Uneori, în biserică, ni se întâmplă să cădem în capcana moralismului. Ne îndemnăm doar unii pe alţii să facem un lucru sau să nu facem altul, dar cei care citesc Scripturile ştiu un lucru foarte important: ştiu că nu locuieşte în mine, adică în trupul meu, ce este bun, ca, la final de capitol, Sfântul Pavel să strige: Om nenorocit ce sunt (Romani 7). Oare am ajuns la această încredinţare, că ştiu – ceea ce locuieşte în mine nu este bun?
Uneori, am impresia că spovedim morţi, că împărtăşim morţi, că cununăm morţi – toate aceste Taine având valoare doar dacă cel care vine la ele întâi este viu. Şi atuncei morţii trebuie să învieze, iar învierea aceasta este naşterea din nou. Fără aceasta ne chinuim în zadar, cum spunea Părintele Iosif: punem carul înaintea boilor. Cum se întâmplă naşterea din nou? Ne spune Evanghelia de azi, prin ceea ce a făcut samarineanul. Acesta Îl reprezintă pe Hristos, Care toarnă untdelemn – adică Duhul Sfânt. Dar ca să vină Duhul Sfânt, trebuie să vină mai întâi sângele. Sângele lui Hristos, care ne poate învia. Acolo unde omul nu ştie de sângele lui Hristos, nu ştie nici de Duhul Sfânt şi nu ştie nici de naşterea din nou. Toate acestea trei sunt îngemănate şi le găsim subliniate la Părintele Iosif.
Pr. Florin Moldovan (Rodna, Bistriţa-Năsăud)
