1. Hristos este Piatra din capul unghiului.
O, oameni de pretutindeni şi de totdeauna,
în mijlocul vostru, Temelie veşnică, stă Unul,
El, Unicul
– şi voi nu-L cunoaşteţi…
În mijlocul ştiinţei şi al filozofiei stă El,
soluţia unică şi criteriul unic,
fără de care nu se poate rezolva nimic real şi convingător.
Ferice de înţelepciunea care Îl descoperă!
2. Hristos este Coloana Infinită
şi Punctul Unic Nemişcat
şi Osia întregului Sistem.
El este Nemişcarea Nordului Infinit, în jurul Căruia toate se mişcă cu o ascultare perfectă
din clipa când El S-a exteriorizat din Tatăl,
creând legile şi tainele cărora numai singur El nu le este supus (Filip. 3, 21; I Cor. 15, 28).
3. Hristos stă în mijlocul matematicii, El, Cel Întreg,
de la Care pornesc, adăugându-se, toate celelalte cifre
sau din Care ies
şi în plus-infinit şi în minus-infinit.
Căci în mare este El Unul, multiplicat cu El Însuşi,
până când se ajunge la numărul pentru care nu mai este denumire,
cum nu este nici sfârşit.
4. În mijlocul medicinii stă Hristos, singurul Medic desăvârşit.
Puterea şi ştiinţa lui Hristos au vindecat şi vindecă încă în chip minunat
cazuri care sunt inexplicabile chiar şi pentru medicina cea modernă şi pretenţioasă de astăzi.
El nu va fi întrecut niciodată şi de către nimeni.
5. În mijlocul Bisericii Sale stă Hristos.
Dar câţi oare Îl cunosc,
câţi Îl văd şi Îl adoră cu toată tăria sufletului lor?
În mijlocul Adunării şi Lucrării Sale stă El, Domnul şi Mântuitorul nostru, Iisus Hristos.
În mijlocul vorbirilor noastre,
în mijlocul tuturor cântărilor şi rugăciunilor noastre ar trebui să fie numai El,
focul şi puterea, vibraţia şi dulceaţa, harul şi înălţarea tuturor.
Ferice când este aşa!
6. Cu cât cineva poartă un conţinut mai de valoare, cu atât va fi mai modest şi mai tăcut.
După cum, cu cât poartă cineva un gol lăuntric, va face mai mult zgomot în jurul său.
Ca butoiul gol sau căruţa goală…
Cel care duce aur merge tăcând.
Cel cu adevărat vrednic nu se va lăuda cu aceasta niciodată.
Cine se laudă, acela nu este,
iar cine este, acela nu se laudă.
7. Lucrarea Domnului îşi are în iubire şi temelia şi vârful ei.
Şi începutul şi sfârşitul ei.
Numai prin iubire le putem pricepe şi descoperi pe toate.
Fără de ea, nimic.
În iubire este puterea şi temelia adevărului.
Nimic nu lucrează dacă nu se clădeşte pe acest fundament solid.
Şi cu acest material trainic, plăcut şi scump.
8. Începutul propovăduirii Sale, Domnul l-a făcut în Betania (Betabara – Ioan 1, 28),
iar sfârşitul ei, înălţarea Sa de pe pământ la ceruri, tot acolo a fost (Luca 24, 50).
Ca un ultim omagiu adus acestui loc al iubirii.
Sfârşind Lucrarea Lui de pe pământ, Domnul a lăsat dulcea nădejde şi mângâiere – pentru toţi cei preaiubiţi ai Săi – că celor ce trăiesc în iubire, Dumnezeu le face şi le păstrează cel mai mare har.
9. Lumea a cunoscut multe lucrări zidite pe forţă
sau pe bani,
sau pe glorie,
sau pe teroare,
sau pe minciuni
– dar nici una dintre ele n-a supravieţuit timpului.
Singură lucrarea lui Hristos, întemeiată pe iubire, a su¬pravieţuit veacurilor şi prăbuşirii, fiindcă este zidită pe El.
A rămas mereu şi va rămâne mereu numai ceea ce este întemeiat pe iubire…
adică pe singura temelie veşnică.
10. De ce oare noi oamenii mereu ne închipuim că trebuie să fie altfel de cum se întâmplă într-adevăr?
Oamenii aşteptară în Iisus un leu din seminţia lui Iuda şi un împărat din David
– iar ei văd acum un Miel şi un Rob…
Era un leu în înfăţişarea unui Miel.
Şi un împărat sub înfăţişarea unui Rob.
De aceea oamenii nu L-au cunoscut.
va urma
Traian Dorz, din “Piatra Scumpã”
