Noi nu sărbătorim ziua femeii la 8 martie; atunci sunt toate femeile. Femeile noastre nu-s ca toate. Mamele noastre sunt unice; soţiile noastre sunt unice; surorile noastre sunt unice, fetiţele noastre sunt unice. Uitaţi-vă şi vedeţi ce feţe sfinte avem şi ce putere sfântă, şi ce atmosferă sfântă pluteşte peste adunarea aceasta în care primează numai surorile noastre.
din vorbirea fratelui Traian Dorz
la ultima adunare la care a participat – Cluj, 14 mai 1989
Acum să ne întoarcem privirile spre surorile noastre. De-a lungul Evangheliei, nu numai în Vechiul Testament, dar mai ales a Noului Testament, Dumnezeu Şi-a ales pe lângă profeţii şi ucenicii Lui, pe lângă mesagerii dintre fraţi şi dintre apostoli, nişte mesageri minunaţi: acele inimi simţitoare, calde, dulci, frumoase, cum nu pot fi decât inimile femeilor sfinte. Şi de aceea Cuvântul lui Dumnezeu le dă ca exemple: voi uitaţi-vă la sfintele femei, urmăriţi îmbrăcămintea lor, podoaba lor, credinţa lor, râvna lor şi urmaţi-le credinţa. Pentru că în felul acesta vă veţi face părtaşi părinţilor lor.
Dumnezeu să fie slăvit că, atunci când a adus pe lume Lucrarea aceasta profetică a Oastei Domnului, a adus cu ea şi această minunată stare de misionarism a femeilor. De la început noi am cunoscut în Lucrarea Oastei nu numai pe mama Părintelui Iosif, care i-a pus de la şapte ani în mână Cuvântul lui Dumnezeu şi, ca un profet, i-a zis: „Ţine Cuvântul lui Dumnezeu. Prin acesta te vei mântui tu şi vei mântui şi pe alţii”. Şi Părintele a înţeles şi a împlinit profeţia. Aceasta a fost o mamă sfântă. Poate prima mamă sfântă din Lucrarea Oastei Domnului. Dar după aceea au venit – cunoaşteţi şi dumneavoastră – atâtea mame sfinte! Nu numai care au întemeiat familii binecuvântate şi au crescut copii sfinţiţi. Atâţia dintre fraţii noştri care se ridică aici acum şi spun Cuvântul lui Dumnezeu sunt copiii unor mame sfinte.
Aduceţi-vă aminte de mamele voastre şi respectaţi-le. În ziua aceasta a sfintelor mironosiţe, noi sărbătorim ziua femeii credincioase. Noi nu sărbătorim ziua femeii la 8 martie; atunci sunt toate femeile. Femeile noastre nu-s ca toate. Mamele noastre sunt unice; soţiile noastre sunt unice; surorile noastre sunt unice, fetiţele noastre sunt unice. Uitaţi-vă şi vedeţi ce feţe sfinte avem şi ce putere sfântă, şi ce atmosferă sfântă pluteşte peste adunarea aceasta în care primează numai surorile noastre.
Eu am vrut să mai spun acum [despre] pilda unor surori care au trecut în veşnicie, dar exemplul lor a rămas minunat şi fericit: Mariţa Iftimoiu de la Comăneşti, Lucreţia Moraru de la Laz, Susana Lador de la Chiuieşti, care sunt numai unele din multele pe care le-am cunoscut… Surori de jertfă, de rugăciune, misionare în slujba lui Dumnezeu. Nişte femei care au ajutat şi au răspândit Cuvântul lui Dumnezeu.
Vreau să vă citesc aici o poezie închinată femeii, surorilor noastre:
CÂND SPUI „FEMEIA”
Când spui „Femeia” ai spus „Mama”, ai spus „Soţia”, „Fiica”, „Sora”
şi-ai spus fiinţa cea mai scumpă şi mai iubită tuturora,
ai spus Iubirea şi Căldura, şi Frumuseţea – fără care
ar fi pustiu şi-ar fi-ntuneric, şi-ar fi-o tristeţe tot
– sub soare.Ce gol şi ce singurătate era în cele şase zile
când nu era în Rai Femeia, – pe toate luminându-i-le!
Iar când a fost făcută – dulce, ca dintr-un vis, ca dintr-o rană –,
ce minunată întregire le-a dat fiinţa-i diafană!E-adevărat că prin Femeie a mai venit şi întristarea,
dar tot prin ea-a venit şi harul, şi bucuria, şi salvarea.
Şi fără ea n-ar fi cântarea, sărut şi lacrimă sub stele
– şi ce-ar fi lumea fără-acestea, şi ce-ar fi viaţa fără ele?Să-L binecuvântezi pe Domnul şi mulţumeşte-I că-a făcut-o,
iar faţa mamei şi-a soţiei cuprinde-o dulce şi sărut-o;
pe fruntea sorei şi-a fetiţei fă semnul binecuvântării
cu mângâierea cea mai sfântă a bucuriei şi-a cântării.N-o întristaţi, ci mângâiaţi-o şi ajutaţi-o cu iubire
să-şi ducă sarcina şi crucea şi ea frumos spre mântuire;
căci când ea plânge, toate, toate sunt chinuite şi-ntristate,
iar când zâmbeşte ea şi cântă, ce fericite-s toate, toate!…Fii binecuvântată, dulce şi scumpă mamă şi soţie,
şi sora şi fetiţa noastră, – fiţi fericite pe vecie!
Cu lacrimi sărutăm obrajii şi ochii voştri-n sărbătoare
şi-ntreagă dragostea ne-o punem pe-al vostru suflet –
ca pe-o floare.(În Duminica Mironosiţelor, 1989)
Dorim din toată inima ca astfel de simţăminte să ni le statornicească în suflet Dumnezeu tuturor celor care suntem fiii, celor care suntem soţii, celor care suntem fraţii şi celor care suntem părinţii unor astfel de suflete pe care Dumnezeu ni le-a dat spre cel mai mare ajutor şi binecuvântare. O soţie bună, spune Cuvântul lui Dumnezeu, e un dar de la Domnul. Şi toate pot fi bune şi credincioase, dacă noi le iubim, ne rugăm pentru ele şi le ajutăm cu înţelegere şi cu dragoste. Chiar când trec prin momente de slăbiciune, să le înţelegem, să răbdăm totul şi să aşteptăm. Şi Dumnezeu va întoarce iarăşi cu bucurie întâlnirea şi petrecerea noastră.
Iubiţi-vă soţiile, mamele, surorile, fiicele. În fiecare dimineaţă când deschideţi ochii, deschideţi Cuvântul lui Dumnezeu împreună cu ea. Citiţi cinci versete, să vedeţi ce vă spune Dumnezeu pentru ziua aceea. Şi urmaţi apoi acest Cuvânt. Iar după ce aţi închis Biblia, aplecaţi-vă genunchii şi spuneţi-I lui Dumnezeu, în cinci cuvinte, ce aveţi nevoie să vă dea pentru ziua aceea. După aceea puteţi să plecaţi la muncă, la şcoală, la învăţătură, la orice datorie. Însă nu uitaţi, tot timpul zilei: dacă vi se iveşte ocazia să faceţi o faptă bună, faceţi-o fără să aşteptaţi nici o răsplată, nici măcar mulţumire. În fiecare zi străduiţi-vă să faceţi o faptă bună. Că dacă vom face aşa, în fiecare seară noi vom putea pune pe perna noastră un cap liniştit şi pe inima noastră nişte mâini curate. Şi vom putea primi de la Dumnezeu binecuvântarea pentru o faptă bună. Ziua în care nu faci un bine e o zi pierdută. Dumnezeu nu primeşte cu bucurie nici cuvântul, nici rugăciunea noastră, dacă nu sunt însoţite de o binefacere. Şi faceţi binele fără să aşteptaţi nimic în schimb. Tot ce nu plătesc oamenii plăteşte Dumnezeu. Dacă aţi dat cuiva ceva, fie într-un fel, fie într-altul, nu cereţi înapoi. Daţi ce aţi dat cu toată inima, fiind deplin încredinţaţi că Dumnezeu nu rămâne dator şi vă binecuvântează.
preluat din «Străngeţi fărâmăturile» vol. 4
