1. Adevărul este realitatea, este ceea ce se vede, se simte şi se pipăie.
Adevărul este ceea ce este.
Numele Adevărului este ca numele lui Dumnezeu: Cel ce este (Exod 3, 14).
Pentru că el este şi veşnic, este şi viu şi este şi real.
El este realitatea însăşi, deplină şi neschimbată.
2. Toate celelalte sunt păreri. Azi au o înfăţişare, mâine alta.
De aproape par într-un fel, de departe, în altul.
Dintr-o parte au un chip, dintr-o altă parte au un altul.
Numai Adevărul există pretutindeni, ca şi Dumnezeu.
3. În unele lucrări ni se arată lumina Adevărului, iar în altele, umbra sa.
În unele părţi, el este luminos, în altele umbrit.
În unele este sănătate, iar în altele este moarte.
După cum soarele – pentru ceea ce este sănătos – e viaţă şi rod, iar pentru ceea ce este bolnav, este uscăciune şi moarte.
4. Când Cuvântul Adevărului este primit într-o inimă smerită şi curată, Duhul Adevărului încredinţează inima aceasta că şi Cuvântul, şi vestitorul care îl aduce sunt vrednici de primit şi de urmat.
Fiindcă Duhul lucrează împreună cu Cuvântul.
5. Când Cuvântul este adevărat, iar vestitorul este mincinos, Duhul dă dreptate Cuvântului. Dar îl osândeşte pe cuvântător.
Iar cei cu inimile curate vor desluşi bine glasul Duhului şi-l vor înţelege,
despărţind Cuvântul de cuvântător.
6. Când nici cuvântul şi nici cuvântătorul nu sunt din Adevăr, atunci Duhul Adevărului va grăi celor ce-l deosebesc că El, Adevărul, nu este nici în cuvântul, nici în cuvân¬tătorul acesta,
iar inimile curate şi smerite se vor depărta de amândoi.
7. Duhul Adevărului este inteligenţa lui Dumnezeu,
este înţelepciunea cea mai înaltă
şi lumina cea mai curată,
şi ordinea cea mai desăvârşită.
Această înţelepciune pătrunzătoare este cea prin care toate realităţile ne devin străvezii şi ne sunt desăvârşit înţelese,
cea prin care orice întuneric devine luminos
şi orice viitor, pătruns,
şi orice problemă, limpezită,
şi orice adâncime, depăşită,
şi orice înălţime, uşoară.
Acesta este Duhul Adevărului, Care ne deschide orice carte, pentru că El Însuşi este Cartea;
ne limpezeşte orice taină, pentru că El Însuşi este miezul tuturor tainelor.
Aceasta este lumina lui Dumnezeu pentru ochii cei curaţi.
Şi este întunericul lui Dumnezeu de prea multă lumină pentru ochii cei întinaţi.
8. De ce oare lumea nu poate primi Adevărul?
Pentru că nu-L vede şi nu-L cunoaşte în lucrări.
Nu-L vede în materie şi nu-L cunoaşte în spirit.
Nu L vede în cuvinte şi nu L cunoaşte în fapte.
Dar voi, a spus Domnul Iisus, Îl cunoaşteţi, căci rămâne cu voi şi va fi în voi.
Da, numai aceştia Îl cunosc.
9. Dar, ca să putem cunoaşte Adevărul, adică realitatea pe toate dimensiunile timpului şi întâmplărilor despre orice lucru, despre orice idee şi despre orice om, trebuie neapărat să avem Duhul Adevărului.
Adică lumina inteligenţei dumnezeieşti.
10. Lumina inteligenţei dumnezeieşti lucrează prin Cuvântul lui Dumnezeu în mintea noastră.
Şi prin descoperirea lui Dumnezeu, adică prin revelaţia Lui în inima noastră (Apoc 1, 1).
Aceste două minuni lucrează în toţi acei care au devenit ai lui Dumnezeu.
Şi ele lucrează în ei în măsura în care cunosc tot mai adânc taina acestei stări, printr-o tot mai curată şi strălucită întrepătrundere cu Hristos.
Din starea aceasta nu mai este nici un hotar între materie şi spirit.
Nici între om şi înger.
Prezenţa lui Dumnezeu luminează totul fericit şi clar.
11. Deşi este adevărat că Domnul Iisus nu i-a părăsit pe ai Săi niciodată, ci a fost credincios totdeauna făgăduinţei lăsate faţă de ei când a zis: „Iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacurilor”, totuşi este tot aşa de adevărat că El S-a suit la cer şi şade de-a dreapta Tatălui.
Dar iarăşi va veni, cu mărire, ca să judece viii şi morţii.
Şi apoi împărăţia Lui nu va mai avea sfârşit.
Aceste trei adevăruri una sunt. Şi unul sunt.
12. Când va fi intrat numărul deplin al tuturor celor aleşi, Domnul Iisus va veni pentru toţi deodată,
precum venise şi pentru fiecare pe rând…
Va veni să învie şi trupurile lor în forma slăvită în care Şi-a înviat Trupul Său.
Şi să facă dreptate, aşezând din nou toate lucrurile în lumină şi în curăţie.
Precum erau înainte de păcat (I Cor 15, 25-28).
13. Chiar Domnul Iisus Însuşi va veni. Se va în¬toarce la noi iarăşi, ca să ne ia şi pe noi la Sine, după cum ne-a promis.
Şi după aceea vom fi pe totdeauna cu El (I Tes 4, 17)
şi vom vedea pe totdeauna faţa Lui.
Iar Numele Lui va străluci pe frunţile noastre în locul numelui de ocară pe care îl purtasem atât de mult din partea lumii şi prin ea,
din pricina Lui.
14. Cine oare îşi va mai aduce aminte altfel, în acea fericită şi dulce stare veşnică, de clipa suferită pe pământ, decât cu o mângâietoare mulţumire?
Decât cu o fericită bucurie?
Decât cu un simţământ de sfântă laudă că, în vremea suferinţei Lui, I-am purtat şi noi cu vrednicie ocara Sa
şi cu răbdare Crucea Sa,
şi cu dreptate rănile Sale,
şi cu nădejde aşteptarea Lui,
şi cu cinste Numele Său?
15. Tot ceea ce trece este scurt fiindcă trece.
Tot ceea ce este lung numai pare că este lung, dar nu-i. Fiindcă şi acesta, oricât de lung pare, tot trece şi el.
Scurtă este şi întristarea ca şi bucuria pe acest pământ. Numai celui care suferă silit, aceluia i se pare că este lungă.
Scurtă este şi vremea suferinţei, ca şi vremea fericirii în această lume.
Numai celui care îşi îndură suferinţa fără de nădejde, aceluia i se pare că este lungă.
Scurtă este şi viaţa tuturora, ca şi timpul fiecăruia. Acum şi aici.
Numai acelora cărora le merge greu în lumea asta li se pare că viaţa lor nu mai trece. Că vremea lor nu se mai sfârşeşte odată.
16. Când îţi este vremea înainte, ţi se pare totdeauna că nu mai trece niciodată, că parcă în veci va ţine.
Când o ai în urmă însă, abia atunci vezi cât de repede a trecut.
Iată, oamenii vorbesc de miile de ani, ba chiar de milioanele de ani, ca despre o secundă care a trecut.
Căci după ce au trecut, ce valoare mai au?
Şi totuşi nu este chiar aşa!
17. Unitatea de măsură pentru timp este secunda.
Spui timp, spui secundă! Adică o clipă.
Clipa! Iată timpul!…
Clipă este lucrarea noastră din lume,
clipă este suferinţa de aici,
clipă este aşteptarea de acum,
clipă este întreaga viaţă pământească
şi clipă este toată slava lumii acesteia… Şi trecerea noastră prin ea.
Atunci, cât de nebun trebuie să fie acela care îşi dă veşnicia lui pentru clipa asta!
18. Şi cât de înţelept este acela care poate să nu uite niciodată acest lucru! În nici una din stările acestea prin care trecem grăbiţi peste faţa acestui scurt, amă¬gitor şi îngust pământ pe care lăsăm numai pe o clipă urma unei umbre…
şi în această scurtă şi amăgitoare clipă pe care o numim viaţă.
Căci numai acela va şti să le folosească bine.
19. Când priveşti de jos în sus, toate nimicurile lumii ţi se par nespus de mari.
Doar când le priveşti de sus în jos, abia atunci le vezi cât de mici sunt.
20. Când priveşti de la început spre sfârşit, totul ţi se pare nespus de lung.
Când însă priveşti de la sfârşit spre început, abia atunci vezi ce scurt a fost.
O, Doamne Dumnezeule al Înţelepciunii, învaţă-ne cum să privim înţelept la toate.
Amin.
Eterna iubire / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2007
