Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home CELE TREI MARI ADEVĂRURI ( II )

CELE TREI MARI ADEVĂRURI ( II )

CELE TREI MARI ADEVĂRURI ( II )

din vorbirea fratelui Traian Dorz
la nunta de la Simeria – 17 august 1985

Am vrea să vorbim acum, pentru că suntem la o sărbătoare atât de minunată şi fericită, despre unul dintre ceilalţi profeţi ai neamului nostru, pe lângă opera căruia am trecut foarte mulţi dintre noi foarte nepăsători, cum am trecut pe lângă zidurile mănăstirilor şi ale bisericilor noastre fără s-o auzim pe Ana, pe Maria, pe Ştefan, pe Neagoe vorbindu-ne din aceste ziduri. Odată, când fariseii certau copiii să nu cânte „Osana!”, să nu-L laude pe Dumnezeu, I-au spus lui Iisus atunci: „Ceartă-Ţi ucenicii! Nu vezi ce vorbesc?”. Mântuitorul le-a zis: „Dacă vor tăcea ei, pietrele vor striga”. Pentru Dumnezeu trebuie să mărturisească cineva. Când glasurile tac, trebuie să mărturisească pietrele. Ştefan a tăcut şi Neagoe a tăcut, şi Ana a tăcut, şi Manole a tăcut. Dar vorbesc zidurile, vorbesc pietrele. Şi aceste pietre ne aduc aminte nouă despre toate aceste jertfe minunate şi despre istoria atât de grea, dar atât de frumoasă a acelora care ne-au adus până astăzi pe noi, prin toate câte au trecut.

Noi sărbătorim acum o nuntă minunată. Pentru foarte mulţi, această nuntă poate să pară ceva cu totul nou. Dar nu e nou! Nu e nou acest fel de a sărbători nunta aceasta. Am recondiţionat această sfântă tradiţie, întreruptă mii de ani, de la primii noştri înaintaşi. Aşa şi-au sărbătorit ei evenimentele cele minunate petrecute în viaţa lor: botezurile, aniversările, nunţile, parastasele, înmormântările. Într-un cadru şi-ntr-o atmosferă aşa de minunate, biblice, evanghelice, creştineşti şi le-au sărbătorit înaintaşii noştri… atunci când erau liberi. Dar o mie de ani au trecut peste istoria noastră, val după val, tot felul de popoare asupritoare, păgâne. Şi acestea ne-au imprimat nouă, de-a lungul veacurilor acestora întunecate şi triste, felul cel păgânesc şi murdar de sărbătorire. De la ele s-a moştenit întrebuinţarea în slujbele noastre sfinte, în ocaziile noastre sfinte, de băuturi îmbătătoare, vorbe porcoase, obiceiuri murdare şi urâte… Această zestre, această adunătură de gunoaie lăsată peste viaţa şi peste albia curată a istoriei noastre a fost adusă de popoarele păgâne care ne-au asuprit atâţia ani. Îndată ce, însă, Dumnezeu i-a măturat şi i-a îndepărtat din istoria şi de peste viaţa noastră, poporul nostru, adânc înrădăcinat în credinţa strămoşilor noştri, a început să-şi încreştineze obiceiurile lui frumoase, aşa cum le-a moştenit de la înaintaşii noştri. Aşa se sărbătorea odată nunta creştinească şi aşa trebuie să se sărbătorească pentru totdeauna nunţile creştineşti. Dacă noi suntem un popor creştin, toate obiceiurile şi sărbătorile, şi aniversările, şi evenimentele importante din viaţa noastră trebuie să se petreacă creştineşte.

Ce minunată este o astfel de sărbătoare, când se întemeiază o căsnicie nouă, o familie nouă, o însoţire nouă! De la cel dintâi pas sunt sărbătoriţi aşa cum au fost sărbătoriţi cei despre care s-a mai spus, de la nunta din Cana. Acolo Maica Domnului a fost chemată. Şi Maica Domnului, această fiinţă sfântă, binecuvântată, aleasă de Dumnezeu pentru un scop etern şi sfânt, a fost acolo. Şi unde a fost ea, a fost şi Fiul ei. Şi unde a fost Fiul ei, au fost şi ucenicii Lui. Şi unde sunt Domnul şi ai Săi, acolo totdeauna toate se petrec în chip minunat şi fericit. Aşa se petrec şi aşa trebuie să se petreacă mai ales marile evenimente din viaţa noastră de creştini. Şi binecuvântăm pe Domnul şi… cât mai deplin să se generalizeze, să se-ntindă peste tot, în toată ţara şi-n toată lumea acest fel binecuvântat de a sărbători nunta, această Taină minunată din viaţa noastră de creştini.

În poporul nostru – am zis – au fost foarte mulţi profeţi. Într-un mod mai deschis sau mai ascuns, au mărturisit acelaşi adevăr.

Nu departe de aici, la Târgu Jiu, a trăit un om mare. Trei semne mari a lăsat omul acesta acolo. Îl ştiţi toţi: e vorba despre Brâncuşi. El a lăsat acolo un semn minunat: Poarta Sărutului, Masa Tăcerii şi Coloana Infinită. Ştiţi dumneavoastră ce conţinut evanghelic au aceste lucrări: Poarta Sărutului, Masa Tăcerii şi Coloana Infinită? Acestea arată şi ascund cele trei mari adevăruri importante din viaţa unui om, din viaţa omenirii. Poarta Sărutului – întâlnirea cu Hristos; naşterea din nou; legământul cu Dumnezeu. Acesta este cel dintâi şi cel mai important eveniment. Toate cele de până la el n-au nici o însemnătate. După cum nici o însemnătate n-are nici un eveniment din viaţa noastră înainte de a ne întâlni cu Hristos, de a ne preda Lui, de a ne hotărî pentru El, de a începe o viaţă nouă cu El, de a pune legământul cu El. Ce minunată este ziua legământului şi întâlnirii cu Hristos, ziua naşterii din nou! Aceasta este Poarta Sărutului etern, poarta în care te întâlneşti cu Dumnezeu. Te îmbrăţişezi cu Hristos. Devii o unică fiinţă împreună cu El. Taina Cununiei este ceva care înseamnă aceasta. În capitolul 5 din Epistola către Efeseni, Sfântul Pavel spune despre unirea bărbatului cu soţia sa şi despre unirea lui Hristos cu Biserica Sa. Nu ştii când vorbeşte despre soţ şi soţie sau despre Hristos şi Biserică. În faţa lui Dumnezeu, aceasta este Poarta Sărutului etern prin care intri: şi cei doi, în împărăţia dragostei şi unităţii desăvârşite, şi sufletul cu Hristos, în împărăţia părtăşiei cu El pentru totdeauna.

Dar… Poarta Sărutului are două feţe… Poate să fie la Poartă o întâlnire nemaidespărţită şi poate să fie şi o despărţire nemaiîntîlnită pentru totdeauna.

Masa Tăcerii închipuie părtăşia cu Dumnezeu. Acea adâncă părtăşie cu Hristos  în care cuvintele nu-şi au nici un rost. Tăcerea este modul cel mai înalt, mai divin, mai desăvârşit de exprimare a dragostei noastre faţă de El şi a dragostei Lui faţă de noi.

Masa Tăcerii poate să însemne şi clipa morţii şi a plecării noastre în veşnicie.

Masa Tăcerii, în viaţa celor doi, poate să însemne şi tăcerea din dragostea care n-are nevoie de cuvinte ca să se exprime în felul cel mai înalt şi mai desăvârşit. Şi poate să însemne şi tăcerea din mâhnire, din supărare, din despărţire dintre cei doi. De multe ori, la aceeaşi masă, au tăcut din dragoste şi şi-au vorbit numai sufletele, privindu-se unul pe celălalt în ochi şi trăind în mijlocul lacrimilor bucuriei clipele cele mai înalte. Dar la aceeaşi masă se poate întâmpla adeseori că feţele se despart şi, fiecare privind în cealaltă parte, între cele două suflete s-a aşezat tăcerea. Aceasta este masa unei tăcerii dureroase, unei tăceri mâhnite, unei tăceri amare.

După acestea… urmează Coloana Infinită. Ce aproape este Poarta Sărutului de Masa Tăcerii! Ce aproape este viaţa noastră de bucurie, adeseori, de momentul cel greu al despărţirii şi tăcerii! Şi totuşi acestea rămân cele mai însemnate puncte, adevăratele însemnate din viaţa noastră. Unirea cu Hristos sau căsnicia celor doi şi clipa tăcerii eterne, în care Dumnezeu ne vorbeşte şi noi ascultăm – sau în care nici noi, nici Dumnezeu nu ne mai vorbim unii altora.

Însemnat lucru este Coloana Infinită! După această Coloană urmează infinitul. După predarea noastră în slujba lui Dumnezeu, după sfârşitul vieţii noastre cu El, urmează înălţarea. Învierea şi înălţarea spre slavă, spre eternitate, spre judecată, spre răsplată.

Ce minunat gând şi inspiraţie de la Dumnezeu a avut Brâncuşi când a însemnat aceste trei lucruri! Când vă veţi duce pe-acolo şi vă veţi opri lângă Poarta Sărutului, aduceţi-vă aminte de această legătură şi părtăşie sfântă pe care trebuie s-o avem noi şi pe care trebuie să o câştigăm noi cu Hristos. Viaţa dinainte de Poarta Sărutului n-are nici o însemnătate. Viaţa dinainte de a ne întâlni cu Hristos, de a ne lega de El, de a ne uni cu El, de a face legământ şi hotărâre pentru totdeauna cu El n-are nici o însemnătate. Sfântul Apostol Pavel le spune efesenilor: „Voi eraţi morţi în păcatele voastre”. Până când aţi intrat pe Poarta Sărutului divin, până când v-aţi întâlnit cu Hristos şi Hristos v-a dat viaţa; îmbrăţişarea Lui v-a înviat. Cum îmbrăţişarea lui Dumnezeu cu Adam i-a dat viaţă lutului fără suflare, tot aşa îmbrăţişarea lui Hristos cu noi la Poarta Naşterii din Nou, la poarta zilei când ne-am legat noi de Domnul şi ne-am hotărât pentru El, ne-a dat nouă viaţă, ne-a dat naşterea din nou prin care am ajuns apoi să realizăm o trăire sfântă, cu roade binecuvântate, care să ne dea dreptul la mântuirea şi la moştenirea vieţii veşnice.

Masa Tăcerii poate să însemne şi masa morţii… masa parastasului nostru; masa plecării noastre. Masa când în jurul nostru e mai multă tăcere decât cuvânt.

În această părtăşie cu Dumnezeu, privită în sens pozitiv şi în sens viu, legătura noastră cu Dumnezeu şi părtăşia noastră cu El trece spre Coloana Infinită, trece spre viaţa veşnică. Dacă am ajuns la aceasta, şi viaţa noastră de după cunoaşterea lui Dumnezeu trebuie să fie o necontenită coloană spre eternitate, spre înălţime. Şi, cum coloana aceasta are lăţimi şi îngustimi, aşa este şi viaţa noastră: de zbucium şi de bucurii, de încercări, de întristări şi de binecuvântări. Ea însă, chiar dacă are undeva un sfârşit trecător, gândindu-ne duhov­niceşte la continuarea ei în veşnicie, aşa cum privim la această Coloană Infinită, noi urcăm mereu, urcăm mereu. Şi chiar dacă se sfârşeşte stâlpul acela însemnat de Brâncuşi, noi continuăm prin inima şi gândurile, şi imaginaţia noastră să ajungem la infinit.

Viaţa noastră, cât de curând, va-nceta. Va înceta partea ei văzută, dar partea nevăzută nu-ncetează. Ea va dura veşnic, când noi ne vom înălţa spre Dumnezeu din felul cum ne-am orientat aici.

Viaţa scumpilor noştri, care începe acum, va fi ceva asemănător. Staţi acum la Poarta Sărutului. Binecuvântaţi pe Dumnezeu pentru momentul acesta binecuvântat. După Poartă însă începe un drum… un drum până la Masa Tăcerii. Şi după aceea alt drum, spre Coloana Infinită. Domnul să vă binecuvânteze tot drumul care începe după Poarta Sărutului. Şi să mergeţi pe acest drum binecuvântat nu înapoi, ci înainte. Lucrând mereu spre slava lui Dumnezeu. Creând lucrări nemuritoare, fapte nemuritoare, gânduri nemuritoare spre care urmaşii voştri să poată privi cu demnitate, cu frumuseţe, cu respect, cu recunoştinţă, aşa cum privim noi spre urmele şi viaţa înaintaşilor noştri care ne-au lăsat nouă nu numai zidurile binecuvântate care ne grăiesc acum, după ce glasurile lor au încetat, ci ne-aduc aminte de tot ce-au vrut ei să ne spună când ei trăiau în viaţă. Aşa să rămână în urma noastră faptele noastre nemuritoare, care să le grăiască urmaşilor noştri ceea ce graiul nostru a-ncetat să mai spună.

Domnul să vă călăuzească tot drumul de lângă Poarta aceasta a Sărutului la care vă îmbrăţişaţi astăzi! Să vă facă să urmaţi tot drumul acesta minunat, până la Masa Tăcerii, împreună cu Hristos şi apostolii… Acolo sunt douăsprezece scaune. Ce minunat înseamnă aceasta părtăşia cu Hristos, ascultarea de El! Scaunele de la Cina cea de Taină, când Mântuitorul a spus ucenicilor Săi: „Cu dor am dorit să mănânc cina aceasta împreună cu voi. Pentru că vă spun: nu voi mai gusta din pâinea aceasta şi din vinul acesta până când îl voi bea nou cu voi în împărăţia lui Dumnezeu”.

Despre aceste lucruri i-a vorbit Neagoe Basarab fiului său. Despre aceste lucruri ne vorbesc mănăstirile noastre. Despre aceste lucruri ne vorbeşte Masa Tăcerii de la Târgu Jiu, a acelui om care a fost un profet prin inspiraţia aceasta pe care a primit-o de la Dumnezeu. Şi-am mai avut noi pe pământul patriei noastre atât de mulţi profeţi care ne-au învăţat acelaşi lucru, mai pe faţă, mai în ascuns. Dar, dacă noi avem o inimă ascultătoare, o minte pricepută şi un suflet, un cuget curat, vom înţelege întotdeauna, fie că ne vorbeşte Neagoe, fie că ne vorbeşte Ştefan, fie că ne vorbesc letopiseţele, fie că ne vorbesc operele acelor inspiraţi ai poporului nostru care, într-un fel sau altul, ne-au spus acelaşi lucru pe care Părintele Iosif Trifa ni l-a spus acum 62 de ani trecuţi despre istoria minunată a poporului nostru şi despre întoarcerea minunată a noastră la faptele şi la pildele înaintaşilor noştri de la început. Sărind peste acea mie de ani întunecaţi în care ne-au stăpânit tot felul de popoare păgâne care au lăsat în urma lor, peste sufletul nostru, mâlul murdar şi negru al obiceiurilor degradante şi nimicitoare de suflet şi de trup, acum, când acest profet al nostru a dorit să ne întoarcă din nou pe noi, pe toţi, la vatra cea caldă şi curată a simţămintelor creştine şi sfinte în care au trăit şi în care au murit părinţii noştri cei dintâi, să recondiţionăm şi să curăţim şi obiceiurile noastre de mâlul lăsat de străini peste sufletele noastre. Şi să îndepărtăm dintre noi vorbele urâte, obiceiurile murdare, purtările degradante şi să revenim la cugetul curat, la sufletul plin de cinste, de demnitate, de hărnicie, de omenie al părinţilor noştri. Căci acesta este sufletul cel adevărat al poporului nostru.

va urma

preluat din «Străngeţi fărâmăturile» vol. 3 (50 de vorbiri frăţeşti de la adunările Oastei Domnului).

Author: admin

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!