„Ce vă spun Eu la întuneric voi să spuneţi la lumină; şi ce auziţi şoptindu-se la ureche să propovăduiţi de pe acoperişul caselor” (Mt 10, 27).
„Cine nu-şi ia crucea lui şi nu vine după Mine nu este vrednic de Mine” (v. 38). Ca ucenici ai Domnului Iisus şi urmaşi ai Sfinţilor care s-au nevoit a urma cu credincioşie modelul ascultării Lui de Tatăl, dorinţa sufletelor noastre este de a putea fi folositoare semenilor noştri în acelaşi fel în care Domnul şi Mântuitorul nostru ne-a încredinţat slujba împăcării noastre prin devenirea de copii ai Lui după har, şi, învăţând de la El, să ducem mai departe în familia noastră şi celor ce ne înconjoară vestea minunată a iertării.
Avem trebuinţă să primim Evanghelia împăcării în mod personal din mâna Domnului, în felul cum El personal a dat-o Sfinţilor o dată pentru totdeauna. Altfel, nu o vom înţelege aşa cum ar trebui s-o propovăduim. Domnul Iisus vrea să vorbească inimii noastre, şoptind în urechea noastră. El vrea să aibă părtăşie tainică şi sfântă cu noi şi în toate căile noastre să fim binecuvântaţi de El. Nerespectând personalitatea Sa în noi, vom ponegri Adevărul şi cuvintele noastre vor fi lipsite de Harul Divin.
Un pretins predicator spunea într-o adunare: „Poţi să porţi la grumaz o roabă de cruci, nu-ţi foloseşte la nimic, dacă nu ai naştere din nou”. M-am temut de o declanşare a mâniei lui Dumnezeu la astfel de expresii.
Cunoaştem valoarea naşterii din nou care-L face pe Hristos să locuiască în noi; dar fiindcă avem un duşman înrăit, neveghind, putem pierde părtăşia divină. Cunoaştem valoarea Crucii, care este semnul biruinţei Domnului Iisus asupra iadului. Prin Cruce am fost eliberaţi de robia morţii şi a iadului. Dar ca să pui Crucea, semnul biruinţei şi al dragostei divine, în legătură cu roaba transportatoare de gunoi şi alte necurăţii este hulă şi chiar blasfemie adresate lucrurilor sfinte, adică defăimare.
Ucenicul este legat de Domnul său cu funia dragostei divine pe viaţă şi pe moarte, în cea mai înaltă părtăşie. Să observăm trei lucruri însemnate:
1. Putem avea părtăşie personală cu Domnul. Avem multe dovezi biblice şi chiar şi noi suntem convinşi de intimitatea Sa. El este prietenul nostru în singurătate şi tovarăş nedespărţit în timpul nopţii.
2. Prin Cuvânt, El se adresează direct nouă: „Ceea ce vă spun eu…”, contact puternic, direct şi impresionant: „la ureche”. Nu cu tunetul de pe Sinai, ci şoptit duios, dulce, liniştit şi cu tărie.
3. Asemenea comunicări divine ni se repetă mereu: „Ce vă spun, ce auziţi”. Avem nevoie de îndrumări mereu repetate. Să facem tot ce este necesar ca să auzim glasul Lui în meditaţii, în singurătate şi prigoane, în rugăciuni, în părtăşie şi în experienţele vieţii. Să folosim ocaziile ce ni le oferă Domnul: duminici, sărbători, timpul de boală, vegherea în timpul nopţii, prigoane şi vorbiri de rău din pricina Evangheliei, a vestirii lui Iisus cel Răstignit, timpul fără încetare în rugăciuni. Avem nevoie de îndrumarea Sa personală, de părtăşia Sa intimă prin ascultare, împlinire a voii Sale, care este sfinţirea noastră, rugăciuni, împărtăşirea cu Sfintele Taine Euharistice, Sf. Liturghie, părtăşia cu Sfântul Său Cuvânt.
va urma
Iisuse, vino la noi! / Cornel Rusu. – Sibiu : Oastea Domnului, 2011
