Mărturii Meditaţii

LA PRAZNICUL ADORMIRII NĂSCĂTOAREI DE DUMNEZEU

Biserica noastră Ortodoxă învaţă că Preacurata n-a rămas îngropată în mormânt, ci – printr-o minune – a fost înălţată în slăvile vieţii cereşti. Iar învăţătura aceasta nu e întemeiată pe legende, ci pe Biblie, pe Cuvântul lui Dumnezeu.

În vedeniile sale, Evanghelistul Ioan a văzut pe Preacurata în slăvile vieţii cereşti: „Şi semn mare s-a arătat pe cer: femeie învăluită în soare şi luna sub picioarele ei şi pe capul ei cunună cu doisprezece stele” (Apoc 12, 1). Iar Psalmistul David, aşişderea, chipul Preacuratei l-a văzut în Psalmul 44: „Înainte a stătut Împărăteasa de-a dreapta Ta, în haină aurită îmbrăcată împodobită” (Ps 44, 11).

Peste tot, cultul Maicii Domnului îşi are temeiul lui în Biblie; îşi are temeiul lui biblic. Greşesc sectarii care resping cultul Maicii Domnului, spunând că nu îşi are temeiul în Biblie. Dar greşesc, de altă parte, şi acei care umblă să apere acest cult cu fel de fel de istorisiri şi ocoşeli omeneşti, cum face şi păr. Moţa prin «Lumina Satelor».

Cultul Maicii Domnului este arătat lămurit în Biblie şi el se poate oricând apăra şi susţine prin Cuvântul lui Dumnezeu. Însăşi Preacurata arăta acest cult prin cuvintele de la Luca: „Iată, de acum mă vor ferici toate neamurile” (Lc 1, 48).

Biserica noastră învaţă că Maica Domnului mijloceşte şi ea pentru noi la Fiul Său prin rugăciunile ei. Despre aceste rugăciuni mijlocitoare ale Maicii Domnului a scris aşa de frumos vestitul predicator ortodox Ilie Miniat, folosind locul de la III Regi capitolul 2, când Betşeba, mama împăratului Solomon, „s-a dus la împăratul să-i vorbească pentru Adonia, împăratul s-a sculat să o întâmpine, s-a închinat înaintea ei şi a şezut pe scaunul său de domnie. Au pus un scaun pentru mama împăratului şi ea a şezut de-a dreapta lui. Apoi mama lui i-a zis: „Am să-ţi fac o mică rugăminte; să mă asculţi”; şi împăratul i-a zis: „Cere, maica mea, şi te voi asculta” (III Regi 2, 13-20).

Asemenea a făcut Preaînaltul Dumnezeu cu Preasfânta Fecioară când s-a mutat aceasta de pe pământ la cer şi a intrat în palatele dumnezeieştii slave. A pus-o să şadă de-a dreapta Lui precum mai înainte a grăit aceasta Duhul Sfânt prin gura lui David: „Stătut-a Împărăteasa de-a dreapta Ta”.

Acolo se arată zicând către Dânsa: „Cere, Maica mea, şi Eu te voi asculta… Tu eşti Maică, Eu sunt Fiu. Cu dreptate este a cinsti Fiul pe Maică… Sunt Dumnezeu, sunt şi Fiu. Ca un Dumnezeu, îţi dăruiesc slava Mea; ca un Fiu, îţi dau inima Mea. Cere deci, Maica Mea, şi te voi asculta. Ca să cunoască lumea pe cine ai tu Fiu şi pe cine am Eu Maică adevărată. Şi aşa Te vor ferici toate neamurile”.

Cere, Maica Mea: cere sănătate celui bolnav, cere libertate celui rob, cere ajutor celui sărac, cere mângâiere celui întristat, cere mântuire celui ce călătoreşte pe mare.

Cere, Maica Mea: roagă-se ţie femeia cea stearpă să-i dai fii; fecioara, să-i păzeşti cinstea; ostaşul, să-i dai biruinţa; cel ce călătoreşte pe mare, să-l scoţi la liman; cel ce lucrează pământul, să-i trimiţi bună rodire; neguţătorului, să-i aduci câştig… Cere, Maica Mea, şi Eu te voi asculta…

Odinioară, la Roma cea veche, Coriolan, general preaviteaz, mâniindu-se asupra cetăţii, porni cu război înfricoşat asupra ei. Bate armata Romei, se suie pe zidul cetăţii şi, cu sabia în mână, ameninţă că va trece prin sabie şi foc întreaga cetate. Atunci romanii, înfricoşân­du-se, ieşiră cu mic, cu mare în calea lui, să-i ceară iertare. Tot poporul cel de obşte, bărbaţi, femei şi copii, toţi cu lacrimi în ochi, se suie pe zid şi se roagă în faţa lui Coriolan pentru iertarea şi viaţa lor. Însă el nu se moaie de lacrimile norodului, ci stă gata spre ucidere şi pierzare.

Dar când Coriolan văzu în mijlocul mulţimii faţa tristă a unei femei – şi aceasta era Veturia, mama lui – care plângea şi i se ruga, aducându-i aminte de laptele ce l-a supt şi de dragostea ei de mamă, lui Coriolan îndată i se stinse mânia, sabia îi cade din mană, se împăcă cu Roma şi intră în cetate ca un fiu al ei…

Aşa este şi cu noi. Noi suntem cetatea care L-a supărat pe Dumnezeu. Sabia Lui stă trasă pentru pedeapsă. „Sabia Sa luceşte, arcul Său l-a încordat” (Ps 7, 13). Dar… când Se va întoarce Judecătorul cel Drept pe care L-am supărat şi va vedea faţa Maicii Lui care se roagă pentru noi, îndată lasă „sabia” şi „arcul” dumnezeieştii lui urgii; îndată face cu noi pace şi ne dă iertarea cea dorită. „Căci mult poate rugăciunea Maicii pentru îmblânzirea Stăpânului”.

Unde eşti tu, păcătosule între bărbaţi? Sau unde eşti tu, păcătoasă între femei? Iveşte-te, să-ţi dau o veste preafericită. Ai îndrăzneală! Este cine să-ţi ajute la atâta primejdie. E Preasfânta Fecioară. Fie Fiul lui Dumnezeu plin de urgie împotriva ta, de se va ruga Maica Lui pentru tine, Se va îmblânzi şi te va ierta, căci Îi este Maica şi „mult poate rugăciunea Maicii pentru îmblânzirea Stăpânului”.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, roagă-te Fiului tău pentru noi păcătoşii!

«Isus Biruitorul» nr. 33 / 11 aug. 1935, p. 4

Părintele Iosif Trifa la zile de sărbătoare
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2016

Lasă un răspuns