Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Din învăţăturile Sfinților Părinți – Părintele Efrem Athonitul

Din învăţăturile Sfinților Părinți – Părintele Efrem Athonitul

Din învăţăturile Sfinților Părinți – Părintele Efrem Athonitul

* Adevărul ne eliberează de legăturile minciunii şi amăgirii… Duhul lui Hristos ne-a unit şi suntem toţi ca unul. Să ne rugăm pentru ceilalţi, ca să ne întreţinem unul pe altul cu dragostea şi cu unirea sufletească a lui Hristos. Să avem iubire unul către celălalt, să ne îngăduim unul pe altul, căci faptele noastre de multe ori nu sunt făcute cu grijă.
* Lui Hristos îi pare rău pentru noi şi nu ne părăseşte, dar îndepărtează harul Său de la noi, pentru ca omul să se cuminţească şi să înţeleagă că a greşit şi să se întoarcă prin pocăinţă pe calea dreaptă, pentru ca iubirea binecuvântată a lui Hristos să revină. Hristos este mângâierea şi izbăvirea noastră.
* Fără învăţăturile Evangheliei nu avem călăuză, nu avem busolă, nu avem nimic, nu ne putem mântui.
* Aici, la mănăstire, am venit ca la un cabinet medical, am venit să ne facem bine, nu să ne îmbolnăvim mai rău. La spital, bolnavii se ajută unul pe altul, se compătimesc, îi uneşte durerea. Pe noi de ce nu ne leagă dragostea lui Dumnezeu? Am venit aici să facem sacrificii unul pentru altul. Fără dragoste nu putem face nimic. Iubire desăvârşită are acela care se vinde pentru aproapele său.
* Cine este sârguincios în a face ascultare este plăcut părintelui său, ia lecţiile cele mai înalte şi merge la facultate. Când ne facem plăcuţi părintelui, ne facem plăcuţi lui Dumnezeu.
Pentru Hristos facem ascultare, nu pentru om, ascultarea merge la Dumnezeu prin părintele nostru.
* Unde există ordine şi pace, acolo este şi Dumnezeu; unde este dezordine, acolo este şi tulburare sufletească; iar unde este tulburare sufletească, acolo este şi diavolul.
* Când există rugăciunea părintelui, există ocrotire şi binecuvântare şi atunci omul sporeşte. De aceea nu trebuie să facem lucrurile cu neorânduială şi după bunul nostru plac, căci acestea nu ne sunt de folos pe calea duhovnicească.
* Apostolii şi toţi oamenii sfinţi au aşezat tot adevărul evanghelic pe credinţa şi neprihănirea vieţii. Nu poate exista viaţă creştină dacă nu există neprihănire. De aceea fiecare dintre noi să rămână la cele pe care i le-a hărăzit Dumnezeu. Unul este în preoţie, altul în viaţa de familie, altul în altă parte. Acolo unde l-a aşezat pe fiecare Dumnezeu, acolo să rămână şi să se nevoiască, ca să-L mulţumească pe Dumnezeu.
* Când Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru toate, îl facem pe Dumnezeu să ne dea mai multe… Lui Dumnezeu nu-i place atunci când cârtim.
* Câţi în această lume au răbdat chinurile oamenilor, câţi au fost învinuiţi şi defăimaţi, înjuraţi şi îndureraţi, câţi au suferit de boli şi de alte răutăţi, ridicându-şi crucea lor, au după aceea dreptul de a cere învierea. De aceea îngăduie Dumnezeu să ridicăm crucea şi să îndurăm suferinţe, ca să căpătăm dreptul de a învia. Nu ridicăm crucea? Atunci să nu aşteptăm înviere.
Bunul Dumnezeu, ca să nu rămânem şi noi fără înviere, ne dă să ridicăm câte o cruce, pentru folosul veşnic al sufletului nostru.
* Eforturile întru Dumnezeu au mare răsplată şi îl învrednicesc pe om să primească slavă şi cinste de la Dumnezeu.
* Neprihănirea are mare căutare la Dumnezeu. E nevoie de luptă trupească şi sufletească. Să stăpânim bine gândurile noastre.
* Când inima noastră este curată, gura noastră nu va rosti vorbe rele. Când inima noastră este curată, frumoasă şi înmiresmată, frumuseţe şi mireasmă va împrăştia.
* Să cugetăm mereu la ultima zi din viaţa noastră, la ultimele clipe; astfel nu vom mai păcătui.
* Diavolul întinde curse zi şi noapte, sapă tranşee, adună materiale de luptă, şi noi facem învoială cu acest vrăjmaş?
* Diavolul este uneltitor şi viclean; zi şi noapte e grăbit, se grăbeşte să ucidă sufletul nostru; duhul viclean conlucrează cu alt duh viclean, ca să distrugă sufletul, şi noi suntem nepăsători de mântuirea sufletului nostru, în vreme ce ar trebui să ne grăbim; vrăjmaşul se străduieşte să ne mănânce timpul, zilele, lunile şi anii noştri, până ce ajungem la moarte şi atunci ne va spune: “ai făcut asta, ai făcut-o pe cealaltă“, iar conştiinţa va fi nevoită atunci să aprobe; dar dacă toate acestea sunt minciuni, dacă am ţinut legea, dacă am făcut ascultare, atunci diavolii nu ne vor putea face nimic cu învinuirile lor mincinoase. Noi, când vedem cursele satanei, închidem ochii şi mergem într-acolo; vrăjmaşul încearcă să ne convingă de lucruri neîntemeiate şi mincinoase. Şi în timp ce diavolul are putere să ne prindă în mrejele sale, de cealaltă parte, noi Îl avem pe Iisus Hristos, călăuza noastră, Care luptă împreună cu noi prin harul Său, prin îngerii Săi, prin Biserica Sa.
* Când aici, pe pământ, prin lucrări şi fapte bune curăţim sufletul nostru, acesta va fi pregătit să treacă vămile văzduhului… De aici va depinde încotro va merge omul după moarte.
* Când suntem pe drumul lui Dumnezeu, suntem fericiţi, dar dacă mergem pe drumul diavolului, ne întristăm.
* Când lipseşte rugăciunea, lucrul, privegherea, veghea, spovedania, atunci răutatea va veni în noi.
* Creştinul care doreşte să se mântuiască trebuie să-şi schimbe gândurile şi hotărârile, să se străduiască să trăiască mai decent, mai simplu. Să înceteze strădania înfrumuseţării exterioare şi să se înfrumuseţeze pe dinăuntru.
* Omul trebuie să se pregătească mai întâi prin pocăinţă, prin părăsirea vieţii păcătoase, prin îmbăierea cu sfânta spovedanie, prin post şi rugăciune, prin iubirea aproapelui, şi atunci se va apropia, se va împărtăşi şi se va învrednici de viaţa veşnică. Însă cel care merge cu neruşinare să se împărtăşească atunci când se simte nepocăit, când este nespovedit şi necurăţit, acela nu are evlavie faţă de ceea ce primeşte. De aceea nu este vrednic de viaţa veşnică, ci este vrednic de pedeapsă.
* Preoţia este o mare treaptă, şi prin evlavia pe care o arătăm către preoţi Îl cinstim pe Însuşi Dumnezeu şi harul Sfântului Duh.
* Dacă inima omului este curată, atunci şi cuvintele lui vor fi cuviincioase, şi diferitele mişcări şi simţuri ale trupului vor lucra după curăţia şi neprihănirea inimii…
* Faptele bune sunt rugăciunea, pocăinţa, cântarea bisericească, participarea la slujbele religioase, sfânta spovedanie, sfânta împărtăşanie, ajutarea celorlalţi pe orice cale, cu cuvântul sau cu lucrul, şi îndeosebi prin lucrările dragostei care se fac cu cuget smerit.
* Hristosul nostru este Dumnezeul dragostei, al îngăduinţei şi al iubirii de oameni. Este plin de iertare şi milă, dar este şi drept. Toate celelalte haruri au primit loc şi înfăţişare în viaţa noastră. Ne şi miluieşte Dumnezeu, ne şi îngăduie. Ne dă cu îndestulare. Ne iartă mereu, dar nu şi-a arătat dreptatea, pentru ca lucrarea iubirii şi îndurării Lui să-l poată mântui pe om. Însă după moarte, la a Doua Venire, toate aceste îndurări vor fi înlăturate şi va lucra dreptatea lui Dumnezeu.
* Oricât s-ar strădui omul, dacă Hristos nu-i dă binecuvântarea Sa, nu va reuşi absolut nimic. Rugăciunea nu are alt rost decât să cheme ajutorul lui Dumnezeu. Iar o dată venit ajutorul lui Dumnezeu, omul conlucrează cu el şi are mare câştig duhovnicesc.
* Nepăsarea, trândăvia şi somnul sufletului sunt groaznice, sufletul doarme şi păşeşte prin viaţă ca un robot, fără să simtă rostul şi înclinaţia omului.
* Diavolul nu vrea sub nici un motiv ca creştinul să se roage într-una la Dumnezeu, deoarece ştie că în felul acesta se înarmează cu o putere uriaşă şi îl dezarmează pe el.
* Înţelepţii părinţi au lovit păcatul cu îndrăzneală. Vindecarea definitivă a patimilor se face prin încetarea nălucirilor, adică a împrăştierii minţii…

Author: admin

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!