Când am plecat la Geoagiu, eram complet istovit şi zdruncinat de muncă şi boală. E destul să amintesc că am ajuns acolo cu o greutate de 48 kilograme. Atâta mai rămăsese din corpul meu! Eram numai o umbră de om. Toţi câţi mă vedeau clătinau din cap, în semnul că sunt pierdut.
Dar Domnul nu m-a lăsat. „Şi a înflorit din nou corpul meu” (Ps 72, 7). În 20 de luni, am câştigat 20 de kg în greutate. Era un adevărat record! O minune… Pe urmă, medicii m-au lăsat acasă, zicându-mi parcă: „Iată, te-ai făcut sănătos, de acum să nu mai greşeşti!… Să nu-ţi mai pui capul şi sănătatea în munca ce ai făcut-o. Retrage-te, trăieşte liniştit şi o vei putea duce până la adânci bătrâneţi”.
Dar, reîntors la front, puteam eu să fac aşa? Fronturile lâncezeau, foaia lâncezea, tipografia stătea ca o moară fără măciniş. Iar datoriile, ca nişte valuri furioase, ajunseră la un milion.
M-am aruncat din nou în luptă; şi n-a trecut nici anul şi, din 20 de kg, 15 se duseră pe gârlă. Lucram din greu şi boala aşişderea lucra, iarăşi din greu, în corpul meu. Singur Domnul ştie prin câte am trecut.
Ştiam ce va veni. Ştiam ce mă aşteaptă. Am căzut din nou. După Geoagiu, a venit Davosul. Pe la Paşti, eram iarăşi numai o umbră, un schelet. Ajunsesem iarăşi sub 50 de kg. Voiam să plec în ţară, dar nu era nădejde să pot ajunge viu. Domnul însă nu m-a lăsat. Rugăciunile celor ce s-au rugat şi se roagă pentru „slăbănogul Oastei” au căzut în pământ bun. Domnul iarăşi m-a mai întărit. Însă de o refacere nu se poate vorbi (afară de cazul că ar voi Domnul această minune). Boala s-a înfipt statornic în lutul meu. Restul vieţii mi se va trece trecând dintr-un sanatoriu în altul şi dintr-un pat într-altul.
Ei, şi de ce amintesc aici aceste lucruri personale? Nu cu drag le amintesc. Mă jenează chiar. O fac însă pentru că s-a aflat un preot care mă acuză că am făcut „afaceri rentabile” şi „negustoresc” cu Oastea Domnului.
Preotul [N N,] din Braniştea – Covurlui, nu vede altceva în ceea ce s-a făcut la Oastea Domnului decât „afaceri rentabile” şi „negustorie”.
Frumoasă judecată de preot! Foarte frumoasă!
Părintele Iosif Trifa
Davos (Elveţia), la 25 august 1933 „Oastea Domnului” nr. 37 / 10 sept. 1933, p. 2
