4. Iisuse, darnicul nostru Stăpân, slavă veşnică Ţie!
O, cât de mult ne-ai îmbogăţit Tu pe noi în harul Tău!
Cât de pline sunt vistieriile noastre,
cât de scumpe sunt bogăţiile nopţilor noastre,
cât de strălucit este aurul amintirilor noastre,
cât de îmbelşugate rugăciunile noastre,
cât de fericite ne sunt lacrimile sfinţite de sărutul Tău,
cât de cereşti ne sunt cântările noastre acompaniate de îngerii Tăi!…
O, darnicul nostru, bogatul nostru Stăpân, cine oare ar mai putea fi atât de bogaţi ca noi
şi atât de îndatoraţi faţă de Tine!
5. Cântarea noastră poţi s-o începi de oriunde, ca şi dragostea Ta, fiindcă ea nu are un sfârşit sau un început, cum nu are ceea ce este între noi sau în noi.
Înainte de începutul cunoscut, era un neînceput în care eram înainte de a fi.
După sfârşitul de acum, va fi o continuare în care vom fi pe totdeauna, fiindcă tot aşa avem şi un nesfârşit, după cum am avut un neînceput, în amândouă fiind numai acest prezent fericit…
6. Înainte nu ştiam ce ştim acum, după cum azi nu ştim ceea ce vom şti mâine.
Starea de tot-mai-lumină prin care trecem astăzi ne încredinţează că totul va merge şi în viitor, cum a venit din trecut, crescând în strălucire, în frumuseţe, în putere şi în întindere până la contopirea cu ceea ce nu se poate nici grăi acum, din mult în mai mult,
din frumos în mai frumos,
din fericit în mai fericit,
din larg în mai larg,
din înalt în mai înalt,
aşa şi aşa,
veşnic şi veşnic…
– Şi, o, Iisuse, Domnul nostru, Mântuitor Nemărginit, toate acestea numai prin Tine, din Tine şi pentru Tine.
Slavă veşnică Ţie!
Traian Dorz / Mărgăritarul ascuns
Editura «Oastea Domnului» Sibiu, 2009