Ce-adânc mã mângîi Tu Pãrinte
când noaptea îmi îndrept spre Tine
iubirea inimii fierbinte
de unda lacrimilor line.
Ce-adânc mã mângâi Tu când zorii
zâmbesc pe-a zilei nouã faţã
şi noul har îmi dã fiorii
curaţi ai dragostei de viaţã.
Ce-adânc mã mângîi Tu când toate
cãrãrile pãrând închise
în clipa cea din urmã poate,
vãd zarea luminându-mi-se.
Ce-adânc mã mângîi Tu când seara
cu genele înrourate
îşi lasã fruntea lin povara
pe mâinile împreunate.
Ce-adânc mã mângâi Tu oriunde
şi-n orice timp mã-nalţ spre Tine
când inima-n adânc ascunde
trãirea dragostei divine.
Traian Dorz, din ”Cântarea anilor”
