşti spre sfârşit! Căci „sfârşitul Legii e Hristos!“ (Rom 10, 4).
De fapt, sunt mulţi acei care iau această cale în viaţă, dar nu o parcurg până la capăt. Numai adevărata credinţă călătoreşte până la capăt, pentru că urmează calea Legii, şi, prin ea, recunoaşte deplinătatea sa.
Dacă te afli, aşadar, pe această cale şi vrei s-o parcurgi cu bine, scrutează cu atenţie semnele voii Domnului!
Să nu crezi, mai ales, că păcatul tău n-a avut martori, numai fiindcă l-ai făcut în secret, în taină, ascunzându-te privirii oamenilor! Nu poţi, mai înainte de toate, să fugi de acel acuzator, care eşti tu însuţi; propria ta conştiinţă, în fapt, este cea care te cheamă la judecată. Poţi să negi înaintea altora, dar nu o poţi face chiar înaintea ta. Cu aproapele tău, unul ca tine, aşadar, poţi chiar să discuţi, ba chiar să te scuzi dacă te acuză, dar lui Dumnezeu trebuie să I te mărturiseşti. Şi chiar de vei vrea să negi, va rămâne mereu bine conturat regretul, care va continua să stăruie adânc în gândurile tale.
Adu-ţi aminte că ochii Domnului văd tot pământul; să nu crezi că eşti singur, atunci când te laşi prins în patimă!
Gândeşti că Hristos nu te poate surprinde în adulter, El, Care vede deja când adulterul e doar un gând în minte? Nu te minţi, tu ai intrat deja în casa desfrânatei, când ea a început să-ţi sălăşluiască în gândurile tale. E suficient să deschizi ochii minţii asupra frumuseţii acelei femei pe care o doreşti, pentru a înfăptui adulterul. O spune Însuşi Domnul: „…Oricine se uită la o femeie, poftind-o, a şi săvârşit adulter cu ea în inima lui“ (Mt 5, 28). Şi dacă Iisus nu vrea să te vadă, şi dacă nimeni nu vrea să te acuze, să ştii că diavolul tot te vede: el a fost cel care a intrat cu tine în casa aceea, ba chiar el te-a şi făcut să intri! Să nu gândeşti că-l vei avea complice, în tăcere, chiar pe el, diavolul, care te vrea şi ca tovarăş al chinului veşnic. El este mereu preocupat de a vedea reduşi la starea sa pe cât mai mulţi şi „slava“ lui stă tocmai în a conduce la ruină, pentru veşnicie, pe cât mai mulţi.
Sf. Ambrozie Comentar la Psalmul 118, I, 8-13 (Saemo 9, 54-58; 70-76). Traducere din limba italiană, din volumul «Le meraviglie della Parola – dal Commento al Salmo 118», Edizioni Paoline, 1997, 23-24 p.
Părintele Constantin NECULA
