din vorbirea fratelui Traian Dorz la nunta de la Chimindia – august 1979
Dar, în afară de familia noastră în care ne-am născut trupeşte, noi, cei care ne-am născut din Duhul Sfânt, care ne-am născut din Cuvântul Sfânt, adică din Apa cea vie şi din Duhul cel viu, avem fiinţa noastră cea nouă, fiinţa duhovnicească, cu care aparţinem acelei familii duhovniceşti din care ne-a născut pe noi Dumnezeu. Pentru familia, pentru viaţa trupească, pentru existenţa pământească, noi am avut, fiecare dintre noi, o familie pământească şi doi părinţi pământeşti. Aceştia sunt pe-un timp limitat, cât trăim aici pe pământ. Însă vom părăsi existenţa aceasta pentru care am primit un nume, pentru care am primit o familie, pentru care am primit un trup, pentru care am primit obligaţii, pentru care am primit drepturi, pentru care am primit satisfacţii, pentru care am primit dureri, toate mărginite în timp, pentru că ne naştem… şi murim. Între aceste două dimensiuni se desfăşoară viaţa noastră cea trupească. Şi, dacă avem o familie, spun, pentru această existenţă trupească, noi trebuie să ştim că am fost chemaţi la o existenţă veşnică. Acea existenţă care începe după ce aceasta se termină. Moartea nu-i decât un prag între aceste existenţe. Moartea nu-i un sfârşit de drum. Moartea este numai pragul peste care trecem, în câteva clipe, din existenţa aceasta trecătoare, limitată, în existenţa cea netrecătoare şi nelimitată, veşnică. Şi cum, pentru această existenţă, ne-am primit trupul acesta, numele acesta, viaţa aceasta, forma aceasta, pentru existenţa cealaltă, eternă, pentru care am fost pregătiţi, trebuie să ne naştem din nou. Şi această naştere din Cuvântul lui Dumnezeu este o condiţie neapărat necesară. Mântuitorul nostru a spus şi-n atâtea locuri sunt scrise aceste cuvinte în Sfânta Evanghelie. Sfintele buze ale lui Hristos au zis cele de la Ioan capitolul 3, versetele 3 şi 5: „Nu vă miraţi. Trebuie să vă naşteţi din nou. Cine nu se naşte din nou cu nici un chip nu va moşteni… nu va intra… şi nu va vedea Împărăţia lui Dumnezeu”.
Prin această naştere din nou, noi intrăm într-o familie duhovnicească. Pentru că aceasta este o naştere duhovnicească pentru o viaţă duhovnicească, pentru o existenţă duhovnicească, pentru o durată duhovnicească, noi trebuie să ne naştem din nou. Această naştere din nou este taina lui Dumnezeu prin care noi ne naştem şi intrăm în moştenirea cea veşnică a lui Dumnezeu. Pentru că din El trebuie să ne naştem pentru El. Aceasta este taina prin care trebuie să trecem toţi. Şi oricine nu trece prin această naştere din nou, prin care se face părtaş Împărăţiei lui Dumnezeu celei veşnice, prin care capătă un nume nou, prin care capătă o făptură nouă, prin care capătă o viaţă nouă, [nu va vedea Împărăţia lui Dumnezeu]. Aceasta trebuie s-o dobândim toţi, prin harul lui Dumnezeu.
Şi Lucrarea duhovnicească în care ne naşte pe noi Dumnezeu în acest fel sfânt, prin Duhul şi prin Cuvântul Său, alcătuieşte familia noastră duhovnicească. În această familie avem obligaţii. În această familie avem părinţi. În această familie avem fraţi. În această familie avem bucurii duhovniceşti. În această familie avem datorii duhovniceşti. În această familie şi-n această viaţă avem ispite duhovniceşti, avem vrăjmaşi duhovniceşti, avem bucurii duhovniceşti, avem fraţi duhovniceşti.
Şi, pentru că această făptură nouă în care intrăm prin naşterea din nou e de durată veşnică, de importanţă veşnică, noi simţim, prin Duhul lui Dumnezeu, în noi datoriile faţă de această familie mai mari decât datoriile faţă de familia noastră trupească.
O veche înţelepciune spune aşa: dacă părintele tău duhovnicesc şi părintele tău trupesc au un necaz mare, la fel, în acelaşi timp, tu eşti dator mai întâi să te duci să-l ajuţi pe părintele tău duhovnicesc şi apoi pe părintele tău trupesc. De aceea noi trecem pe lângă fraţii trupeşti şi ne ducem la fraţii duhovniceşti. De aceea noi ascultăm, înainte de a-i asculta pe părinţii noştri trupeşti, pe părinţii noştri duhovniceşti, cu atât mai mult cu cât sunt mai mari datoriile faţă de Dumnezeu şi de Cuvântul Său, decât datoriile faţă de oameni şi de cuvintele lor, indiferent ce grad de înrudire am avea cu ei.
Dacă părinţii noştri trupeşti sunt şi părinţii noştri duhovniceşti, ei nu ne vor cere niciodată nimic din ceea ce ar întrista Faţa lui Dumnezeu, Duhul lui Dumnezeu, gândurile lui Dumnezeu, inima lui Dumnezeu. Pentru că ei ne vor fi atunci părinţi nu numai trupeşti, ci şi părinţi duhovniceşti. Binecuvântaţi sunt fiii care, născuţi trupeşte, au avut părinţi şi duhovniceşti şi aceiaşi părinţi care i‑au născut cu trupul, pentru existenţa aceasta, i-au născut şi sufleteşte, pentru existenţa veşnică. Binecuvântaţi de Dumnezeu vor fi părinţii care, crezând şi ascultând de Dumnezeu, îi învaţă şi pe copiii lor la fel.
va urma
preluat din «Străngeţi fărâmăturile» vol. 3 (50 de vorbiri frăţeşti de la adunările Oastei Domnului).
