Dacă cele mai multe sărbători se referă la evenimentele mântuirii care s-au petrecut, Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi ne aminteşte de un eveniment care încă nu s-a petrecut. Ceea ce dorim să punem în lumină este faptul că Judecata nu este numai un eveniment viitor, ci ea, într-un anume fel, este în desfăşurare. Însuşi Mântuitorul spune despre cel care nu crede că „a şi fost judecat” (In 3, 18). Iar Sfântul Apostol Pavel, de asemenea, spune: „Căci de ne-am fi judecat pe noi înşine nu am mai fi judecaţi” (I Cor 11, 31). Aşadar, există o judecată mai înainte de judecată.
Atunci când vorbim despre Nunta Fiului de Împărat şi despre drama celui care nu avea haină de nuntă, ne gândim la un eveniment viitor. Dar credinciosul care participă la Sfânta Liturghie trăieşte fiorul, teama şi cutremurul sufletesc ale celui care este în casa nunţii. El ştie că, în timpul ospăţului, Împăratul vine să vadă dacă cei chemaţi au haină de nuntă. În Rânduiala de pregătire pentru Sfânta Împărtăşanie spunem şi aceste cuvinte: „Spre împărtăşirea Sfintelor Tale Taine cum voi îndrăzni eu, nevrednicul? Că de voi cuteza să mă apropii de Tine laolaltă cu cei vrednici, haina mă vădeşte că nu este de Cină şi osândă voi pricinui prea păcătosului meu suflet; ci curăţeşte, Doamne, necurăţia sufletului meu şi mă mântuieşte, ca un iubitor de oameni”. Prin urmare, credincioşii care se împărtăşesc şi, cu atât mai mult, preotul slujitor sunt acum şi aici personajele din pilda Nunţii Fiului de Împărat. Ei sunt martori şi participă, într-un anume fel, la evenimentul celei de-a doua veniri a lui Hristos.
Atunci când se pregăteşte pentru Sfânta Liturghie cu smerenie şi cu osteneală, aşteptarea preotului orientată în viitorul „pe care nimeni nu-l ştie” este ascunsă în aşteptarea Liturghiei pe care urmează să o slujească. În faţa altarului, slujitorul stă aşa de cutremurat, cum ar „sta înaintea înfricoşătorului şi nefăţarnicului Tău scaun de judecată” (Rugăciunea a patra dinaintea Împărtăşirii). Când această pocăinţă ajunge anumite limite, are conştiinţa că Judecata a şi venit. El nu se mai gândeşte la judecata aceea, ci la judecata aceasta.
Cina cea de Taină are un caracter prorocesc: Domnul a dat ucenicilor Sângele Lui mai înainte de răstignirea de pe Golgota. Şi Liturghia are un caracter prorocesc. „În Liturghie nu există nici trecut, nici viitor, ci toate sunt prezente în chip veşnic, chiar şi Judecata de Apoi, după cuvântul Apostolului: «Peste noi au venit sfârşiturile veacurilor (I Cor 10, 11)»” (Arhim. Zaharia Zaharou, Adu-ţi aminte de dragostea dintâi, p. 242).
Conştiinţa acestui fapt argumentează temeinic pregătirea pentru Sfânta Liturghie: „Trebuie să ne pregătim cum se cuvine, prin lacrimi de pocăinţă, prin chemarea stăruitoare a numelui Domnului Iisus, prin cercetarea învăţăturii Evangheliei, printr-o sfântă şi adâncă uimire înaintea Tainei lui Dumnezeu ş.a.m.d… Starea inimii noastre la Liturghie va fi pe măsura pocăinţei şi a ostenelii în Rugăciune pe care le-am adus Domnului în ascuns în odaia noastră… Dacă nu ne pregătim mai înainte, Îl nedreptăţim pe Dumnezeu şi pe semenii noştri. De asemenea, ne nedreptăţim pe noi înşine…” (Ibidem, pp. 260-261). Cu cât în vremea pregătirii pentru Cină, preotul gustă mai mult împreună cu Iisus din „chinul de moarte” (Lc 22, 44), cu atât va gusta mai mult din „belşugul vieţii” (In 10, 10). Iar cel care „vine ca un nepăsător”, odată cu împărtăşirea „a şi fost judecat” (In 3, 18).
Cu toţii ar trebui să ne pregătim cu priveghere, rugăciune, zdrobire de inimă şi pocăinţă pentru fiecare Împărtăşire, ca şi cum ar fi însoţită de trecerea definitivă către Paştele nostru veşnic. Astfel, Venirea definitivă a Fiului Omului nu ne va mai fi potrivnică, ci blândă şi mângâietoare.
Preot Petru RONCEA
