„Şi am văzut – scrie Evanghelistul Ioan – când a deschis Mielul (Iisus) una din cele şapte peceţi… şi mi-a zis vino şi vezi.
Şi am văzut, şi iată un cal alb; şi cel ce şedea pe el avea arc; şi s-a dat lui cunună şi a ieşit biruitor, ca să biruiască…
Şi, când a deschis a doua pecete, am văzut, şi iată alt cal, roşu; şi celui ce şedea pe el i s-a dat să ia pacea de pe pământ, ca unul pe altul să se înjunghie; şi s-a dat lui sabie mare…
Şi, când a deschis pecetea a treia, am văzut, şi iată un cal negru şi cel ce şedea pe el avea cumpăna în mâna sa. Şi am auzit glas în mijlocul celor patru vieţuitoare, zicând: O măsură de grâu pentru un dinar, şi trei măsuri de orez pentru un dinar…
Şi, când a deschis pecetea a patra, am văzut, şi iată un cal galben; şi celui ce şedea pe el îi era numele Moartea, şi iadul urma cu ea. Şi s-a dat lor putere ca să omoare peste a patra parte a pământului, cu sabie şi cu foamete şi cu moarte…
Şi, când a deschis a cincea pecete, am văzut sub jertfelnic sufletele celor junghiaţi pentru Cuvântul lui Dumnezeu.
Şi am văzut când a deschis pecetea a şasea: iată, cutremur mare s-a făcut şi soarele s-a făcut negru ca un sac de păr şi luna ca sângele.
Şi cerul s-a strâns ca o carte, învăluindu-se, şi toţi munţii s-au mutat din locurile lor.“ (Apoc. 6)
Această arătare se potriveşte cu profeţia Mântuitorului, de la Matei 24. În ea se vede mersul vremurilor de apoi, se vede mersul întreg al creştinătăţii. Calul cel alb închipuie venirea Domnului şi biruinţa Evangheliei.
Dar după această biruinţă urmează caii cei răi: calul cel roşu, cel negru şi cel galben; ofensiva şi biruinţa iadului, după care va veni iarăşi, la sfârşit, biruinţa Evangheliei. În toate locurile din Sf. Scriptură, vremurile de apoi sunt arătate ca vremuri de grozave stricăciuni sufleteşti şi urgii. Vremurile din urmă ale creştinismului sunt arătate ca mergând spre o biruinţă a iadului. „Calul cel roşu“ şi „fiara cea mare“ vor ajunge la putere (Apoc. 16 şi 17). Aşa sunt arătate şi în pecetea aceasta a cailor apocaliptici.
Nimeni n-ar putea şti de s-a deschis ori ba pecetea cailor apocaliptici. Aşa însă cum umblă vremurile şi oamenii de azi, parcă se aude prin lume ropotul cailor roşii, negri şi galbeni.
Un cal roşu, cu „sabie mare“, se pare că a fost şi războiul cel mare. Avem şi acum acest „cal roşu“. E diavolul, cumplitul vrăjmaş care omoară mereu pacea şi dragostea dintre oameni şi din sufletul lor.
Avem şi „calul cel negru“ care de ani de zile ne strigă şi nouă preţuri grozave: scumpete, lipsă şi mizerie.
Avem şi „calul cel galben“. Acesta e calul cel grozav ce vine cu „veşti de războaie, cutremure de pământ, ploi de cenuşă, foamete şi ciumă“ (Matei 24). Acesta e „calul“ ce ne ameninţă cu „un necaz aşa de mare cum n a fost de la începutul lumii până acum“ (Marcu 13). Cu adevărat, „moartea şi iadul“ umblă parcă prin lume cu acest cal. Ah! Ce seceriş grozav are moartea şi iadul în zilele noastre! E plină lumea de cumplite fărădelegi şi stricăciuni sufleteşti. E plină lumea de cei omorâţi cu sufletul de către „caii“ apocaliptici. E plină lumea de moarte sufletească.
Mergem spre „ziua mâniei Mielului“, când se va arăta iarăşi „calul cel alb“. „Apoi am văzut cerul deschis şi iată, s-a arătat un cal alb. Cel se stătea pe el era îmbrăcat în haină muiată în sânge. Numele lui este „Cuvântul lui Dumnezeu“; „Cel ce judecă“ (Apoc. 19, 11-13).
Vai de cei ce nici în aceste vremuri nu se trezesc din somnul răutăţilor!
Părintele Iosif Trifa, Sibiu, la 1 martie 1929
din volumul „Trăim vremuri biblice”
