Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home CERCETAREA DE SINE – pentru fraţii noştri lucrători

CERCETAREA DE SINE – pentru fraţii noştri lucrători

CERCETAREA DE SINE – pentru fraţii noştri lucrători

CruciulitaOasteiMeditaţii ale fratelui Traian Dorz pentru Anul Nou

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sântului Duh. Amin.

Sfârşitul de an şi începutul de an sunt prilejuri în care nu numai fiecare om înţelept sau fiecare familie, ci chiar şi fiecare popor şi fiecare întreprindere omenească îşi face cu o adâncă seriozitate bilanţul, socoteala muncii şi a roadelor sale, a câştigului sau a pagubei, a înaintării sale sau a dării înapoi din anul şi din timpul vieţii petrecute, pentru a vedea nu numai că încă un an din viaţă s‑a dus, ci şi cum a trecut acest an şi cum îl întâmpină pe celălalt an, spre a putea ajunge la capătul fericit al timpului, al anului, al vieţii cu vrednicie înaintea lui Dumnezeu.

Un om care merge mereu, dar nu stă niciodată să socotească cum merge, pe unde merge şi unde va ajunge la capătul drumului său, acela este un om nebun. Acela nici nu va merge bine şi nici nu va merge pe unde trebuie, dar nici nu o să ajungă bine. Un om care lucrează, dar nu stă niciodată să se controleze pe sine însuşi cu toată înţelepciunea judecăţii sănătoase, cu toată teama de a nu greşi, cu toată conştiinţa răspunderii sale faţă de stăpânul lucrării unde este, de stăpânul care l-a angajat, acela este un om şi mai nebun. Ce răsplată să poată primi de la Stăpânul cel Sfânt un astfel de lucrător care nu ţine seama nici de planul Stăpânului cu lucrarea în care l-a angajat pe el, nici de felul cum au lucrat cei dinaintea lui, nici de preţul pe care Stăpânul l-a investit în lucrarea aceasta şi nici de îndrumările sau de părerea celorlalţi lucrători cu care lucrează împreună? Ci face totul ca şi cum n-ar fi nici Stăpânul, nici înaintaşii, nici fraţii, nici răsplata unei drepte judecăţi pentru felul cum a lucrat sau cum lucrează el. Răsplata unui astfel de lucrător rău nu poate fi decât focul veşnic.

Ce să facem oare cu cei care merg aşa, dar nu vor nici ei să se controleze niciodată cum merg şi pe unde merg şi nici nu vor să primească vreo îndrumare de la nimeni? Astfel de oameni mai pot fi ei oare feriţi din nenorocirea în care sunt şi de pierzarea în care vor ajunge? Pe astfel de fii ai neascultării nici Dumnezeu nu mai luptă să-i salveze. Nenumărate locuri din Sfânta Scriptură arată starea lor şi urmarea acestei stări. Vai nu numai de ei, ci şi de cei care îi urmează în neascultarea lor îngâmfată! Dintre toate nebuniile în care pot cădea oamenii, nebunia neascultării de Dumnezeu, nebunia neascultării duhovniceşti este cea mai rea, fiindcă în ea omul nu se pierde numai pe sine, ci mai pierde şi pe alţii cu el; şi nu-şi pierde numai trupul său trecător, ci-şi pierde sufletul său veşnic şi, cu el, pe ale multora.

Cât de grozav lucru este că omul nu se cercetează cu teamă şi cu grijă, măcar o dată într-un an, în privinţa aceasta sau măcar o dată în viaţă, înainte de ziua morţii sale!

Iată alt sfârşit de an; iată alt început de an!

Noi, fraţi preaiubiţi şi surorile noastre, să nu uităm niciodată porunca Sfântului Cuvântul al lui Dumnezeu cu privire la cercetarea de noi înşine. Dacă suntem îndemnaţi aşa: „Pe voi înşivă încercaţi-vă dacă sunteţi în credinţă”, „pe voi înşivă cercaţi-vă!”, „nu recunoaşteţi voi că Iisus Hristos este în voi, afară numai dacă sunteţi lepădaţi?” (II Cor 13, 5), atunci fiecare dintre noi este dator să facă acest lucru cu o teamă sfântă de Dumnezeu, măcar o dată pe an, acum! Pentru că aceasta o făcea în fiecare zi Sfântul Apostol Pavel şi toţi oamenii lui Dumnezeu, precum zice el: „Eu mă port aspru cu mine însumi, nu cumva, propovăduind altora, eu însumi să fiu lepădat” (I Cor 9, 27).

Eu îi întreb pe fraţii cei mai cu vază din Lucrarea lui Dumnezeu şi le înfăţişez felul cum învăţ eu, nu cumva să alerg sau să fi alergat în zadar (Gal 2, 2). „Eu nu dau nici un prilej de poticnire nimănui, ci în toate privinţele arăt că sunt un vrednic slujitor al lui Dumnezeu, prin multă răbdare, prin curăţie, prin înţelepciune, prin îndelungă răbdare, prin bunătate, prin Duhul Sfânt, printr-o dragoste neprefăcută, prin Cuvântul adevărului, prin puterea lui Dumnezeu” (II Cor 6, 3-7).

O, ce cutremurător de serios este acest lucru: cercetarea de sine înaintea Domnului şi înaintea fraţilor!

Să urmăm deci, scumpi fraţi şi surori, şi noi pilda sfinţilor noştri înaintaşi şi să ne cercetăm pe noi înşine cu necruţare. Întâi: cât cunoaştem noi Cuvântul Domnului? Cât citim Biblia zilnic? – pentru a vedea apoi cât trăim noi înşine poruncile Domnului. Şi aş zice să ne cercetăm pe noi înşine fiecare măcar în lumina fiecărui verset din primele porunci ale Domnului Iisus date nouă în învăţătura de pe munte, la Matei capitolul 5, capitolul 6 şi capitolul 7. Acolo nu este vorba de nimic din afară, ci numai de cele din lăuntrul nostru. Ştia Domnul şi ştie El că omul este foarte gata totdeauna să schimbe cele din afară ale sale, dar aproape niciodată nu vrea să le schimbe pe cele din lăuntrul său. Iar ca să nu se schimbe pe sine, viclenia omului merge până acolo că schimbă chiar şi cuvintele Domnului Dumnezeu. Am mai spus asta, dar trebuie iarăşi să o repetăm. Când Domnul Iisus a zis: „Pocăiţi-vă”, El n-a vrut să spună: „Faceţi-vă secte”, ci: „Schimbaţi-vă lăuntrul; schimbaţi-vă nu cultul şi numele, ci schimbaţi-vă inima şi viaţa”. El n-a zis: „Botezaţi-vă”, ci a zis: „Naşteţi-vă din nou!”. Dar oamenii acum se „pocăiesc” repede, dar nu se schimbă niciodată. Se botează foarte uşor, dar nu se nasc din nou, decât foarte greu. Îşi schimbă cultul de două şi de trei ori, dar nu-şi schimbă nici inima, nici firea niciodată.

Domnul Iisus a dat un semn după care pot fi recunoscuţi cei care L-au ascultat. Şi semnul acesta este viaţa, trăirea, după care pot fi recunoscuţi cei schimbaţi dintre cei numai „pocăiţi” sau… făcuţi secte. Şi după care se pot cunoaşte roadele celor născuţi din nou dintre ale celor numai botezaţi. Trăirea celor pocăiţi cu numele este firească, lumească, amestecată, pe când trăirea celor schimbaţi este o trăire duhovnicească. De asemenea, roadele celor numai botezaţi se văd uşor, fiindcă faptele şi vorbele, şi urmările lor sunt tulburări, certuri, clevetiri, ură, neascultări şi dezbinare – roadele firii pământeşti, roadele păcatului. Pe când roadele celor născuţi din nou sunt cele ale Duhului Sfânt de la Galateni 5, 22: „Dragostea, bucuria, pacea, facerea de bine, blândeţea, înfrânarea”…

Dacă nu dorim cu adevărat noi înşine să ne cercetăm cu teamă de Domnul şi cu groază de păcat viaţa şi lucrarea noastră, în lumina Cuvântului Sfânt al lui Dumnezeu, atunci, desigur, nici nu vom primi de la nici un frate lumina unei astfel de cercetări. Dar dacă avem un cuget curat şi o inimă smerită cum ne cere Domnul, atunci nu numai că noi ne vom cerceta cu nepărtinire mereu şi mereu, dar vom cere şi vom primi cu bucurie şi cercetarea şi chiar certarea altor fraţi, preţuind ca un mare ajutor al mântuirii noastre sfătuirea şi mustrarea fraţilor noştri. Această cercetare fiind atât de însemnată în siguranţa noastră că nu greşim în umblarea şi-n lucrarea noastră cu Domnul şi-n Lucrarea Sa.

Cel dintâi au nevoie de această cercetare fraţii lucrători, care, fiind fiecare împreună lucrător cu Dumnezeu şi un împreună lucrător cu ceilalţi fraţi, trebuie să se controleze neîncetat cu el însuşi în lucrul său, ca un zidar la zidul lui. Să se controleze pe el însuşi dacă zideşte după plan şi dacă clădeşte după aţă, adică după dreptarul întins ca o lege de-a lungul zidului, după planul stăpânului, de care trebuie neapărat să ţină seama fiecare şi toţi cei ce-şi predau rândul unul altuia şi îşi predau schimbul unii altora. Fiecare zidar înţelept şi conştient îşi dă seama că el este legat de ceilalţi prin acest plan şi prin acest dreptar; şi că fiecare este obligat să lucreze în armonie cu toţi ceilalţi tovarăşi ai săi împrăştiaţi de‑a lungul zidurilor clădirii în care sunt angajaţi. Fiecare lucrând separat, dar împreună cu toţi ceilalţi, pentru că lucrarea este în întregime a Stăpânului. Numai aşa lucrarea va merge frumos şi bine, iar la controlul Proprietarului ceresc, vor primi laudele şi răsplata Lui.

Gândiţi-vă ce s-ar petrece când unul nu s-ar ţine de planul şi de dreptarul celorlalţi şi ar clădi după mintea şi după ochiul lui. Şi mai gândiţi-vă ce ar fi dacă cei din schimbul trei n-ar mai ţine seama de felul cum au clădit cei din schimbul unu sau doi; şi vă veţi da seama ce răsplată vor primi aceştia la venirea dreptului şi înfricoşatului control al lui Dumnezeu, Care Şi-a dat nu numai Sângele Său pentru lucrarea asta, ci şi sângele atâtor sfinţi lucrători ai Lui care au ostenit aici mai întâi, pentru ca lucrarea asta să se facă după planul Său şi după voia Sa, iar la urmă să apară ca un întreg minunat, armonios şi fericit.

Acum gândiţi-vă că, dacă este atât de greu să aduci un singur suflet la Dumnezeu, apoi o adunare, apoi mai multe adunări, cât de multe osteneli şi lacrimi, şi sudoare, şi lupte, şi jertfe au trebuit s-aducă, ani îndelungaţi, zi şi noapte, pentru aceste sfinte şi veşnice bunuri ale lui Dumnezeu sufletele şi adunările; un lucrător adevărat şi mai mulţi lucrători adevăraţi ai lui Dumnezeu. Iar după ce aceste bunuri veşnice au fost strânse şi păstrate cu atâta greutate, ani şi ani, apoi predate celor care acum sunt ei la rând să lucreze, mai gândiţi-vă apoi că aici se strecoară până în frunte unul sau unii care, fără teamă, fără milă, fără respect şi fără grijă nici de Dumnezeu, nici de semeni, nici de Judecată, nici de cei care au muncit şi au luptat, nici de tot ce s-a făcut înainte, încep să dea cu târnăcopul mândriei, al răstălmăcirilor, dărâmând sufletele, nimicind adunările, risipind ceea ce cu atâta greu, de către alţii, s-a strâns. Şi veţi vedea ce lucru ucigaş şi demonic, viclean şi rău, pus la cale de satana este lucrul acesta.

Nu vom înceta niciodată să vă arătăm ruinele Sibiului şi-ale Săsciorilor, şi‑ale atâtor altor adunări minunate cândva şi atât de înfloritoare, iar astăzi nimicite. Nu vom înceta să vi le arătăm vouă, tuturor acelora care nu puteţi să deosebiţi nici astăzi dreapta de stânga voastră, nici duhurile curate dintre cele necurate, nici învăţătura sănătoasă din cea stricătoare şi nici pe lucrătorii adevăraţi dintre cei prefăcuţi, mincinoşi şi făţarnici. Şi nu vom înceta aceasta fiindcă, dacă nu arăţi nume şi fapte, aproape nimeni nu se trezeşte şi puţini sunt cei care ţin seama. E ca şi cum ai vorbi nimănui şi ca şi cum ai arăta nicăieri. De cele mai multe ori, ceea ce este pentru toţi nu şi-o ia nimeni pentru sine. Fiecare-şi zice: „Nu-i pentru mine! Nu mă priveşte”. Deşi este tocmai pentru el şi îl priveşte pe oricine.

Oare vă mai pasă cuiva de adunarea de la Sibiu ori de cea din Sighişoara? Oare îl mai doare pe cineva sufletul de Săsciori? Nu vă mai pasă vouă, celor care sunteţi pe aceeaşi cale, de ceea ce au făcut cei care au stricat acolo din aceste stâni minunate, pline de oi frumoase cândva, care erau printre cele mai frumoase din ţară? Nu vă mai pasă vouă fiindcă cel care a stricat acolo nu v-a mâncat încă oiţele voastre şi n-a făcut încă la voi ceea ce a făcut acolo? Sau nu vă pasă fiindcă voi nu v-aţi obosit cu nimic pentru tot ce s-a făcut acolo? N-aţi asudat, n-aţi plâns, n-aţi luptat, nu v-aţi chinuit, n-aţi postit, nu v-aţi rugat zeci de ani de zile. N-aţi muncit şi nu v-aţi jertfit, şi nu v-aţi predat nici avutul, nici viaţa voastră pentru aceste suflete. Dar oare nici Domnului nu-I pasă? Gândiţi-vă…

Cine nu ţine seama de înştiinţările Cuvântului, nici de ale fraţilor şi nici de ruinele şi nenorocirile Lucrării Domnului, cum să nu fie acesta osândit de Dumnezeu, el, care se numeşte lucrător? Sau cum se poate ca noi să ne facem stăpâni în Lucrarea Domnului, nevrând să mai ţinem seama de nimeni şi de nimic? Nu ne mai considerăm robi, ca să fim ascultători şi supuşi, ca să colaborăm cu fraţii noştri şi să ne simţim îndatoraţi să-i ascultăm. Ci ne considerăm stăpâni şi facem ce vrem. Nu ne pasă de nimeni? Nu ne pasă de Cuvântul, de îndemnul, de porunca Domnului, de sfaturile fraţilor, de felul cum lucrează cei­lalţi? Ţi-e şi groază să gândeşti ce păcat de moarte fac cei care umblă ca şi cum nu am avea de dat seamă niciodată, niciunii lui Dumnezeu de ceea ce facem.

Dumnezeu să-i binecuvânteze cu o răsplată veşnică pe cei temători de Dumnezeu şi ascultători de fraţi. Dumnezeu să-i binecuvânteze pe lucrătorii buni, uniţi, înţelepţi şi curaţi, care nu pot face nimic până nu întreabă chiar şi pe cei mai tineri dintre fraţii lor. Căci numai atunci este lucrarea frumoasă şi bucuria deplină, când participă la ea fiecare din familie, cu dragă inimă şi cu bucurie. Şi numai atunci munca este frumoasă şi fericită pentru toţi, când fiecare se simte respectat şi preţuit, chiar dacă participă şi numai cu cea mai neînsemnată parte şi chiar dacă munca lui este cea mai modestă.

Ce bine şi ce limpede ar trebui să vadă aceste adevăruri toţi cei care se cred lucrători ai Dumnezeului iubirii, al unităţii, al păcii şi al armoniei! Şi ce groază ar trebui să aibă cei care nu fac aşa de ziua când Dumnezeu va veni să le ceară socoteală de felul cum lucrează…

Aceasta, pentru fraţii noştri lucrători.

preluat din «Străngeţi fărâmăturile» vol. 3 (50 de vorbiri frăţeşti de la adunările Oastei Domnului).

error

Author: admin

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!