În Biserica Nou-Testamentală, cele mai alese jertfe pentru Dumnezeu sunt: inimă nouă, suflet bun, gând curat, conştiinţă sănătoasă. Cine este bun şi curat la suflet se roagă şi cultivă nevinovăţia. Cine este sfânt se sfinţeşte şi mai mult, este Biserică sfinţită pentru Dumnezeu, Templu pentru Duhul Sfânt. Cine se depărtează de înşelăciuni, lăcomie şi trufie se apropie de Dumnezeu. Cu cât cineva se depărtează de cele rele, se apropie mai mult de Dumnezeu.
Cea mai grasă jertfă ce putem aduce lui Dumnezeu este aceea de a scăpa un om de la primejdii, de la moartea veşnică şi a ne păzi neîntinaţi de lume. Religiozitatea cuiva se arată în sfinţenia sa. Viaţa este dar de la Dumnezeu. Păstrarea vieţii, sfinţenia şi desăvârşirea ei atârnă de părtăşia şi comuniunea creaturii cu Creatorul ei. Comuniunea sufletului cu Dumne-zeu este esenţa vieţii creştine; iar Persoana Divino-Umană a Domnului Iisus Hristos este continuată în creştinism.
Domnul Iisus Hristos este acelaşi ieri, astăzi şi în veci. Şi Jertfa Lui de pe dealul Golgotei este o prelungire în timp şi spaţiu până la revenirea Sa cu slavă, când, fericiţi, ne vom împărtăşi cu viaţa cea adevărată din Raiul Etern. Crucea Domnului stă martoră între noi şi El de-a lungul veacurilor, aducându-ne darurile Jertfei Lui (cf. Lc 22, 19-20). Setea după desăvârşire, mai presus de toate energiile vieţii, înalţă pe o treaptă mai sus, spre o stare existentă superioară, pur-tând triumfător peste vremi chiar vitrege inimile purtătoare de Hristos-Domnul, spre o eternitate veşnic fericită.
* * *
Pentru că nu-L putem vedea pe Dumnezeu, aceasta nu ne răpeşte libertatea şi dreptul de a-L simţi. Dumnezeu a înzestrat pe om, creatura Sa, cu cinci simţuri. Ceea ce nu vedem simţim, sau mirosim, au pipăim etc. etc. Prezenţa lui Dumnezeu se simte şi puterea Lui cea veşnic trează se vede şi se observă în toate mişcările Universului.
Când fulgeră şi tună, când trăsneşte, când seceta pâr-joleşte faţa pământului, când se înnourează şi iarăşi se însenină, toate stihiile cereşti, cele de pe pământ şi din afara lui sunt pline de Duhul lui Dumnezeu. El este veşnic lângă noi şi chiar în noi. Dacă soarele de pe cer, creaţie atât de minunată, răspândeşte atâta lumină peste tot pământul şi este părtaş cu noi la suferinţele noastre, se amestecă la toate ale noastre şi nimic şi nimeni nu-i poate sta împotrivă, sau să întunece strălucirea lui, cu cât mai mult Dumnezeu, Care toate le-a creat, Care cercetează inima şi rărunchii, care pătrunde în sufletele noastre, străbate gândurile noastre, se ascunde în întunericul cel mai neînţeles de noi ca un ascuns mărgăritar sau alt neînţeles de noi. Binele pe care-l săvârşim este sub povaţa Lui, când comunicăm cu El; iar răul se săvârşeşte sub privirea Lui, spre ocara şi osânda noastră veşnică.
Pentru Dumnezeu, Universul întreg este ca o singură casă, sau ca o carte în mâna celui mai iscusit cititor. Dumnezeu nu are nevoie să i se aducă rapoarte despre felul cum ne desfăşurăm viaţa, în păcat sau în virtute. Noi trăim sub permanenta Sa privire. Trăim în sânul Lui. Când poporul lui Israel păcătuia la poalele muntelui Sinai, Dumnezeu îl înştiinţează pe Moise. Şi care a fost urmarea? Au primit plata ce se cuvine dezertorilor de la adevărata învăţătură. La fel se va face tuturor acelora care dezertează de la unica învăţătură dată Sfinţilor o dată pentru totdeauna şi ies de sub revărsarea divinului har ce se revarsă din Jertfa Crucii de pe Golgota.
va urma
Grăiţi cuvântul Domnului / Cornel Rusu. – Sibiu : Oastea Domnului, 2011