Iubiţii mei, ce ar fi putut Dumnezeu să facă mai mult decât atât? Ce-ar fi putut să ne făgăduiască mai mult decât atât: să fim copii ai lui Dumnezeu şi să fim moştenitori – aşa cum ne spunea un frate din I Ioan 3, 1: „Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Şi suntem. Lumea nu ne cunoaşte, pentru că nu L-a cunoscut nici pe El. (…) Şi ce vom fi nu s-a arătat încă. Dar ştim că atunci când Se va arăta El vom fi ca El şi-L vom vedea aşa cum este”.
Dragii mei! Ce-ar fi putut să ne făgăduiască Dumnezeu mai mult decât atât? Deci, ca să putem fi copii ai lui Dumnezeu şi să ajungem moştenitori împreună cu Dumnezeu, trebuie să fim născuţi pentru cer, născuţi din Dumnezeu, aşa cum ne spunea fratele Iacob din Ioan 3, versetul 9. Cei care sunt născuţi din Dumnezeu nu pot păcătui. Nu pot păcătui! Pentru că sămânţa Lui rămâne în ei şi nu pot păcătui, fiindcă sunt născuţi din Dumnezeu.
Vrem ca fiecare să poată ajunge să fie născut din Dumnezeu, aşa cum ne spune în Ioan 1: „El era în lume şi lumea a fost făcută prin El, dar lumea nu L-a cunoscut”. Dar ne punem întrebarea: Noi Îl cunoaştem? Căci apostolul spune acolo, într-un loc, în capitolul 15 de la I Corinteni: „Spre ruşinea voastră… (le spunea la corinteni şi ne spune şi nouă) vă spun, fraţilor, că sunt unii dintre voi care nu-L cunosc pe Dumnezeu”. Nu spune că toţi. Dar „unii dintre voi nu-L cunosc pe Dumnezeu”.
Deci aşa spune acolo în Ioan: „El era în lume şi lumea a fost făcută prin El, dar lumea nu L-a cunoscut. El a venit la ai Săi şi ai Săi nu L-au primit. Dar tuturor celor ce L-au primit pe El, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu. Născuţi nu din carne, nici din sânge, nici din voia firii vreunui om, ci din Dumnezeu (aşa cum ne spunea fratele, din Ioan 3, 9: „născuţi din Dumnezeu”). Cei care sunt născuţi din Dumnezeu nu mai păcătuiesc. Cei care sunt născuţi din Dumnezeu fac ceea ce spune psalmistul în Psalmul 1: „Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se opreşte pe calea celor păcătoşi şi nu se aşază pe scaunul celor batjocoritori. Ci îşi găseşte plăcerea în legea Domnului şi zi şi noapte cugetă la legea Lui”. Ce face? Zi şi noapte cugetă la legea Lui. Cine cugetă la legea Lui? Cel care-i născut din Dumnezeu. El zi şi noapte cugetă la legea lui Dumnezeu. El face ceea ce a spus psalmistul: „Doamne, chiar şi noaptea îmi dă îndemn inima să Te laud pe Tine. De şapte ori pe zi Te laud, Doamne. Nu voi da somn ochilor mei, nici aţipire pleoapelor mele până nu voi găsi un loc pentru Domnul Dumnezeul meu”.
Psalmul 1 se împarte în două, nu-i aşa? Întâi spune: „Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se opreşte pe calea celor păcătoşi şi nu se aşază pe scaunul celor batjocoritori. Ci îşi găseşte plăcerea în legea Domnului şi zi şi noapte cugetă la legea Lui”.
După aceea vine pilda; căci este şi o pildă în psalm. E împărţit psalmul în două. Şi poate să fie împărţit chiar şi în trei, nu-i aşa? „El este ca un pom sădit lângă un izvor de apă.” Auzi cum este cel născut din nou? „Este ca un pom sădit lângă un izvor de apă, care dă roade la vremea sa şi ale cărui frunze nu se veştejesc. Tot ce începe duce la bun sfârşit.”
Şi acum vine a treia parte: „Nu tot aşa este cu cei răi. Ci ei sunt ca pleava pe care o spulberă vântul. De aceea cei răi nu pot să ţină capul sus în ziua judecăţii, nici păcătoşii în adunarea celor neprihăniţi. Căci Domnul cunoaşte calea celor neprihăniţi. Dar calea celor răi duce la pierzare”.
Am văzut că lucrurile sunt împărţite în două, peste tot. Dacă ne ducem în Maleahi, capitolul 4, în primul verset, acolo vorbeşte despre cei răi şi spune aşa: „Iată că vine ziua care va arde ca un cuptor. Şi toţi cei trufaşi şi toţi cei răi vor fi ca miriştea. Ziua care vine îi va arde şi nu le va lăsa nici rădăcină, nici ramură”. Vedeţi, dragii mei? „Dar pentru voi (acum se îndreaptă către cei buni), care vă încredeţi în Numele Meu, va răsări soarele neprihănirii”. Auzi? „Veţi ieşi şi veţi sări ca viţeii din grajd şi-i veţi călca în picioare pe cei răi, că ei vor fi ca cenuşa sub talpa picioarelor voastre”.
Ce deosebire între cei răi şi cei buni!… Deci cei care sunt născuţi din Dumnezeu, iubiţii mei, aceia zi şi noapte cugetă la legea lui Dumnezeu.
Am vrea din toată inima, iubiţii mei, să putem ajunge în starea aceasta. Să putem spune şi noi: „Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Dumnezeu?”. Sau să putem spune şi noi: „De-acum nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine”. Sau să putem spune: „Chiar dacă L-am cunoscut pe Hristos altădată în felul lumii, acum nu-L mai cunoaştem în felul acesta”. Noi am vrea ca strângerea noastră să nu fie zadarnică, ci fraţii să se ridice, să crească, să ajungă la desăvârşire, cum a spus Apostolul Pavel: „Lupta cea bună m-am luptat, credinţa am păzit, de-acum mă aşteaptă cununa care mi se va da nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui”.
din vorbirea fratelui Ioan Voina la o adunare de revelion – 1972
Strângeţi fărâmiturile / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2010, vol. 3
