Poezie Traian Dorz

Cântãri Îndepãrtate…

Cântãri îndepãrtate ne vin în ceas de searã
de undeva, din harul trãit odinioarã.

… ne vin în ceasul tainic de dupã rugãciune
când duhul și-amintește de orișice minune,

de orice izbãvire de noapte și furtunã
prin care-a mers trimisã prin lume Vestea Bunã,

de tot calvarul Crucii cu șoaptele-i gemute
prin anii-n care toate sunt crâncene li mute…

– Cântãrile acestea-s ca lacrima prelinsã
pe chipul singuratic, cu-ntreaga zare stinsã,

ca razele de unde nu-i soare niciodatã
mai strãlucit ca fruntea cu sânge asudatã,

ca sfintele ecouri a stãrilor slãvite
ce-n veci n-o sã mai fie asemenea trãite,

ca umbra și lumina acelor cãi divine
pe unde-a mers aievea Hristos la pas cu tine…

– Ecoul lor sã-ți fie îndemn pe veci în minte
lumina lor din urmã, un soare spre nainte!

Sã urci cu bucurie cã zbori cãtre cununã
cã patima cu Slava Hristos ți le-mpreunã,

cã tot ce uzi cu lacrimi din ce sãdești cu sânge
cu mâini strãlucitoare în veci cântând, vei strânge.

și-mbrãțișându-ți crucea c-o tainicã plãcere
sã mori cu-ncredințarea cã moartea ți-e-nviere!

Traian Dorz, din ”Cântãri Îndepãrtate”

Lasă un răspuns