Ce greu îi este eului nostru să spună: „Îmi pare rău!”; „Iartă-mă!”
Cu mulţi ani în urmă, a trăit un om căruia nu i-a fost frică să spună: “Am greşit”. El era judecătorul Samuel Sewall. A făcut parte din comisia specială din Massachusetts care s-a ocupat de faimoasele cazuri ale vrăjitoarelor din Salem. A fost unui dintre judecătorii care a dat verdictul “vinovat” pentru aşa-numitele vrăjitoare. Însă mai târziu Sewall s-a convins că judecata sa a fost greşită.
Şi astfel, într-o zi rece de ianuarie din anul 1697, în timp ce Rev. Samuel Willard se îndrepta spre amvon, judecătorul Sewall i-a înmânat un document cerând ca acesta să fie citit înaintea tuturor oamenilor. Pe acea hârtie, judecătorul Sewall a scris că a greşit în verdictul pe care l-a dat cu cinci ani în urmă. Nu dădea vina pe nimeni, doar pe el. A cerut iertare de la oameni şi de la Dumnezeu. În nici un alt moment nu a fost mai curajos sau mai bun acest judecător decât atunci când a stat în biserică în faţa adunării credincioşilor, în timp ce pastorul îi citea mărturisirea: “Am greşit”.
Cât de vindecătoare pot fi aceste cuvinte, şi totuşi cât de greu recunoaştem că am greşit!…
Cât de diferită ar fi părtăşia dintre fraţi şi surori, dintre părinţo şi copii dacă toţi am învăţa să spunem sincer: “Îmi pare rău. Şi eu am greşit”.
Cristina
