„Cântările trebuie cântate nu strigate, cântarea face parte din rugăciune şi meditaţie, de aceea trebuie trăită cu tot sufletul şi înălţată către Dumnezeu cu toată căldura inimii…
Trebuie să cântăm simţit, duios, nu ţipător, nu tare, nu!, ci moale; nu aspru, ci dulce, nu cu uşurătate, ci cu evlavie şi cu lacrimi.
Instrumentele să nu urle, ci să cânte; să cânte moale şi plăcut, nu acoperind vocile, ci acompaniinându-le încet, dulce, în aşa fel încât vorbele cântării să se audă limpede, fiindcă în ele este solia cuvântului lui Dumnezeu care trebuie auzit clar.
Melodia şi acompaniamentul sunt numai însoţiri care trebuie să-l facă mai plăcut şi mai dulce şi mai uşor de primit şi de gustat; nu să-l acopere şi să-l anuleze căci nu fac bine, ci fac rău”
