Înainte de a fi Cuvântul lui Dumnezeu, nu era soarele, nu era lumea. Când s‑a auzit pentru prima dată: „Să fie lumină!”, prin Cuvânt a fost!
Înainte de a auzi noi Cuvântul lui Dumnezeu, inima noastră era pustie şi întunecoasă. Dar prin auzirea Cuvântului lui Dumnezeu, s-a făcut lumină în sufletele noastre.
Ne bucurăm din suflet, dar ne şi cutremurăm!… Pentru ce? Pentru că spune că cineva ar putea să audă Cuvântul lui Dumnezeu şi totuşi să nu-L păzească… Atunci întâmplarea din versetele citite mai sus se poate să se potrivească unora dintre noi.
Dar se poate, frate? Cineva să audă Cuvântul lui Dumnezeu şi să nu-L păzească?
Dar se poate, frate? Cineva să spună Cuvântul lui Dumnezeu chiar cu buzele lui şi să nu-L păzească?
Se poate! Dacă nu s-ar putea, nu s-ar vedea aşa des!
Zilele trecute veneam de la lucru cu un autobuz. În faţa mea scria: „Fumatul oprit!”. De altă parte am văzut cum scria: „Conducătorul autobuzului are drept să controleze biletele”. De cealaltă parte scria: „Oricine va fi găsit fără bilete va fi amendat”. M-am uitat la toate aceste lucruri şi m-am gândit că e lege. Slavă Ţie, Doamne, că e lege. Şi peste lege nu se poate trece. Binecuvântaţi să fie acei care au întocmit legile drepte, pentru ca acei ce le calcă să fie într-adevăr pedepsiţi, ca să fie ordine şi dreptate după rânduială…
Dar am văzut în lume altceva! Când omul se urcă în autobuz, conducătorul îi ia bănişorii şi şi-i pune în buzunar fără să-i mai dea şi bilet. Când a plecat autobuzul, conducătorul aprinde ţigara şi nu se sinchiseşte că şaizeci de persoane trebuie să îndure şi să înghită fumul lui în plămâni. Şoferul habar nu are. În faţa lui scrie clar: „Fumatul oprit!”, dar el s-a obişnuit atât de mult cu acest scris, încât pentru el nu mai înseamnă nimic.
În faţa lui scrie: „Nimeni nu are voie să urce fără bilet!”, dar lui nu-i pasă. S-a obişnuit atât de mult, încât lui nu-i pasă de călătorii care merg fără bilet; ba, lui îi place aşa, că buzunarul lui se umple.
Aceasta-i Legea? Aşa se respectă Legea?
Aude cineva Cuvântul lui Dumnezeu şi să nu-L trăiască? Nu cumva avem Cuvântul lui Dumnezeu scris pe pereţi în casa noastră? Nu cumva îl privim mereu?
Nu cumva avem Cuvântul lui Dumnezeu în buzunarele noastre şi îl purtăm cu noi?
Ne-am obişnuit cu El aşa de mult, încât nouă nu ne mai spune nimic acest Cuvânt a lui Dumnezeu?
Îl putem avea scris pe pereţi şi în cărţi, şi totuşi să nu-l avem în inimile noastre!
O, dacă ar fi fost scris în inima acelui şofer cuvintele Legii care erau scrise în faţa lui, atunci inima lui nu l-ar fi lăsat să le calce.
O, de-ar fi scris în inima mea! O, de-ar fi scris în inima ta, frate, Cuvântul pe care-l auzim noi, cuvintele pe care le spune Dumnezeu, cuvintele pe care le spunem noi – atunci casele noastre nu ar fi prăbuşite, căci n-ar fi zidite pe nisip.
Unul şi-a aşezat casa pe stâncă! Binecuvântat să fie acest om cu judecată! Asta-i o judecată sănătoasă. Binecuvântaţi să fiţi voi, toţi care, atunci când ascultaţi Cuvântul lui Dumnezeu, îl şi păziţi cu scumpătate.
Binecuvântată să fie casa care se întemeiază astăzi! Noul cămin care se întemeiază astăzi să fie aşezat pe această Stâncă – Hristos. Şi atunci orice şuvoaie ar veni peste el, va birui.
De ce trebuie să vină şuvoaiele, fraţii mei dragi? De ce să vină şi vânturi, şi şuvoaie, şi valuri? De ce? Ele vin să examineze! Ele vin să încerce! Ele vin să dovedească ce suntem şi pe ce suntem aşezaţi, pe ce am clădit, pe ce clădim!
din vorbirea fratelui Popa Petru (Săucani) la nunta de la Corocăieşti – 14 mai 1978
Strângeţi fărâmiturile / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2010 – vol. 1
